luni, 27 februarie 2012

ACTA în dezbatere la Parlamentul European

Marți, la ora 12.30 CET, va fi înmânată Parlamentului European o petiție împotriva ACTA cu peste 2,4 milioane de semnături.

Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) este în centrul atenției în zilele următoare în cadrul mai multor evenimente la Parlament. Deputaţii europeni vor mai aborda săptămâna aceasta agențiile de rating al creditului, taxa pe tranzacțiile financiare, guvernanța economică, creșterea economică și reforma politicii din domeniul pescuitului. Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, se va întâlni cu parlamentari greci, iar o delegație parlamentară va merge în Birmania.

Marți, la ora 12.30 CET, va fi înmânată Parlamentului European o petiție împotriva ACTA cu peste 2,4 milioane de semnături. Dezbaterile privind acordul vor începe în comisia pentru comerț internațional miercuri și în comisia pentru industrie, cercetare și energie marți. Joi va avea loc un seminar pe aceeași temă.

Marți, deputaţii europeni vor aborda consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor instabile financiar din zona euro și reguli de evaluare a bugetelor și corectare a deficitelor excesive. Miercuri, Parlamentul European va dezbate cu președintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, agențiile de rating al creditului și taxa pe tranzacțiile financiare.
   
Parlamentul European va mai dezbate săptămâna aceasta:

  • reducerea costurilor de roaming și ameliorarea eficienței energetice, inclusiv prin renovarea clădirilor publice (marți, în comisia pentru industrie, cercetare şi energie)
  • emisiile provenite din sectorul aviatic (marți și joi în comisiile pentru transport și mediu)
  • reguli mai stricte pentru alimentația bebelușilor (miercuri în comisia pentru mediu și sănătate publică)
  • registrul cu numele pasagerilor - PNR (luni, în comisia pentru libertăți civile).

Miercuri și joi, deputaţii europeni se vor reuni cu miniștri din Bahrain, Iordania și Quatar.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, va vorbi în parlamentul grec marți, de la ora 18.00 CET. Discursul dumnealui va fi urmat de un schimb de opinii.

O delegație formată din 11 deputaţi europeni va merge în Birmania/Myanmar între 26 februarie și 2 martie în cadrul primei reuniuni interparlamentare cu această țară. Pe 29 februarie, eurodeputații se vor întâlni cu laureata Premiului Saharov Aung San Suu Kyi.

Sursa: