Raport DUR al HRW: Criza politică a condus, în România, la "subminarea principiilor ...: Criza politica din 2012, intre presedinte si primul-ministru, a condus la o serie de masuri care "au subminat separatia puterilor in stat si principiile statului de drept in Romania", constata organizatia Human Rights Watch in raportul din 2013 privind situatia drepturilor omului, citat de Mediafax.
In subcapitolul despre Romania, HRW noteaza: "Criza politica dintre presedinte si prim-ministru a condus la o serie de masuri ale Guvernului care au subminat separatia puterilor in stat si ...
joi, 31 ianuarie 2013
Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighişoara-Coslariu
Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 751 milioane euro pentru modernizarea căii ferate Sighişoara-Coslariu: Comisia Europeană a aprobat, joi, o investiţie de 751 de milioane de euro din fondul de coeziune pentru modernizarea tronsonul Sighişoara - Coslariu, de 89,5 kilometri, parte a căii ferate Braşov - Simeria.
"Ajunge cu şoferii români"
"Ajunge cu şoferii români":
De câteva luni a fost adoptată şi în Italia normativa europeană care permite agenţiilor de plasare a forţei de muncă, cele care gestionează aşa-numita muncă temporară, să opereze în întreaga Uniune Europeană. Acum o agenţie din România poate propune forţă de muncă în Italia cu retribuţii nete italiene dar cu contribuţii româneşti, cu 27% mai mici decât cele italiene. Întreprinzătorii italieni consideră aceasta o concurenţă neloială.
Un caz de concurenţă europeană legitimă, dar care-i nemulţumeşte pe italieni. SuntCiteşte mai mult...

"Mi-am adus cei cinci copii în Italia"
"Mi-am adus cei cinci copii în Italia":
Ana are 39 de ani si a venit în urmă cu patru ani să lucreze în Italia. Adusă de o vecină din satul ei, şi-a lăsat acasă copiii, în grija mamei. Este văduvă de şase ani, în urma unui accident de maşină al soţului care făcea naveta la o fabrică de cherestea din Nordul Moldovei. Acum şi-a adus copii cu ea. Nu rezista să-i vadă doar o dată
Citeşte mai mult...

O româncă “săracă” din Genova, proprietara a 500 de maşini
O româncă “săracă” din Genova, proprietara a 500 de maşini:
Poliţia din Genova a ordonat pe 30 ianuarie, punerea sub sechestru a 500 de autoturisme înmatriculate pe numele unei singure persoane: o româncă de 35 de ani, scrie Il Quotidiano di Genova.
Potrivit autorităţilor, vehiculele, a căror valoare este de circa 4 milioane de euro, erau folosite de grupuri de infractori active în Europa de Est şi nordul Africii. Potrivit anchetatorilor, proprietara maşinilor locuia în centrul istoric al oraşului şi avea o avere de cel puţin 400.000 de euro, dar declara un venit de 500 de euro pe lună.
Printre maşinile sechestrate se numără câteva rulote, precum şi câteva autoutilitare.
Românca are numeroase antecedente penal. Ea a fost acuzată de fraude fiscale, fals şi uz de fals, precum şi de colaborare cu reţele infracţionale. Cei care foloseau maşinile româncei, potrivit polişiei, erau infractori specializaţi în furturi, prostituţie şi

Cea mai tare româncă din Europa: Pe numele ei erau înmatriculate 500 de vehicule!
Cea mai tare româncă din Europa: Pe numele ei erau înmatriculate 500 de vehicule!: Autorităţile italiene au emis decrete de punere sub sechestru pentru circa 500 de vehicule care ar fi utilizate de reţele infracţionale din Europa de Est şi nordul Africii şi care sunt înmatriculate pe numele unei românce care declarase venituri lunare sub 500...
Olanda cere Romaniei extradarea celor trei suspecti din cazul furtului de tablouri
Olanda cere Romaniei extradarea celor trei suspecti din cazul furtului de tablouri: Autorităţile olandeze au transmis o solicitare procurorilor DIICOT care instrumentează dosarul privind furtul de tablouri din Rotterdam prin care cer predarea celor trei suspecţi, pentru continuarea anchetării şi judecării lor de către sistemul judiciar olandez, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
Reţea specializată în migraţia clandestină, destructurată în Europa, 103 suspecţi fiind ...
Reţea specializată în migraţia clandestină, destructurată în Europa, 103 suspecţi fiind ...: O retea specializata in migratia clandestina din Afganistan, Irak, Pakistan, Siria si Turcia a fost destructurata, 103 suspecti fiind arestati in tari europene, anunta organizatia Europol, citata de AFP, potrivit Mediafax.
"Este vorba de una dintre cele mai importante actiuni coordonate la nivel european impotriva calauzelor de imigranti, fiind mobilizati peste 1.200 de agenti de politie", a precizat Europol.
"Toate persoanele arestate sunt suspectate de implicare in deplasare clandestina a ...

miercuri, 30 ianuarie 2013
Ministrul Cristian David: "La Roma am făcut primul pas concret din acest mandat"
Ministrul Cristian David: "La Roma am făcut primul pas concret din acest mandat":
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a venit pe 29 ianuarie într-o vizită oficială la Roma, prima vizită în străinătate în calitatea sa de ministru. S-a întâlnit cu Adina Lovin, însărcinat cu afaceri ad interim la Ambasada României la Roma, apoi cu Federico Rocca, consilier la Primăria Romei, iar seara a fost prezent în tribună la Pala Enel din Civitavecchia, la meciul naţionalelor de polo ale României şi Italiei. În program a avut şi o întâlnire organizată de Asociaţia Românilor din Italia, la Accademia di Romania, în care s-a discutat despre iniţiativa înfiinţării Camerei de Comerţ România Italia, dar şi despre integrarea comunităţii de români.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire informală, s-a transformat într-un eveniment extrem de important, aşa încât ministrul Cristian David a declarat că "este primul pas concret pe care-l realizez în acest mandat".
Camera de Comerţ România Italia
La începutul lunii decembrie, la prima ediţie a Târgului România Italia, s-au pus bazele Camerei de Comerţ bilaterale România Italia, iniţiativă oficializată apoi prin înregistrarea Asociaţiei de dezvoltare bilaterală România Italia. După vizita la Bucureşti a unor membri fondatori ai structurii, Eugen

Articol - Danemarca, Irlanda și Regatul Unit: de 40 de ani în UE
Articol - Danemarca, Irlanda și Regatul Unit: de 40 de ani în UE: Luna aceasta se împlinesc 40 de ani de la aderarea Danemarcei, Irlandei și Regatului Unit la Uniunea Europeană. În acea perioadă, economia nu creștea foarte rapid, extinderea reprezentând modul perfect de revitalizare a organizației. Parlamentul European a primit atunci 58 de membri noi, numărul deputaților crescând cu 40%. Câțiva eurodeputați ne-au vorbit despre cum a evoluat țara lor ca membră a UE și cum văd viitorul acesteia.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Românii, alungaţi de autorităţi dar doriţi de angajatorii din UK
Românii, alungaţi de autorităţi dar doriţi de angajatorii din UK:
Chiar dacă imigranţii români şi bulgari nu sunt doriţi de autorităţile şi de publicul britanic, sunt la mare căutare printre angajatori. Doar în România au fost oferite anul trecut peste 48,000 de locuri de muncă în UK, prin intermediul unui website care publică locuri de muncă în străinătate (Tjobs.ro).
Majoritatea locurilor de muncă oferite (peste 90%) au fost pentru muncitori calificaţi, de la bucătari la menajere, şoferi de taxi sau asistente medicale, doctori şi arhitecţi. Doar 10% dintre locurile de muncă oferite au fost pentru muncitori necalificaţi.
Aceste cifre arăta diferenţa majoră dintre ceea ce-şi doreşte guvernul britanic, ceea ce vrea opinia publică şi ce-şi doresc angajatorii britanici.
Brindusa Deac, reprezentantă a website-ului Tjobs, cel care oferă cele mai multe locuri de muncă în străinătate pentru români, a declarat pentru Hufftington
Citeşte mai mult...Problema românilor: lipsa informaţiei
Problema românilor: lipsa informaţiei:
Prezenţa unui român ca funcţionar în cadrul sindicatelor italiene este foarte importantă, mai ales pentru cei care sunt de puţin timp în Italia, nu cunosc foarte bine limba sau procedurile legale şi au nevoie de asistenţă fiscală sau sindicală. Cristina Dobrescu, funcţionar de doi ani în cadrul "Confartigianato Imprese Roma SRL" din Pomezia, 35 de ani, este originară din Bucureşti.
Este în Italia din 2001, când a venit cu un contract de muncă pentru doi ani. "Intenţia mea nu a fost să rămân, dar nici nu am avut motive să mă întorc în România. Am lucrat tot timpul, am făcut cursuri de perfecţionare, m-am integrat, mi-am făcut

Italieni goniţi din casă de proprietarii români
Italieni goniţi din casă de proprietarii români:
S-a întâmplat la Gonzaga, în provincia Mantova: un cuplu de italieni, chiriaşi în casa cumpărată de români, n-au mai plătit chiria. Românii au început represaliile, dar în cele din urmă au fost denunţaţi. Iată cum povesteşte La Gazzetta di Mantova.
Un cuplu de români, proprietari ai unui apartament din Gonzaga, a fost denunţat de o familie napolitană, care îl închiriase din octombrie 2011, pentru exercitarea arbitrară a propriilor interese şi pentru furtul unei conducte de gaz. Plata chiriei, 400 de euro lunar, s-a efectuat numai la negru. Chitanţa de primire era scrisă pe un plic şi era contrasemnată de doamna româncă.
Când capul de familie de origine napolitană, muncitor la Grecav din Gonzaga, din septembrie 2012, nu a mai fost în stare să plătească fiindcă întreprinderea era în criză de lichidităţi, cuplul de români i-a somat pe chiriaşi să părăsească imobilul. Lucru

Leonard Orban, fost comisar european: Introducerea in raportul MCV a elementului privind presa va crea dificultati suplimentare. Ma astept sa se revina cu recomandari foarte concrete
Leonard Orban, fost comisar european: Introducerea in raportul MCV a elementului privind presa va crea dificultati suplimentare. Ma astept sa se revina cu recomandari foarte concrete: Fostul comisar european Leonard Orban a afirmat miercuri, intr-o emisiune televizata, ca tonul general al raportului MCV pe justitie, dat publicitatii de Comisia Europeana, este, in opinia sa, in general unul mixt, cu elemente pozitive, insa introducerea elementului privind mass-media va crea dificultati suplimentare: "Cred ca acesta este elementul fundamental din acest raport", a afirmat Leonard Orban, explicand ca se asteapta ca, "in momentul in care CE a pus un subiect pe masa, mai devreme sau mai tarziu va veni cu recomandari foarte concrete", asa cum s-a intamplat pe zona achizitiilor publice, pe zona fondurilor europene.
Zoom - Reforma politicii agricole comune
Zoom - Reforma politicii agricole comune: Cheltuielile din agricultură reprezintă în momentul de față aproximativ 40% din bugetele anuale europene, fiind un punct cheie al politicilor europene. Politica agricolă comună a fost modificată ultima dată în anul 2003, dar după aderarea a 12 state noi a devenit evident faptul că această politică va trebui adaptată noilor provocări. Noua politică agrară ar trebui să fie implementată de la începutul anului 2014. Legislatorii lucrează acum asupra propunerilor de reformă.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Migrarea şi solidaritatea în credinţă
Migrarea şi solidaritatea în credinţă:
Marți, 29 ianuarie 2013,a avut loc la Roma întâlnirea "Migrazioni e solidarietà nella fede" (Migrarea și solidaritatea în credință), organizată de Ambasada Română pe lângă Sfântul Scaun, Consiliul Pontifical Pastoral pentru Emigranți, Comunitatea Sant'Egidio și Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, informează portalul Episcopiei Ortodoxe Române.
În timpul întâlnirii, la care a participat şi P.S. Episcop Siluan, ambasadorul României, Excelența Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban a oferit Eminenței Sale Cardinalului Antonio Maria Veglio, Ordinul National „Steaua României în grad de Comandor”.
Au intervenit: domnul Marco Impagliazzo președintele Comunității Sant'Egidio, Eminența Sa Cardinalul Antonio Maria Veglio, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Excelența Sa Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Monseniorul Giancarlo Perego – directorul general al Fundației Migrantes și Monseniorul Anton Lucaci – coordonator al comunităților romano-catolice românești din Italia.

Raport CE: Există intimidări şi hărţuiri la adresa unor persoane din ANI, CC, ICCJ şi CSM | Romania Libera
Raport CE: Există intimidări şi hărţuiri la adresa unor persoane din ANI, CC, ICCJ şi CSM | Romania Libera: "Raportul Comisiei Europene (CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care se va da publicităţii, miercuri, la Bruxelles, consemnează faptul că există intimidări şi hărţuiri la adresa unor persoane din instituţiile statului, precum ANI, Curtea Constituţonală, Înalta Curte de Casaţie şi CSM, informează Mediafax.
Oficialii europeni susţin necesitatea revizuirii regulilor privind libertatea presei, pentru a fi protejate instituţiile statului şi respectate drepturile fundamentale ale persoanelor, potrivit unor surse judiciare."
'via Blog this'

EXCLUSIV RL. MAE DEMONTEAZĂ campania britanicilor împotriva imigranţilor: Românii, BINE INTEGRAŢI în UK | Romania Libera
EXCLUSIV RL. MAE DEMONTEAZĂ campania britanicilor împotriva imigranţilor: Românii, BINE INTEGRAŢI în UK | Romania Libera: "La acest moment, România şi-a atins potenţialul generator de migraţie.
- Imigraţia în ansamblu are efecte pozitive asupra economiei britanice - imigranţii creează locuri de munca şi concurează pentru ele; au un anumit dinamism şi ocupă locuri de muncă nedorite de cetăţenii locali care primesc beneficii; sunt de cele mai multe ori tineri şi au copii, un avantaj în contextul îmbătrânirii populaţiei; mediul de afaceri declară că prezintă o puternică etică a muncii; economia este în creştere datorită contribuţiei lor.
- Ideea circulată în presa din Marea Britanie, conform căreia imigranţii aplică pentru beneficii este demontată: 97% din imigranţii înregistraţi în Marea Britanie ocupă un loc de muncă cu normă întreagă şi nu reprezintă o presiune suplimentară asupra sistemului social britanic."

LIVE - informare tehnica privind mecanismul de cooperare si verificare
Informarea tehnica on the record referitoare la publicarea raportului MCV pentru Romania poate fi urmarita in direct astazi, 30 ianuarie 2013, incepand cu orele 11:30 (ora Romaniei), pe pagina de internet a EbS,
Obama întinde mâna imigranţilor ilegali
Obama întinde mâna imigranţilor ilegali: Peste 11 milioane de imigranţi ilegali din Statele Unite ar putea fi naturalizaţi în baza unui ambiţios plan de reformare a sectorului imigraţiei propus de un grup de senatori.
Ce câştigă Clujul din titlul de Capitală Europeană a Tineretului.
Ce câştigă Clujul din titlul de Capitală Europeană a Tineretului.: Pregatirile pentru organizarea evenimentelor presupuse de titlul de Capitala Europeana a Tineretului pentru Cluj, in anul 2015, au inceput deja. Cei implicati in organizare spera ca proiectul elaborat de cei care au obtinut acest titlu european pentru Capitala Transilvaniei va fi unul dintre cele mai reusite. In comparatie cu Clujul, orasul protughez Braga, care a fost Capitala Europeana a Tineretului in anul 2012, a avut doar o jumatate de an pentru a se pregati. Insa reprezentantul Asociatiei ...
Victor Ponta: Raportul MCV pentru Romania va fi mai bun decat se astepta/ Presa vorbeste de un raport cu multe parti negative
Victor Ponta: Raportul MCV pentru Romania va fi mai bun decat se astepta/ Presa vorbeste de un raport cu multe parti negative: Premierul Victor Ponta a declarat, marti seara, intr-o interventie telefonica la postul Romania TV, ca Raportul MCV (Mecanismul European de Verificare si Control) pentru tara noastra va fi mai buna decat ne asteptam. Seful guvernului admite c ain raport sunt prevazute cele 11 puncte asumate de el in vara in fata lui Barosso.
Raportul MCV şi declinul Justiţiei | Romania Libera
Raportul MCV şi declinul Justiţiei | Romania Libera: "În privinţa pretenţiei Guvernului că şi-a îndeplinit angajamentele „în totalitate", nici unul din semnalele transmise de la Bruxelles nu îndreptăţeşte acest optimism. Nici prezenţa în Guvern a doi miniştri - Dragnea şi Fenechiu - urmăriţi de DNA, nici votul din Parlament în cazurile Stan, Borbely şi Dobre, nici imunitatea extinsă nu vor fi lăsate nesancţionate.
Cea mai gravă involuţie este însă „revolta populară" împotriva membrilor CSM neagreaţi de Putere, procedura defectuoasă şi netransparentă de numire a şefilor DNA şi Parchetului General şi asaltul împotriva independenţei procurorilor orchestrate de ministrul Mona Pivniceru, aflată în conflict deschis atât cu comisarul Viviane Reding, cât şi cu secretarul general al Comisiei, Catherine Day, "

CE a lansat procedurile de infringement impotriva Marii Britanii, in problema vizand permisele de rezidenta pentru romani Practici mai bune e-Guvernare europeana : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi - EurActiv.ro
CE a lansat procedurile de infringement impotriva Marii Britanii, in problema vizand permisele de rezidenta pentru romani Practici mai bune e-Guvernare europeana : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi - EurActiv.ro: "Comisia Europeana a initiat procedurile de infringement impotriva Marii Britanii, cerand transpunerea deplina si corecta si implementarea prevederilor Uniunii Europene in ceea ce priveste libera circulatie, unul dintre aspectele sesizate vizand permisele de rezidenta pentru romani si bulgari, potrivit unui document obtinut de Agerpres.
Comisia asteapta in prezent raspunsul autoritatilor britanice."
'via Blog this'
Comisia asteapta in prezent raspunsul autoritatilor britanice."
'via Blog this'
Consilier prezidenţial egiptean: Holocaustul este o farsă, evreii au fost mutaţi în Statele Unite - Mediafax
Consilier prezidenţial egiptean: Holocaustul este o farsă, evreii au fost mutaţi în Statele Unite - Mediafax: "Serviciile secrete americane, în cooperare cu statele aliate în al II-lea Război Mondial, au creat Holocaustul pentru a distruge imaginea inamicilor germani, pentru a justifica războiul şi masivele distrugeri militare, victimele civile şi atacurile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki", a spus Shihab-Eddim cu ocazia Zilei de comemorare a Holocaustului"
'via Blog this'
'via Blog this'
marți, 29 ianuarie 2013
COMISIA EUROPEANĂ ar putea sancţiona MAREA BRITANIE pentru că discriminează lucrătorii ROMÂNI şi BULGARI
COMISIA EUROPEANĂ ar putea sancţiona MAREA BRITANIE pentru că discriminează lucrătorii ROMÂNI şi BULGARI: Comisarul european Viviane Reding confirmă, într-o scrisoare adresată miniştrilor muncii şi internelor din România, că a fost iniţiată o procedură de infringement împotriva Marii Britanii pentru nerespectarea în totalitate a...
Articol - 18 februarie
Articol - 18 februarie: Ediția 2013 a Premiului Charlemagne pentru tinerii europeni a fost lansată anul trecut. Acesta se acordă proiectelor care pot servi la dezvoltarea unei comunități și identități europene comune în rândul tinerilor. Puteți participa dacă aveți vârsta între 16 și 30 de ani și sunteți implicat/ă în organizarea de evenimente pentru tineri sau în proiecte web cu dimensiune europeană.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Cel mai bătrân angajat: 100 de ani. A revenit la muncă, după ce s-a pensionat, pentru că se plictisea
Cel mai bătrân angajat: 100 de ani. A revenit la muncă, după ce s-a pensionat, pentru că se plictisea: Un străbunic în vârstă de 100 de ani este cel mai bătrân "corporatist" din Marea Britanie. Când mulţi oameni de vârsta lui se bucură de pensie, fostul inginer Jim Clemens a decis la 66 de ani să revină în câmpul muncii şi să se...
MILIONAR ARAB pus să-și șteargă versetele islamice de pe fațada VILEI
MILIONAR ARAB pus să-și șteargă versetele islamice de pe fațada VILEI: Un om de afaceri arab trebuie să șteargă o inscripție de pe fațada casei sale în valoare de 1 milion de euro deoarece autoritățile locale cred ca este "o reclamă religioasă".
Un CUNOSCUT oraș american este în FALIMENT și devine FANTOMĂ. Străzi întregi sunt părăsite și familiile și-au abandonat casele - Internaţional > EVZ.ro
Un CUNOSCUT oraș american este în FALIMENT și devine FANTOMĂ. Străzi întregi sunt părăsite și familiile și-au abandonat casele - Internaţional > EVZ.ro: "Oraşul, care depinde în mare parte de uzinele producătoare de automobile, printre care General Motors, Chrysler sau Ford, a resimţit criza financiară din plin, la fel ca şi companiile mai sus menţionate, care au declarat faliment în ultimii ani şi au fost ajutate de stat. "
'via Blog this'
'via Blog this'
Mircea Cărtărescu, nominalizat la Premiul European pentru Literatură, în Olanda.
Mircea Cărtărescu, nominalizat la Premiul European pentru Literatură, în Olanda.: Scriitorul roman Mircea Cartarescu a fost nominalizat la Premiul European pentru Literatura, in Olanda.
Traducerea in limba olandeza a volumului lui Mircea Cartarescu "Orbitor II, Corpul" se regaseste pe lista lunga a nominalizarilor la Premiul European pentru Literatura din Olanda, informeaza Mediafax.
Pe lista se regasesc 20 de titluri, propuse de 13 librarii importante din Olanda. Lista scurta va fi anuntata in mai, iar castigatorul va fi ales dintre ultimii cinci autori ramasi in ...

Malmström: Extremismul violent, ameninţare majoră la adresa securităţii cetăţenilor UE.
Malmström: Extremismul violent, ameninţare majoră la adresa securităţii cetăţenilor UE.: Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, sustine ca extremismul violent reprezinta "o mare amenintare majora la adresa securitatii cetatenilor UE", fiind necesar ca un numar mai mare de lideri europeni sa isi exprime opozitia fata de escaladarea fenomentului, potrivit Mediafax.
Propunerile de politica includ participarea politiei locale la actiuni de formare pentru a fi pregatita sa detecteze semnele de radicalizare in extremism violent si oferirea de programe de ...
Propunerile de politica includ participarea politiei locale la actiuni de formare pentru a fi pregatita sa detecteze semnele de radicalizare in extremism violent si oferirea de programe de ...
Valls: Franţa va expluza "în următoarele zile" mai mulţi predicatori străini.
Valls: Franţa va expluza "în următoarele zile" mai mulţi predicatori străini.: Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a anuntat marti ca Franta va expulza "in urmatoarele zile" mai multi predicatori si imami straini, in timpul unei conferinte de presa la Bruxelles, relateaza AFP, citat de Mediafax.
"Mai multi predicatori radicali straini vor fi expulzati in urmatoarele zile", a anuntat Valls in timpul unei conferinte internationale privind lupta impotriva extremistilor.
Masura se inscrie in cadrul prevenirii procesului de radicalizare si luptei impotriva ...

Victor Ponta: Cele 11 puncte convenite in vara cu presedintele Comisiei Europene au fost indeplinite in totalitate
Victor Ponta: Cele 11 puncte convenite in vara cu presedintele Comisiei Europene au fost indeplinite in totalitate: Premierul Victor Ponta sustine ca cele 11 puncte convenite in vara cu presedintele Comisiei Europene au fost indeplinite in totalitate. "Guvernul a fost si continua sa ramana profund angajat in asigurarea independentei justitiei si intarirea statului de drept", a declarat Ponta potrivit unui comunicat al Executivului. Potrivit acestuia, "Guvernul este determinat sa continue punerea in aplicare a recomandarilor Comisiei Europene in cadrul uzual asigurat de Mecanismul de Cooperare si Verificare, si reasigura partenerii europeni de deplina sa cooperare in acest proces". Aceste declaratii sunt facute cu doar o zi inainte de publicarea raportulului privind Mecanismul de Control si Verificare (MCV) in justitie.
Cum poate pierde Gazprom monopolul asupra exporturilor de gaze
Cum poate pierde Gazprom monopolul asupra exporturilor de gaze: Premierul rus Dmitri Medvedev a socat prin declaratia recenta potrivit careia "Gazprom ar putea pierde monopolul asupra exporturilor de gaze din Rusia", se arata intr-un articol publicat pe site-ul naturalgaseurope.com. Aceasta declaratie demonstreaza expansiunea operatorilor independenti de gaze si marcheaza o schimbare de paradigma pentru piata ruseasca a gazelor. Anul trecut, productia Gazprom a scazut cu 5,4%, in timp ce operatorii independenti si-au crescut productia. De exemplu, productia Novatek, al doilea mare producator de gaze naturale din Rusia, a crescut cu 7,1% in 2012.
Călina, cea mai iubită şoferiţă
Călina, cea mai iubită şoferiţă:
O româncă angajată ca şoferiţă este personajul unui amplu articol din cotidianul Il Trentino. Călina Buju conduce un microbuz care face legătura dintre o casă de odihnă pentru bătrâni şi localitatea Trento. Cei pe care-i transportă s-au ataşat atât de mult de ea încât atunci când lipseşte, devin îngrijoraţi.
“Dacă lipsesc, e o dramă”, spune Călina. Este căsătorită cu un conaţional, au o fiică, trăiesc aici de 13 ani. Şoferiţă la compania Peterlini, face cu microbuzul cursa “c”, spre şi dinspre casa de odihnă din San Bartolomeo. Are permis adecvat cu care poate conduce orice în afară de tiruri. Adică ar putea conduce şi autobuze articulate.
Trentino Transporti are nouă şoferiţe şi tocmai una dintre acestea a fost cea care i-a sugerat Călinei să frecventeze cursurile necesare pentru a participa la examene şi a deveni şoferiţă profesionistă. Călina a sosit în Trentino cu contract de muncă la firma agricolă Melinda din Casez, ca sortator, în plină criză economică.
Apoi a lucrat câteva sezoane în hoteluri (soţul este grădinar), apoi s-a întors la muncile agricole. Din septembrie 2009 lucrează ca şofer la Peterlini. În trei ani a condus 200.000 de kilometri, fără să aibă nici cel mai mic accident sau vreo

Cofinanţarea proiectelor din fonduri UE va reveni la 15% din martie.
Cofinanţarea proiectelor din fonduri UE va reveni la 15% din martie.: Cofinantarea proiectelor din fonduri UE va reveni la de la 5% la 15%, de la finele lunii martie, atunci cand expira acordul cu Comisia Europeana, care formal nu il va prelungi pana in iunie, asa cum a acceptat Fondul Monetar International, a declarat seful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, potrivit Mediafax.
Rata de absorbtie reala a fondurilor structurale si de coeziune, raportata la platile efectuate de Comisia Europeana, a fost 11,47% (2,204 miliarde euro) la finalul lunii decembrie ...
Rata de absorbtie reala a fondurilor structurale si de coeziune, raportata la platile efectuate de Comisia Europeana, a fost 11,47% (2,204 miliarde euro) la finalul lunii decembrie ...
RĂZBOIUL cu imigranții ROMÂNI. Marea Britanie vrea LIMITAREA serviciilor medicale gratuite
RĂZBOIUL cu imigranții ROMÂNI. Marea Britanie vrea LIMITAREA serviciilor medicale gratuite: De câteva zile, presa din Marea Britanie și-a concentrat din nou atenția asupra chestiunii imigranților ilegali, în special cei veniți din România și Bulgaria. După ce în weekend titrau că românii se pregătesc să invadeze Anglia,...
DEZASTRU ECONOMIC PENTRU CHINEZI! Nu pot opri fenomenul
DEZASTRU ECONOMIC PENTRU CHINEZI! Nu pot opri fenomenul: După trei decenii de externalizare a producției, marile corporații încep să se întoarcă acasă.
Cât munceşte românul pentru 600 euro în Italia: 8-12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Lista joburilor
Cât munceşte românul pentru 600 euro în Italia: 8-12 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Lista joburilor: Salarii de circa 600 de euro net lunar pentru românii care vor locuri de muncă în agricultură, menaj sau restaurante în Italia. Aceasta e oferta angajatorilor italieni pentru români în această perioadă, în domenii în care experienţa sau...
Ce înseamnă autostradă suspendată la chinezi| GALERIE FOTO - Infrastructura > Capital.ro
Ce înseamnă autostradă suspendată la chinezi| GALERIE FOTO - Infrastructura > Capital.ro: "După ce în 2011 se putea lăuda cu un record privind infrastructura rutieră, China a doborât un nou record al autostrăzilor. Mai precis, conform unor cifre neoficiale, chinezii au ajuns să aibă mai mulți kilometri de autostradă decât toată Europa la un loc. Mai precis, în decembrie 2012, "
'via Blog this'
'via Blog this'
Cea mai mare operaţiune de SABOTAJ în Iran | Romania Libera
Cea mai mare operaţiune de SABOTAJ în Iran | Romania Libera: "Autorităţile iraniene nu au făcut încă progrese în încercarea de a intra la Fordow. Ministerul Apărării de la Teheran trimite vehicule de foraj, ace-leaşi pe care le foloseşte pentru a săpa tunele, şi utilizează instalaţii subterane, pentru a vedea dacă pot avansa în deschiderea de căi de urgenţă, pentru că ele s-au prăbuşit. Printre cei care se află sub ruine sunt zeci de cetăţeni străini, angajaţi în urma contractelor cu oameni de ştiinţă. Khalili mai precizează că săptămâna trecută la Teheran a avut loc o a doua explozie misterioasă, într-o bază numită „21 Hamza", soldată cu doi răniţi. Şi acolo serviciile secrete iraniene suspectează un sabotaj. "
'via Blog this'
'via Blog this'
Clip de prezentare de la UE: Noul portal Open Data
Clip cu posibilități de traducere și în limba română.
Linkul portalului:
http://open-data.europa.eu/open-data/
luni, 28 ianuarie 2013
Articol - Eurodeputații și parlamentari naționali dezbat coordonarea politicilor economice
Articol - Eurodeputații și parlamentari naționali dezbat coordonarea politicilor economice: Deputaţii europeni și parlamentari naționali se întâlnesc la Bruxelles între 28 și 30 ianuarie pentru consultări privind ciclul anual al coordonării politicilor economice, reunite sub titlu de semestrul european. Deputaţii europeni au cerut de mult timp mai multă legitimitate democratică și încredere în procesul care încearcă o aliniere a politicilor economice ale statelor membre și doresc o mai implicare mai mare a parlamentelor în acesta.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
O explozie s-a produs într-un complex nuclear iranian, incident atribuit Israelului
O explozie s-a produs într-un complex nuclear iranian, incident atribuit Israelului: O explozie de amploare s-a produs într-un complex nuclear subteran din Iran unde există suspiciuni că ar avea loc activităţi militare, 240 de angajaţi ai uzinei rămânând blocaţi în urma deflagraţiei, afirmă experţi şi surse din cadrul serviciilor secrete, citaţi de presa occidentală şi israeliană.
Secretar de stat în Ministerul Muncii: Românii merg în străinătate să caute un trai mai bun, nu să strice structura unei societăţi
Secretar de stat în Ministerul Muncii: Românii merg în străinătate să caute un trai mai bun, nu să strice structura unei societăţi: Românii care pleacă în străinătate fac un sacrificiu pentru un trai mai bun, nu se duc să strice obiceiurile, cultura şi comportamentul unei societăţi, a declarat, luni, secretarul de stat din Ministerul Muncii Codrin Scutaru, răspunzând unei întrebări privind îngrijorările britanicilor.
Emilia Stoica, pe listele PD la regionale în Lombardia
Emilia Stoica, pe listele PD la regionale în Lombardia:
La alegerile pentru consiliul regional din Lombardia va candida în premieră şi o româncă. Este vorba de Emilia Stoica, de profesie inginer, stabilită de mulţi ani în Peninsulă, propusă în colegiul Bergamo de Partidul Democrat (PD). Aleşii din Bergamo vor ocupa 9 din cele 80 de locuri din Consiliul Regional lombard.
"Nu sunt înscrisă în Partidul Democrat, de aceea a fost o surpriză pentru mine, când am fost sunată la telefon şi mi s-a propus candidatura. Iniţial, nu ştiam dacă să accept sau nu, dar apoiCiteşte mai mult...

Tinta de absorbtie a fondurilor europene pentru 2013 - 6,5 miliarde euro. Misiune imposibila? Fonduri structurale Concurenta / Finantare UE : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi - EurActiv.ro
Tinta de absorbtie a fondurilor europene pentru 2013 - 6,5 miliarde euro. Misiune imposibila? Fonduri structurale Concurenta / Finantare UE : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi - EurActiv.ro: "Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, are asadar o misiune ultra-dificila, aproape imposibila. Miza acestor cheltuieli o reprezinta pierderea definitiva a sumelor care nu sunt "prinse" in acest target. O spune chiar documentul oficial citat anterior: "Eforturile autoritatilor romane in 2013 se concentreaza pe reluarea platilor de la Comisie pe toate programele operationale si accelerarea ritmului de implementare ca urmare a unor planuri de actiune eficiente pentru remedierea tuturor deficientelor in functionarea sistemelor de management si control. In aceste conditii, pragul de dezangajare automata de fonduri la sfarsitul anului 2013 (ca urmare a aplicarii de catre Comisia Europeana a regulii n+3/n+2), care este in prezent de 6,5 miliarde euro, poate fi depasit".
Deocamdata, nu exista semnale ca absorbtia, pe fondurile structurale, a inceput sa creasca semnificativ."
'via Blog this'
Deocamdata, nu exista semnale ca absorbtia, pe fondurile structurale, a inceput sa creasca semnificativ."
'via Blog this'
România rămâne fără medici: în 2012, 2000 de doctori au emigrat
România rămâne fără medici: în 2012, 2000 de doctori au emigrat:
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a spus că deficitul de personal medical calificat a ajuns la o cotă alarmantă. Acesta a precizat, într-un comunicat, că nu poate înţelege cum statul român nu reuşeste să identifice 40 de milioane de euro pentru a permite dublarea salariilor medicilor rezidenţi. În 2012, aproximativ 2.000 de medici au părăsit sistemul, majoritatea emigrând.
Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR, afirmă că, în cazul în care s- ar lua decizia ca medicii din sistemul de stat să nu mai lucreze şi în privat, ar fi "o lovitură pentru ambele sisteme", iar doctorii ar alege să plece în străinătate.
"Această eventuală măsură nu are o justificare, nu există studii. Nu cred că o politică de sănătate poate fi construită pe impresii, ci pe studii şi cercetări. Numărul medicilor din sistemul sanitar din România a coborât sub 40.000 şi nu înţeleg cum vor fi ocupate posturile atât în sistemul public, cât şi în cel privat, dacă nu există personal. Va fi o lovitură pentru ambele sisteme. Dacă se va lua această hotărâre, medicii din România, care sunt de zece ori mai prost plătiţi decât în alte ţări, vor alege să plece. Problema

"Când un român îţi devine prieten, îţi dăruieşte inima lui"
"Când un român îţi devine prieten, îţi dăruieşte inima lui":
Alessandro Salsi are 26 de ani şi e italian, dar în suflet e pe jumătate român: vorbeşte cursiv limba română, îndulcind-o cu accentul italian şi "r"-ul tipic al Parmei, oraş în care locuieşte. Student la ştiinţe geografice, fotograf, implicat în acţiuni umanitare (în România şi Congo), a scris prefaţa culegerii de povestiri "Întoarcerea" (Ritorno, ed. Ciesse), ce va fi lansată curând, dedicată scriitorilor români în Italia.
Alessandro avea 13 ani când a mers prima dată în România. O

PRESA DE AZI. GSP: În România golan, în Italia artist
PRESA DE AZI. GSP: În România golan, în Italia artist: Gazeta Sporturilor deschide ediția de astăzi cu povestea lui Ștefan Radu, fost dinamovist, în prezent jucător la echipa Lazio, care se declară „contrariat că în
Angela Merkel, "şefa Europei", a dominat Summitul UE-America Latină
Angela Merkel, "şefa Europei", a dominat Summitul UE-America Latină: Cancelarul german Angela Merkel, pe care presa chiliană a numit-o "şefa Europei" şi a cărei maşină blindată adusă special din Germania a provocat senzaţie, a dominat Summit-ul UE-America Latină care s-a încheiat duminică, la Santiago.
Articol - Ziua europeană a protecției datelor
Articol - Ziua europeană a protecției datelor: Amenințarea vieții private de cloud computing este subestimată, chiar ignorată, arată un studiu al Parlamentului. Astăzi, Europa celebrează Ziua protecției datelor, o inițiativă ce dorește sensibilizarea și protejarea oamenilor de felul în care datele personale sunt colectate și procesate. Parlamentul lucrează asupra revizuirii legislației UE privind protecția datelor, care datează din 1995, pentru prevenirea folosirii neadecvate a datelor de către companiile private sau autoritățile publice.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Romani sau bulgari? Nu o sa va placa aici / Va rugam sa nu veniti in Marea Britanie
Romani sau bulgari? Nu o sa va placa aici / Va rugam sa nu veniti in Marea Britanie: Va rugam sa nu veniti in Marea Britanie - ploua si locurile de munca sunt putine si prost platite. Ministrii au in vedere lansarea unei campanii de publicitate negative in Romania si Bulgaria pentru a convinge potentialii imigranti sa stea departe de Marea Britanie, noteaza The Guardian.
Letonul Belakovs coboara nanotehnologia la costuri populare - Companii afaceri - Ziarul BURSA
Letonul Belakovs coboara nanotehnologia la costuri populare - Companii afaceri - Ziarul BURSA: "Voldemars Belakovs îl are ca partener pe omul de afaceri român Nicolae Costache, pe care l-a cunoscut în Sierra Leone. Acolo, investitorul român are afaceri în domeniul minier.
În Sierra Leone, cei doi au început să testeze tehnologia de extragere a metalelor preţioase fără cianuri, după care au continuat în România, lângă Sibiu.
Voldemars Belakovs ne-a mărturisit: "Sunt îndrăgostit de România şi m-am stabilit aici în urmă cu doi ani. Locuiesc la Sibiu, unde vreau să facem un centru de cercetare pentru tehnologii noi şi invenţii. Am făcut sute de invenţii până acum". "

Guvernul sufocă economia cu biruri noi - Taxe si impozite > Capital.ro
Guvernul sufocă economia cu biruri noi - Taxe si impozite > Capital.ro: "„Pentru a putea suporta un impozit de 3% pe venituri, o microîntreprindere trebuie să aibă o marjă de profit de circa 20%, ceea ce e greu de realizat, întrucât vorbim de firme de subzistenţă. Noua măsură cred că încalcă directiva europeană privind TVA, conform căreia statelor li se interzice să introducă impozite obligatorii pe cifra de afaceri. Va descuraja puternic investitorii şi va face mai dificil accesul în piaţă“, e de părere Biriş. Măsura va duce la dispariţia a zeci de mii de firme mici şi a sute de mii de locuri de muncă, spun patronatele."
'via Blog this'
'via Blog this'
Se credea că NU MAI EXISTĂ. IMAGINI INCREDIBILE surprinse din satelit: Locurile unde bărbaţii luptă PÂNĂ LA MOARTE, iar FEMEILE sunt VIOLATE cu bestialitate | GALERIE FOTO - Panorama > EVZ.ro
Se credea că NU MAI EXISTĂ. IMAGINI INCREDIBILE surprinse din satelit: Locurile unde bărbaţii luptă PÂNĂ LA MOARTE, iar FEMEILE sunt VIOLATE cu bestialitate | GALERIE FOTO - Panorama > EVZ.ro: "Imaginile au fost surprinse de sateliţii Google Earth, însă poveştile care tronează în jurul acestor locuri ale groazei sunt de-a dreptul şocante. Conform unora dintre aceste poveşti, bărbaţii sunt puşi să se lupte între ei până când unul mai slab moare, iar femeile sunt deseori violate cu bestialitate de paznicii lagărelor de muncă."
'via Blog this'
'via Blog this'
EDITORIALUL EVZ. Raport fără îndulcitor. România a băgat reforma în marşarier? - Opinii EVZ > EVZ.ro
EDITORIALUL EVZ. Raport fără îndulcitor. România a băgat reforma în marşarier? - Opinii EVZ > EVZ.ro: "Prima noutate în tipicul desfăşurării monitorizării făcute de CE în ceea ce ne priveşte s-a petrecut la întocmirea Raportului din vară când, pentru prima oară, România nu a mai fost văzută la pachet” cu Bulgaria. Am fost „decuplaţi” de ţara vecină, după criza declanşată odată cu suspendarea preşedintelui ţării. Scoşi din „garnitura” către spiritul şi standardele Europei - precum un vagon uzat, cu frânele blocate - ne-am trezit cu un raport în plus faţă de Bulgaria, „intermediar”, amânat din decembrie (pentru a nu influenţa alegerile), până miercuri, 30 ianuarie 2013."
'via Blog this'
'via Blog this'
duminică, 27 ianuarie 2013
Medvedev: zilele lui Bashar al-Assad la conducerea Siriei sunt numărate - Internaţional > EVZ.ro
Medvedev: zilele lui Bashar al-Assad la conducerea Siriei sunt numărate - Internaţional > EVZ.ro: "“Sarcina care le revine Statelor Unite, europenilor şi puterilor regionale este să convingă părţile se se aşeze la masa negocierilor şi nu doar să-l someze pe Assad să renunţe la putere şi apoi să fie executat precum Gaddafi (fostul lider libian) sau să fie adus pe targă în faţa justiţiei, precum (fostul preşedinte egiptean) Hosni Mubarak", a continuat premierul rus, citat de Agerpres."
'via Blog this'
'via Blog this'
Davos: Criza din Europa nu s-a încheiat, chiar dacă euro s-a stabilizat.
Davos: Criza din Europa nu s-a încheiat, chiar dacă euro s-a stabilizat.: Criza din Europa nu s-a incheiat, chiar daca euro s-a stabilizat, potrivit bancherilor si ministrilor de Finante prezenti la Forumul Economic Mondial de la Davos, care au avertizat ca depasirea problemelor economice si a somajului masiv va dura ani de zile, relateaza CNBC, potrivit Mediafax.
"Exista o diviziune clara intre pietele financiare, unde se crede ca multe probleme au fost rezolvate, si oamenii din economia reala, in special din guverne", a declarat ministrul suedez de Finante ...

Dmitri Medvedev: Bashar al-Assad a făcut o "eroare gravă, chiar fatală".
Dmitri Medvedev: Bashar al-Assad a făcut o "eroare gravă, chiar fatală".: Presedintele Siriei, Bashar al-Assad, a facut o "eroare grava, poate chiar fatala", afirma premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de AFP, potrivit Mediafax.
"Bashar al-Assad ar fi trebuit sa actioneze mai rapid si sa invite opozitia pasnica la masa negocierilor. Este o eroare grava din partea lui, poate chiar fatala", a spus Medvedev, citat de agentiile de presa ruse.
Rusia este unul dintre sustinatorii regimului din Siria, tara care se confrunta de aproape doi ani cu revolte reprimate ...

Franta sustine maximizarea alocarilor financiare acordate Romaniei pentru agricultura, l-a informat premierul Ayrault pe presedintele Basescu
Franta sustine maximizarea alocarilor financiare acordate Romaniei pentru agricultura, l-a informat premierul Ayrault pe presedintele Basescu: Franta va sustine maximizarea alocarilor financiare acordate Romaniei in cadrul Politicilor Agricole Comune pentru perioada 2014 - 2020, a afirmat premierul Frantei, Jean-Marc Ayrault, in cadrul unei intalniri pe care a avut-o cu presedintele Traian Basescu, la Santiago de Chile, in marja summitului Uniunea Europeana - America Latina si Caraibe, a declarat consilierul prezidential Cristian Diaconescu.
Presa britanică: "Românii se pregătesc să invadeze Anglia"
Presa britanică: "Românii se pregătesc să invadeze Anglia": Grupuri mari de români și bulgari se pregătesc să vină în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă, începând cu 1 ianuarie 2014, scrie presa britanice.
ALEGERI PREZIDENŢIALE în Cehia: Milos Zeman a câştigat scrutinul cu aproape 55 la sută din voturi
ALEGERI PREZIDENŢIALE în Cehia: Milos Zeman a câştigat scrutinul cu aproape 55 la sută din voturi: Fostul premier de stânga Milos Zeman a câştigat alegerile prezidenţiale din Cehia, obţinând 54,8 la sută din voturi, conform rezultatelor finale.
sâmbătă, 26 ianuarie 2013
RFI: Comisia Europeana va publica raportul MCV fara a-l mai trimite in prealabil la Bucuresti din cauza scurgerilor de informatii
RFI: Comisia Europeana va publica raportul MCV fara a-l mai trimite in prealabil la Bucuresti din cauza scurgerilor de informatii: Comisia Europeana va renunta, pentru prima data, la trimiterea prealabila a proiectului final al raportulului privind Mecanismul de Control si Verificare (MCV) in justitie la Bucuresti, pentru eventuale ajustari, pe motiv ca in anii precedenti, raportul a ajuns in presa inainte de a fi publicat oficial de Bruxelles, transmite RFI. Potrivit corespondetului RFI in capitala Belgiei, oficialii de la Bruxelles au fost deranjati de scurgerea de informatii astfel incat au decis publicarea directa a raportului.
Egipt: 21 de persoane condamnate la moarte după incidentele de la un meci de fotbal în 2012. Verdictul, primit cu violenţe: 16 oameni ucişi, inclusiv doi poliţişti
Egipt: 21 de persoane condamnate la moarte după incidentele de la un meci de fotbal în 2012. Verdictul, primit cu violenţe: 16 oameni ucişi, inclusiv doi poliţişti: Cel puţin 16 persoane au fost ucise în violenţele care au izbucnit sâmbătă în oraşul egiptean Port Said după ce 21 de persoane implicate în incidentele produse în 2012 la un meci de fotbal au fost condamnate la moarte.
Ministrul algerian de externe admite că forţele de securitate din ţara sa au comis o serie ...
Ministrul algerian de externe admite că forţele de securitate din ţara sa au comis o serie ...: Ministrul de externe algerian, Mourad Medelci, a admis ca fortele de securitate din tara sa au comis o serie de erori in cursul operatiunilor efectuate, saptamana trecuta, la complexul de extragere a gazelor naturale de la In Amenas, pentru eliberarea angajatilor, printre care si cetateni straini, care fusesera sechestrati de un comando islamic, relateaza AP, conform Agerpres.
Actiunile s-au soldat cu moartea a 37 de ostatici straini, printre care si doi romani, si a 29 de extremisti.
Prezent ...
Actiunile s-au soldat cu moartea a 37 de ostatici straini, printre care si doi romani, si a 29 de extremisti.
Prezent ...
Egipt: 21 de persoane condamnate la moarte după incidentele de la un meci de fotbal.
Egipt: 21 de persoane condamnate la moarte după incidentele de la un meci de fotbal.: Justitia egipteana a condamnat la moarte 21 de persoane acuzate ca au fost implicate in incidentele soldate cu 74 de morti anul trecut, dupa un meci de fotbal la Port Said, transmite Mediafax.
Verdictul a fost primit cu urale de rudele victimelor prezente in sala de judecata de la Cairo.
Saptezeci si patru de persoane, intre care si un politist, au murit in Egipt si peste 150 de oameni au fost raniti in violentele izbucnite dupa un meci de fotbal, in data de 1 februarie 2012, la Port Said, ...

LOVE-STORY Anglia - Germania: Motivele pe care le au Londra şi Berlinul să se iubească sau nu - Mediafax
LOVE-STORY Anglia - Germania: Motivele pe care le au Londra şi Berlinul să se iubească sau nu - Mediafax: "Bild a început, miercuri, prin a îndemna Marea Britanie să rămână în UE, pentru că britanicii "sunt atât de minunant de nebuni", şi pentru că poveştile familiei regale şi comicului Mr Bean le-ar lipsi germanilor.
"Faceţi glume pe seama noastră, nemţii, iar cuvântul vostru preferat este «Blitzkrieg», dar, dragi britanici, avem nevoie de voi!", scria tabloidul."
'via Blog this'
"Faceţi glume pe seama noastră, nemţii, iar cuvântul vostru preferat este «Blitzkrieg», dar, dragi britanici, avem nevoie de voi!", scria tabloidul."
'via Blog this'
vineri, 25 ianuarie 2013
Rushdie, Antunes, Levy pledează pentru o uniune politică în manifestul "Europa sau haos? " | Romania Libera
Rushdie, Antunes, Levy pledează pentru o uniune politică în manifestul "Europa sau haos? " | Romania Libera: "O serie de mari scriitori, ca Salman Rusdie, Bernard-Henri Levy şi Antonio Lobo, pledează pentru o "uniune politică", fără de care, în opinia lor, Europa s-ar destrăma şi ar "muri", într-un manifest publicat într-o serie de publicaţii europene, inclusiv Le Mode, în ediţia de sâmbătă, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Acest manifest, iniţiat de către Bernard-Henri Levy, "Europa sau haos? Reconstruirea Europei sau moartea", semnat de Vassilis Alexakis, Antonio Lobo Antunes, Claudio Magris, Salman Rushdie şi Fernando Savater, urmează să fie publicat şi în Frankfurter Allgemeine Zeitung, El Pais sau Corriere della Sera."

Victor Ponta: Vom negocia ca numarul de certificate verzi sa fie la media europeana, Romania are acum cele mai bune conditii din Europa si sintem o tara un pic cam saraca ca sa ne permitem asta
Victor Ponta: Vom negocia ca numarul de certificate verzi sa fie la media europeana, Romania are acum cele mai bune conditii din Europa si sintem o tara un pic cam saraca ca sa ne permitem asta: Premierul Victor Ponta a declarat vineri, intr-un interviu pentru HotNews.ro, ca va negocia cu investitorii din sectorul energiei regenerabile o aducere a numarului de certificate verzi la media europeana, in conditiile in care Romania "are acum cele mai bune conditii din Europa, si efectele asupra pietei energiei si asupra bugetului si a costurilor sint foarte mari, anul acesta vreo 500 de milioane de euro".
O sută de romi repatriaţi voluntar din Franţa au ajuns la Timişoara
O sută de romi repatriaţi voluntar din Franţa au ajuns la Timişoara: O sută de persoane de etnie romă repatriate voluntar din Franţa au ajuns, vineri, la Aeroportul din Timişoara, cu o cursă charter pusă la dispoziţie de autorităţile franceze, fiind primul transport de acest fel din 2013.
România, în coada Europei la angajarea persoanelor cu handicap
România, în coada Europei la angajarea persoanelor cu handicap: Rata de angajare a persoanelor cu dizabilităţi este la noi de 4%, în timp ce media europeană este de 40-50%.

Ponta vrea vot electronic sau prin corespondenţă pentru cetăţenii români din străinătate
Ponta vrea vot electronic sau prin corespondenţă pentru cetăţenii români din străinătate: Liderul USL, premierul Victor Ponta a declarat că susţine ideea unui covrum mai mic de 50% pentru validarea unui referendum şi introducerea votului electronic sau prin corespondenţă pentru cetăţenii români din străinătate, la următoarele alegeri sau următorul referendum.
Articol - Siguranța nucleară în UE ar trebui să reflecte standardele cele mai înalte
Articol - Siguranța nucleară în UE ar trebui să reflecte standardele cele mai înalte: Operatorii nucleari ar trebui să susțină toate îmbunătățirile recomandate după testele făcute la reactoarele nucleare UE și să acopere costurile pentru care sunt răspunzători în cazul unui accident, au spus deputaţii europeni de la comisia pentru industrie și energie într-o propunere de rezoluție aprobată pe 24 ianuarie.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Crimele oribile comise în lagărele secrete din Coreea de Nord și cum a ajutat Google Earth la demascarea lor - Internaţional > EVZ.ro
Crimele oribile comise în lagărele secrete din Coreea de Nord și cum a ajutat Google Earth la demascarea lor - Internaţional > EVZ.ro: "Deţinuţii mănâncă şobolani şi adună seminţe nedigerate din reziduurile animalelor pentru a supravieţui. Aproape jumătate dintre ei mor de foame", a spus purtătorul de cuvânt al organizaţiei pentru drepturile omului, Neil Durkin."
'via Blog this'
'via Blog this'
MOMENT BIZAR. O MUSCĂ s-a aşezat pe fruntea lui OBAMA | FOTO
MOMENT BIZAR. O MUSCĂ s-a aşezat pe fruntea lui OBAMA | FOTO: Un instantaneu surprins de fotograful Larry Downing face senzaţie pe internet.
Organizatie britanica: Romanii si bulgarii sa stea departe de orasul nostru
Organizatie britanica: Romanii si bulgarii sa stea departe de orasul nostru: Directorul executiv al organizatiei caritabile Housing Trust din orasul britanic Brighton, Andy Winter, i-a avertizat pe imigrantii din Bulgaria si Romania care nu au un domiciliu sau un loc de munca asigurate, sa stea departe de acest oras.
Ministrul de externe polonez, despre discursul premierului britanic: David Cameron si-a retrogradat tara in cadrul UE
Ministrul de externe polonez, despre discursul premierului britanic: David Cameron si-a retrogradat tara in cadrul UE: Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a apreciat joi ca David Cameron, care a promis sa organizeze un referendum privind mentinerea Marii Britanii in cadrul UE, a retrogradat tara sa la rangul de stat care "necesita ingrijiri speciale", potrivit AFP, citat de Mediafax.
Majoritatea britanicilor ar opta pentru ieşirea din UE în cazul unui referendum.
Majoritatea britanicilor ar opta pentru ieşirea din UE în cazul unui referendum.: Britanicii ar alege sa paraseasca Uniunea Europeana daca referendumul promis de premierul David Cameron ar fi organizat astazi, arata un sondaj publicat vineri de cotidianul The Times si citat de Mediafax.
Potrivit acestui prim sondaj realizat de la anuntul de miercuri privind organizarea, pana la sfarsitul lui 2017 a unui referendum pe tema ramanerii Marii Britanii in UE, 40 la suta dintre persoanele intervievate ar vota in favoarea unei iesiri si 37 la suta ar accepta sa ramana in cadrul ...

România la ediția 2013 a Carnavalului de la Veneția
România la ediția 2013 a Carnavalului de la Veneția:
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia cu sprijinul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și în colaborare cu Scuola Grande di San Teodoro – Venezia și Venezia Marketing & Eventi – organizatorii oficiali ai Carnavalului de la Veneția, organizează în perioada 2 – 14 februarie 2013 expoziţia „ROMÂNIA: COSTUME ȘI MĂȘTI POPULARE DE CEREMONIE” la Scuola Grande di San Teodoro din Veneţia. Tema din acest an a Carnavalului de la Veneția este “Vivi in colori/Trăiește în culori”.
Costumul popular românesc reprezintă unul dintre cele mai expresive domenii de afirmare a creativităţii feminine. Nenumărate sunt dovezile de fantezie şi ingeniozitate, de măiestrie şi bun gust care te atrag când priveşti veşmintele de sărbătoare şi ceremonial ale costumului tradiţional din fiecare zonă etnografică a României. Din ţesături de in şi cânepă, de lână şi bumbac, din blănuri şi postavuri, din borangic şi mătase, femeile au conceput ansambluri de forme expresive, de mare originalitate plastică, cu trăsături artistice inconfundabile în context european. Instruite la „şcoala tradiţiei“ ele au realizat un valoros ansamblu de piese vestimentare, cărora au ştiut să le imprime o înfăţişare adecvată „gustului“ fiecărei generaţii, prin mijloace de expresie alese în ton

Despre criză şi imigranţi/ Interviu cu Gianpiero Dalla Zuanna (Lista Monti)
Despre criză şi imigranţi/ Interviu cu Gianpiero Dalla Zuanna (Lista Monti):
Monti aduce în Parlament un expert în imigraţie care susţine în mod ferm "şanse egale pentru toţi", vrea să rescrie regulile privind intrarea şi şederea în Italia şi să reformeze legea privind cetăţenia: Gianpiero Dalla Zuanna, profesor de Demografie la Universitatea din Padova, fost decan al Facultăţii de ştiinţe Statistice, şi cap de listă pentru Senat în Veneto al listei "Con Monti per l'Italia".

Criză: mulţi români se întorc acasă
Este adevărat, după cum scria în urmă cuCiteşte mai mult...
Articol - Deputaţi europeni și experți cer ajutor eficient pentru săraci
Articol - Deputaţi europeni și experți cer ajutor eficient pentru săraci: Noul fond european de ajutor pentru cele mai defavorizate persoane, care înlocuiește actualul program alimentar, chiar dacă nu va eradica sărăcia, va oferi hrana, hainele și adăpostul de bază săracilor Europei. În momentul de față, în UE există 116 milioane de persoane sărace. Pe 23 ianuarie, deputaţii europeni de la comisia pentru ocuparea forței de muncă și experți în domeniu au discutat despre cum poate deveni mai eficient programul alimentar.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Articol - Vergnaud: cardul profesional european va ameliora mobilitatea și securitatea
Articol - Vergnaud: cardul profesional european va ameliora mobilitatea și securitatea: Mai multă încredere și securitate pentru cei care doresc să lucreze în altă țară și pentru angajatorii și clienții lor: acesta este obiectivul directivei aduse la zi privind recunoașterea calificărilor profesionale. Raportoarea Bernadette Vergnaud (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Franța) ne-a vorbit despre beneficiile noilor reguli pe 23 ianuarie, cu câteva minute înainte de aprobarea raportului său în comisia pentru piața internă.
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Sursa : © Uniunea Europeană, 2013 - PE
Comisia Europeana ar putea obliga Romania sa aiba 10.000 de puncte de incarcare pentru masini electrice in 2020. Acum avem doar unul
Comisia Europeana ar putea obliga Romania sa aiba 10.000 de puncte de incarcare pentru masini electrice in 2020. Acum avem doar unul: Comisia Europeana a anuntat un pachet de masuri pentru crearea de statii de combustibili alternativi in intreaga Europa si propune ca fiecare stat sa fie obligat ca pana in 2020 sa creeze un numar minim de statii de incarcare pentru masini electrice. Pentru Romania propunerea este sa se ajunga la 10.000, ceea ce nu suna prea grozav din moment ce acum exista o singura statie...
Expoziţie de costume şi măşti populare româneşti, la Carnavalul de la Veneţia
Expoziţie de costume şi măşti populare româneşti, la Carnavalul de la Veneţia: Expoziţia "România: Costume şi măşti populare de ceremonie" va fi prezentată la Veneţia, în timpul carnavalului, care se desfăşoară între 2 şi 14 februarie, informează un comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român din oraşul italian.
MAE: Comisia Europeana a clasat 6 proceduri de infringement declansate impotriva Romaniei si a lansat o actiune noua
MAE: Comisia Europeana a clasat 6 proceduri de infringement declansate impotriva Romaniei si a lansat o actiune noua: Comisia Europeana (CE) a decis joi clasarea a 6 actiuni declansate impotriva Romaniei privind constatarea neindeplinirii obligatiilor care ii revin in baza Tratatului privind Functionarea Uniunii Europene (infringement procedures), anunta Ministerul Afacerilor Externe intr-un comunicat dat presei. Totodata, CE a hotarat sa declanseze o noua actiune si sa continue o procedura mai veche.
Mafioţii italieni îşi spală banii în gunoaiele din România | VIDEO EURONEWS
Mafioţii italieni îşi spală banii în gunoaiele din România | VIDEO EURONEWS: Un reportaj realizat de postul Euronews în România arată că banii familiei mafiote Ciancimino, una dintre cele mai puternice clanuri mafiote din Sicilia, sunt spălaţi cu ajutorul unei companii care conduce cea mai mare groapă de...
VIDEO Oportunitate: curs de nivel MBA, la costuri zero. Ultimele locuri!
VIDEO Oportunitate: curs de nivel MBA, la costuri zero. Ultimele locuri!: Daca esti intreprinzator, middle sau top manager intr-o companie privata sau in administratia publica poti beneficia in mod gratuit de un program la nivel de MBA utilizat in mai mult de 500 de institutii academice din lume, inclusiv Stanford si London Business School. Locurile sunt limitate! Ultimele 2 seminarii din cele 40 programate! Inscrieri: www.i-plan.ro. Modalitatea de inscriere, pasii de urmat in cadrul programului si beneficiile pentru participanti au fost explicate pentru cititori de catre Cristina Gheorghe, partener in programului iPlan, cofinantat cu fonduri europene.
De ce ne temem de mistreţi
De ce ne temem de mistreţi:
Un prinţ din Levant, îndrăgind vânătoarea, s-a dus în Pădurea Domnească, din raionul Făleşti Republica Moldova. Să vâneze mistreţi. Prinţul se chema Valeriu Zubco, Procurorul General al ţării. Suita sa cuprindea mai mulţi demnitari suspuşi, judecători şi oameni de afaceri: Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău (CAC), Gheorghe Creţu, vicepreşedintele aceleiaşi instanţe, Ion Lupu, directorul Agenţiei Moldsilva şi alţii. Atunci când mistreţul a apărut din tufişuri, hăituit de gonaşi, procurorii i-au pronunţat sentinţa şi au apăsatCiteşte mai mult...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)