marți, 18 septembrie 2012

României îi vor fi aplicate corecţii financiare definitive pe cinci programe operaţionale

României îi vor fi aplicate corecţii financiare definitive pe cinci programe operaţionale: Ministerul Afacerilor Europene confirmă, printr-un comunicat difuzat luni, că României îi vor fi aplicate de către Comisia Europeană corecţii financiare definitive pentru cinci programe operaţionale.





luni, 17 septembrie 2012

Propunere a Comisiei Europene: specializare profesională prin cursuri și seminarii, nu doar prin școală

Propunere a Comisiei Europene: specializare profesională prin cursuri și seminarii, nu doar prin școală: Comisia Europeană a propus recent către toate statele membre recunoașterea aptitudinilor și competențelor dobândite în afara cadrului școlar și universitar în întreg spațiul Uniunii Europene.

Germania vrea vize europene şi o poliţie comună la graniţa Schengen.

Germania vrea vize europene şi o poliţie comună la graniţa Schengen.: Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, considera ca in UE este nevoie de crearea unei politii comune de frontiera care sa protejeze granitele Schengen si de introducerea unei vize europene, care sa le inlocuiasca pe cele nationale, scrie Die Welt, potrivit NewsIn, informeaza Realitatea.net.
Citeste si
Barroso a reiterat sprijinul sau pentru aderarea Romaniei la SchengenOlanda se opune in continuare aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul SchengenUPDATE. Basescu, dupa intalnirea cu ...

DEZBATEREA PUBLICĂ care a pus britanicii pe jar: „Să permitem copiii cu trei părinți?”

DEZBATEREA PUBLICĂ care a pus britanicii pe jar: „Să permitem copiii cu trei părinți?”: Britanicii au lansat o consultare publică pentru a discuta cât de etic este să folosească trei părinți pentru a crea un copil sănătos.

Cercetători români din diaspora boicotează conferinţa organizată de „un patron ...

Cercetători români din diaspora boicotează conferinţa organizată de „un patron ...:

Mulţi dintre cercetătorii români din străinătate, interesaţi să participe la conferinţa "Diaspora în Cercetarea Româneasca", organizată la finalul lunii septembrie la Bucureşti, au decis să renunţe din cauza verdictului de plagiat primit de premierul Victor Ponta din partea Universităţii Bucureşti şi a CNADTCU.
Potrivit Ziare.com, cercetatorul Cristian Dogaru, un român stabilit în Elveţia, a lansat a lansat un apel online pe site-ul organizaţiei Civitas, prin care îşi îndeamnă colegii la boicotarea conferinţeiercetători, au semnat deja nota de protest. Prof.dr. Dan Burghelea, “unul dintre cei mai influenţi matematicieni români din diaspora”, propune desolidarizarea oficială de "patronul plagiator".
Iată prezentarea evenimentului, primită de cercetătorii români din afara graniţelor ţării şi care a stârnit nemulţumirea unor invitaţi:



"Sub înaltul patronaj al Primului Ministru, Dl. Victor Ponta, se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 25 28 septembrie 2012, cea de-a treia ediţie a conferinţei 'Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţamântul Superior din România'. Organizat sub sloganul 'Seminţe de Viitor Seeds for the Future', evenimentul îşi propune să creeze un spaţiu al dialogului şi al colaborării între cercetători români, indiferent de locul unde trăiesc si lucrează”.
Iată şi reacţia oficială a gupului de

Citeşte mai mult...

Şeful securităţii de stat din Belgia: Bruxelles, capitala spionajului.

Şeful securităţii de stat din Belgia: Bruxelles, capitala spionajului.: Activitatea de spionaj este mai intensa la Bruxelles decat in aproape orice alt oras din lume. O spune chiar seful serviciului securitatii de stat din Belgia-VSSE, Alain Winants, relateaza luni EUObserver, citat de Agerpres.
'Vorbim nu de zeci, ci de sute, de cateva sute' de agenti si ofiteri de informatii straini aflati la Bruxelles, afirma Winants in primul sau interviu acordat media internationale. 'In Belgia, spionajul, spionajul rus si din alte tari, cum ar fi China, dar si altele, este ...

Grecia: Protestele salariale paralizează tribunalele şi spitalele.

Grecia: Protestele salariale paralizează tribunalele şi spitalele.: Judecatorii si medicii din spitalele de stat din Grecia au inceput luni un protest pe termen lung impotriva noilor masuri de austeritate, informeaza Associated Press, citata de Agerpres.

Citeste si:
Criza economica determina studentii greci sa aleaga universitati din Romania si Bulgaria
In urmatoarele doua saptamani, magistratii vor solutiona numai dosarele considerate urgente.
Judecatorii reactioneaza astfel la asteptatele taieri salariale.
La randul lor, medicii din spitalele publice ...

“Ne prostituăm, nu avem loc de muncă”- trei români expulzaţi la Udine

“Ne prostituăm, nu avem loc de muncă”- trei români expulzaţi la Udine:

Trei bărbaţi români, toţi de circa 30 de ani, opriţi pe un trotuar de pe o stradă din Borgo Stazione, la Udine, au justificat astfel prezenţa lor suspectă pe timpul nopţii: “Ne prostituăm, nu avem loc de muncă”.  
Noua frontieră a sexului cu plată, din câte se pare debarcată pe trotuarele străzilor din oraş, a fost descoperită în noaptea de 7 septembrie de agenţii de la Chestura din Udine angajaţi într-un control normal anti-prostituţie, scrie presa locală.
Pe timpul nopţii au fost identificate zece persoane. Printre acestea şi aceşti trei tineri care au susţinut că exercită prostituţia pe cont propriu. Poliţiştii nu exclud însă posibilitatea să fi fost vorba de o scuză pentru a-şi ascunde rolul lor de protectori ai unor fete.
Pentru cei trei Chestura a început procedurile de expulzare de pe teritoriul naţional din motive de ordine publică, întrucât nu au locuri de muncă şi nici vreun venit pentru a sta la Udine.
Citeşte mai mult...

Premierul Ponta l-a felicitat pe Florin Simon, întreprinzătorul străin al anului din Italia

Premierul Ponta l-a felicitat pe Florin Simon, întreprinzătorul străin al anului din Italia:
comunicat al guvernului de la Bucureşti.
”Doresc să transmit cele mai sincere felicitări domnului Florin Simon și soției sale, Maria, pentru reușita sa. Salut şi admir ambiția și determinarea prin care aceștia și-au clădit, exclusiv prin forțe proprii, o carieră de invidiat. Povestea acestor oameni care au fost nevoiți să plece în străinătate pentru a reuși este o dovadă incontestabilă a faptului că românii, oriunde s-ar afla, prin muncă cinstită și determinare, pot și devin repere pentru străini. Acest premiu vine ca o recompensă binemeritată pentru munca, riscurile și îndrăzneala de care Florin și Maria Simon au dat dovadă, și reprezintă o recunoaștere a unor merite excepționale”.

Florin Simon şi reţeta succesului în Italia

Motiv de mândrie
“Pentru noi, cei de acasă, această veste bună este un motiv de mândrie. Faptul că, prin acest premiu,

Citeşte mai mult...

Video Libienii și ambasadorul american



O înregistrare video ce a apărut duminică prezintă mulţimea care scoate corpul imobil al ambasadorului american în Libia Christopher Stevens pe o fereastră a consulatului din Benghazi, după ce acesta a fost atacat de militanţi islamişti, relatează New York Times, în ediţia electronică, scrie Mediafax.

Polonia respinge proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeană.

Polonia respinge proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeană.: Ministrul polonez de Finante Jacek Rostowski, nu este de acord cu proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeana, pentru ca Polonia nu are drept de vot in Banca Centrala Europeana (BCE), relateaza AFP, citata de Mediafax.
"In momentul actual, propunerea inaintata de Comisie nu ne intereseaza absolut deloc. Nu putem participa la o institutie unde nu avem drept de vot si sa ii respectam deciziile. Nici nu se pune problema", a spus Rostowski.
Proiectul Comisiei Europene, care prevede ...

duminică, 16 septembrie 2012

Video Rusia - Tânără lovită violent în cap de un polițist



Ministerul rus de Interne a deschis o ancheta dupa ce pe internet a fost publicat un videoclip in care o femeie este violent lovita in cap de un politist, in timpul manifestatiilor care au avut loc sambata in Nijni Novgorod, in centrul tarii, relateaza AFP

REPORTAJ EXLUSIV: Chișinău, dragostea mea pe bani. TURISMUL SEXUAL, clișeul lipit pe fruntea Capitalei Moldovei

REPORTAJ EXLUSIV: Chișinău, dragostea mea pe bani. TURISMUL SEXUAL, clișeul lipit pe fruntea Capitalei Moldovei: O glumă obraznică, dar folosită până când s-a răsuflat, spune că, înainte de a se uni cu Moldova, românii s-au unit cu moldovencele. Sexul pe bani e industrie în toată regula la Chișinău, loc în care mii de turiști au în cap un...

Statele Unite vor întreprinde cea mai costisitoare operaţiune de modernizare a arsenalului ...

Statele Unite vor întreprinde cea mai costisitoare operaţiune de modernizare a arsenalului ...: Administratia Statelor Unite va intreprinde cea mai costisitoare modernizare a arsenalului nuclear din istorie, in pofida reducerii fondurilor in domeniul apararii, scrie ziarul Washington Post, informeaza Mediafax.Citeste si:Iranul ameninta ca va distruge Israelul si bazele americane din Golful Persic, in cazul unui razboi
Potrivit ziarului american, autoritatile nu au anuntat inca oficial costurile modernizarii celor 5.113 focoase nucleare inregistrate in inventar, insa un studiu al ...

Şase avioane de vânătoare americane au fost distruse în atacul care-l viza pe prinţul Harry

Şase avioane de vânătoare americane au fost distruse în atacul care-l viza pe prinţul Harry: Şase avioane de vânătoare americane au fost distruse în totalitate, iar alte două au suferit daune semnificative în atacul care a vizat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, baza Bastion din Afganistan, unde este staţionat prinţul Harry.





sâmbătă, 15 septembrie 2012

Prinţul Harry, adevărata ŢINTĂ a atacului din Afganistan.

Prinţul Harry, adevărata ŢINTĂ a atacului din Afganistan.: Printul Harry, care sambata implineste 28 de ani, a fost tinta atacului care a vizat, in cursul noptii, o baza militara britanica din Afganistan, afirma un reprezentant al talibanilor, potrivit Mediafax.
Un purtator de cuvant al talibanilor a declarat ca printul Harry a fost principala tinta a atacului, desi alti reprezentanti ai insurgentilor afgani au vorbit de un act de razbunare pentru filmul antiislam realizat in Statele Unite, scrie ziarul The Guardian.
Doi militari americani au fost ...

Miting împotriva lui Vladimir Putin la Moscova: Cel puţin 20.000 de participanţi.

Miting împotriva lui Vladimir Putin la Moscova: Cel puţin 20.000 de participanţi.: Zeci de mii de persoane s-au adunat sambata, la Moscova, pentru un nou mars impotriva presedintelui Vladimir Putin, potrivit Mediafax.
Citeste si Vladimir Putin se declara pregatit sa colaboreze cu Mitt Romney, calificandu-l drept un "om sincer"
Cel putin 20.000 de oameni, conform unei estimari a AFP, participa la manifestatia initiata la ora 14.00 (13.00, ora Romaniei) in Piata Puskin.
Politia apreciaza ca la miting participa circa 11.000 de persoane.
In fruntea marsului se aflau fostul ...

Barroso către Filat: Acordul de asociere UE-Republica Moldova ar putea fi semnat într-un an.

Barroso către Filat: Acordul de asociere UE-Republica Moldova ar putea fi semnat într-un an.: Uniunea Europeana ar putea semna acordul de asociere cu Republica Moldova intr-un an, inaintea summitului Parteneriatului Estic, programat in septembrie 2013, apreciaza presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, tranmsite Mediafax.
Potrivit aceleiasi surse, informatia a fost dezvaluita de Guvernul de la Chisinau, dupa o convorbire telefonica intre Barosso si premierul Vlad Filat.
Presedintele CE a laudat eforturile autoritatilor moldovene pentru integrarea europeana, dand asigurari ...

Rusia: Norii negri se acumuleaza deasupra gigantului Gazprom: scadere de profit, ancheta europeana si avansul gazelor de sist si GPL

Rusia: Norii negri se acumuleaza deasupra gigantului Gazprom: scadere de profit, ancheta europeana si avansul gazelor de sist si GPL: Cadere a profitului, ancheta a Comisiei Europene, cresterea concurentei: nori negri se acumuleaza deasupra mastodontului Gazprom, o 'bijuterie a coroanei' economiei rusesti, care se confrunta cu o serie de probleme financiare si isi vede atotputernicia din ce in ce mai amenintata, relateaza AFP.

Hillary Clinton: Lumea arabă nu a "schimbat tirania unui dictator pentru tirania mulţimilor"

Hillary Clinton: Lumea arabă nu a "schimbat tirania unui dictator pentru tirania mulţimilor": Secretarul de Stat Hillary Clinton a declarat vineri că ţările Primăverii arabe nu s-au eliberat de "tirania unui dictator" pentru a se găsi sub cea a "maselor", ca aluzie la violenţele antiamericane din lumea musulmană.





Secretul celui mai bun om de afaceri imigrant din Italia, romanul Florin Simon

Secretul celui mai bun om de afaceri imigrant din Italia, romanul Florin Simon: Multi l-au intrebat pe Florin Simon, bacauanul de 42 de ani care a castigat premiul pentru cel mai bun om de afaceri imigrant al anului din Italia, care este reteta succesului sau. Potrivit organizatorilor, intreprinzatorul va realiza un volum de afaceri de circa 19 milioane de euro in 2012. De fiecare data, Florin Simon a raspuns simplu: "munca". "Ma trezesc la ora sapte dimineata, iar seara, sau mai bine zis noaptea, cand ajung acasa, nici nu ma mai uit la ceas. Angajatii mei, au program fix. Eu si sotia mea, nu".

vineri, 14 septembrie 2012

Răzbunare în stil latino-american într-un sat din Guatemala: un criminal, ars de viu

Răzbunare în stil latino-american într-un sat din Guatemala: un criminal, ars de viu: Asasinul a doi copii dintr-un sat aflat în nordul Guatemalei a fost, ieri, ars de viu de către localnicii furioşi, obişnuiţi să folosească propriile metode de pedepsire a criminalilor decât să apeleze la autorităţi.

Gazprom trebuie sa respecte regulile europene ale pietei - comisarul european pentru Energie, Gunter Oettinger

Gazprom trebuie sa respecte regulile europene ale pietei - comisarul european pentru Energie, Gunter Oettinger: Gigantul rus Gazprom trebuie sa respecte regulile europene ale pietei si sa inceteze sa aplice statelor din UE preturi la gaze care difera in functie de localizarea acestor clienti, la Vest sau la Est, a declarat vineri, la Vilnius, comisarul european pentru Energie, citat de AFP.

Ambasada Italiei despre transplantul “refuzat”: “tratamentul a fost optim”

Ambasada Italiei despre transplantul “refuzat”: “tratamentul a fost optim”:

Ambasada Italiei la Bucureşti "a urmarit cu atenţie episodul presupusei discriminări faţă de un marinar de cetăţenie română, care a avut loc în august, luna trecută, în Regiunea Veneto".

Transplantul refuzat românului: “Nu a fost rasism”

Referitor la acest lucru, dorim să-i asigurăm pe cetăţenii români că au fost demarate toate procedurile de control de către Autoritatile sanitare competente care au certificat faptul ca formalităţile prevăzute în materie de transplant cardiac au fost urmate într-un mod ireproşabil. De fapt, spitalul implicat nu a considerat că pacientul este potrivit în momentul respectiv pentru transplant, declarându-se, totuşi, disponibil pentru a-l interna, a reevalua opţiunea transplantului şi pentru a lua in consideraţie şi un eventual transfer la un centru specializat din România", se arată intr-un comunicat al misiunii diplomatice, preluat de ziare.com.
"Se poate, aşadar, afirma ca pacientul a primit un tratament optim fără nicio discriminare, confirmând eficienţa Serviciului Sanitar italian. O demonstrează şi faptul ca transplantul a fost dus la bun sfârşit şi că starea pacientului este bună. In acelaşi timp, se desfasoara si un audit la

Citeşte mai mult...

16 tractoare furate şi duse în ţară, cinci români arestaţi

16 tractoare furate şi duse în ţară, cinci români arestaţi:

Furau tractoare de peste două tone din nordul Italiei şi le transportau în România pentru a le vinde. Vehiculele agricole erau demontate parţial şi înghesuite în furgonete. S-a încheiat cu cinci arestări în flagrant delict ancheta “Agrimotor 2” coordonată de Procuratura din Udine şi condusă de carabinierii din Gradisca d’Isonzo.
Pe 5 septembrie au fost arestaţi Cătălin Popescu (30 ani), Florin Dumitrana (22), Constantin Mănescu (29), Costin Velici (27) şi Mihai Caranfil (29). Sunt acuzaţi de furtul, între lunile martie şi august 2012, a 16 tractoare de la firme agricole din Friuli Venezia Giulia şi din Veneto, cu o valoare de circa 350.000 de euro.
Operaţiunea a pornit de la o altă anchetă asemănătoare, care a fost efectuată de aceiaşi carabinieri din Gradisca d’Isonzo în martie, şi care a dus la arestarea a şapte cetăţeni români responsabili de 36 de furturi de vehicule agricole, cu o valoare de jumătate de milion de euro. Cu toate acestea, câteva furturi nu păreau să fie comise de acea bandă, iar tractoarele au continuat în mod misterios să dispară, determinâ ndu-i pe anchetatori să considere că este în acţiune o a doua bandă, mai evoluată şi rafinată în modul său de

Citeşte mai mult...

​China: Foametea provocata de colectivizarea lui Mao Zedung a ucis aproape 40 de milioane de oameni, potrivit unui carti scrise de ziaristul Yang Jisheng

​China: Foametea provocata de colectivizarea lui Mao Zedung a ucis aproape 40 de milioane de oameni, potrivit unui carti scrise de ziaristul Yang Jisheng: Aproape 40 de milioane de chinezi morti de foame: ziaristul Yang Jisheng a publicat cartea "Memoriale", dupa douazeci de ani de anchete, primul document istoric complet asupra celei mai mari foamete din istorie, provocata de regimul comunist intre 1958 si 1961 in China, scrie AFP.

Elena Spătaru, asistentă medicală la Bari, scrie versuri în limba italiană

Elena Spătaru, asistentă medicală la Bari, scrie versuri în limba italiană:

Elena Spătaru este din Moineşti, judeţul Bacău. Are 60 de ani şi acum un deceniu a ales s-o ia de la capăt în Italia, la Bari. Fostă asistentă medicală  în România, în Italia are grijă de bătrâni. Un vechi hobby îi face viaţa frumoasă: poezia. I-a adus multe satisfacţii, premii şi nu în ultimul rând, o rază de lumină în suflet.
Elena a absolvit Scoala Postliceală Sanitară din Bacău şi a lucrat ca asistentă într-o clinică ce ţinea de Spitalul Municipal Moineşti, la secţia obstetrică. Studiile nu a reuşit să le echivaleze în Italia, pe de o parte pentru că sunt mai greu de echivalent, iar pe de altă parte, din cauza unei greşeli de transcriere a diplomei de bacalaureat.
Aşa că, în Italia, venită întâmplător, pentru  a înlocui o prietenă care îngrijea o bătrână, a rămas şi a  continuat să îngrijească oameni suferinzi.
Spune că în România câştiga bine, însă a avut dorinţa şi curiozitatea de a cunoaşte o altă lume, iar odată ajunsă la malul Mării Adriatice, s-a îndrăgostit nebuneşte de frumuseţea ţării de adopţie.
Îngrijitoare în Italia
Are trei băieţi şi iubeşte copiii: în România se ocupa de supravegherea nou născuţilor şi a mamelor. Îi lipseşte mult munca

Citeşte mai mult...

Olanda se opune in continuare aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen: Aderarea cu drepturi depline nu este in carti

Olanda se opune in continuare aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen: Aderarea cu drepturi depline nu este in carti: Olanda se opune in continuare aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, relateaza DutchNews.nl citand o informare a Guvernului interimar catre parlamentari, potrivit Mediafax. Cabinetul a reactionat la un nou raport UE privind progresele inregistrate de cele doua tari in reformarea sistemului juridic si combaterea coruptiei.

Un rezervor cu deşeuri toxice din vestul Ucrainei ameninţă Delta Dunării

Un rezervor cu deşeuri toxice din vestul Ucrainei ameninţă Delta Dunării: Un rezervor cu deşeuri toxice din regiunea Ivano-Frankivsk (vestul Ucrainei) se află într-o stare precară, pereţii acestuia având nevoie de o consolidare urgentă, în caz contrar ar putea provoca un dezastru ecologic pe Nistru, au...

Ieșirea din criză - viziunea europeană (video - traducere interactivă)

joi, 13 septembrie 2012

Arheologii britanici cred ca ar putea sa fi gasit scheletul lui Richard al III-lea, ultimul rege din dinastia Plantagenetilor

Arheologii britanici cred ca ar putea sa fi gasit scheletul lui Richard al III-lea, ultimul rege din dinastia Plantagenetilor: Arheologii britanici ar putea fi pe punctul de a rezolva un mister secular, dupa ce au descoperit un schelet strapuns de o sageata si cu maformatii ale coloanei in locul in care cautau ramasitele regelui Angliei Richard al III-lea, ultimul din dinstia Plantagenetilor (1483-85), relateaza AFP.

Aproximativ 80 de romi evacuaţi din Lyon cu o zi înainte de vizita lui Manuel Valls.

Aproximativ 80 de romi evacuaţi din Lyon cu o zi înainte de vizita lui Manuel Valls.: Aproximativ 80 de romi au fost evacuati joi din Lyon si o parte dintre ei, care au acceptat repatrierea in Romania, trebuiau sa urce la bordul unui charter, a anuntat prefectul de Rhone, cu o zi inaintea unei vizite la Lyon a ministrului de Interne, Manuel Valls, scrie Le Parisien, potrivit Mediafax.

"Acest lucru se petrece in liniste. Douazeci pleaca in Romania, toti solicitantii de azil sunt relocati si cautam o solutie pentru zece dintre adulti cu situatii diverse", a detaliat pentru AFP ...

Dacian Ciolos: Pentru agricultura si dezvoltare rurala ar fi utila o decizie rapida privind regionalizarea administrativa a Romaniei

Dacian Ciolos: Pentru agricultura si dezvoltare rurala ar fi utila o decizie rapida privind regionalizarea administrativa a Romaniei: Comisarul european, Dacian Ciolos, sustine ca prin reforma Politicii Agricole Comune (PAC) nu doreste sa apere un model unic de politici care sa fie impus statelor membre. "Vor fi niste orientari, dar vor fi suficient de largi ca Romania sa-si gaseasca spatiu de manevre. Aceasta presupune ca in paralel cu acest proces de discutii sa se stabileasca la nivel national care este directia pe care s-o ia agricultura din Romania", a declarat Cilos la conferinta Mediafax Talks about Agriculture. Potrivit acestuia, este nevoie de o regionalizare administrativa in Romania cat mai rapida, fiind utila si pentru politica agricola care va fi aplicata din 2014. "Cred ca o abordare regionala ar fi utila", a spus Ciolos.

Bulgaria AMENINŢĂ Rusia cu South Stream, după compensaţii de 1 mld de euro cerute de ...

Bulgaria AMENINŢĂ Rusia cu South Stream, după compensaţii de 1 mld de euro cerute de ...: Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat joi ca majorarea la 1 miliard de euro a compensatiilor cerute de compania rusa Atomstroyexport pentru anularea constructiei unei centrale nucleare la Belene este un atac neloial si a avertizat ca Bulgaria si-ar putea inaspri pozitia fata de South Stream, potrivit Mediafax.

Atomstroyexport a urcat marti de la 58 de milioane de euro la 1 miliard de euro compensatiile pe care le cere Bulgariei pentru anularea, in acest an, a constructiei unei a doua ...

Herman Van Rompuy, detalii despre proiectul Europei federale: buget central la nivel comunitar, emisiune limitata de datorie comuna si coordonare economica

Herman Van Rompuy, detalii despre proiectul Europei federale: buget central la nivel comunitar, emisiune limitata de datorie comuna si coordonare economica: Presedintele Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, a anuntat ca va incepe in saptamanile urmatoare consultarile pentru consolidarea uniunii economice si monetare, pentru care propune constituirea unui "buget central", cu o emisiune limitata de datorie comuna, pentru reducerea riscurilor de contagiune, informeaza AFP.

Cerşetor de 35 de ani, mort la Padova

Cerşetor de 35 de ani, mort la Padova:

L-au găsit pe 1 septembrie dimineaţa pe via Guarnieri, la câţiva paşi de biserica San Carlo, în cartierul Arcella din Padova. Era acoperit cu pături şi zdrenţe, cu care se învelea noaptea, într-un culcuş improvizat.
Astfel s-a sfârşit viaţa unui om al străzii de 35 de ani de naţionalitate română. Bărbatul a căutat un colţ pentru a se odihni, îşi găsise adăpost între doi copaci în zona verde care mărgineşte porţiunea pietonală a străzii.
Câţiva trecători au observat  că este imobil şi au chemat poliţia. La faţa locului s-au dus o patrulă de agenţi şi o ambulanţă a Suem, însă medicul care a intervenit nu a putut decât să constate decesul tânărului care s-a produs pe timpul nopţii din cauze naturale.

Consumul populatiei in UE si-a accelerat scaderea in al doilea trimestru din 2012

Consumul populatiei in UE si-a accelerat scaderea in al doilea trimestru din 2012: Cheltuielile de consum din Uniunea Europeana au scazut cu 2,3% in al doilea trimestru din 2012 fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce in primul trimestru cheltuielile se redusesera cu 0,2% fata de T1 2011, potrivit Barometrului cheltuielilor de consum realizat de Visa Europe.  (vezi documentul atasat)

’’Românii din Italia nu vor fi impozitați!”, afirmă ambasadorul Mario Cospito

’’Românii din Italia nu vor fi impozitați!”, afirmă ambasadorul Mario Cospito:

"Românii din Italia nu vor fi impozitați!”, este răspunsul ambasadorului Italiei în România  Mario Cospito la demersurile președintelui comisiei pentru românii din străinătate William Brînză, se arată într-un comunicat de presă al deputatului PDL din 13 septembrie.

Fiscul din Italia le cere românilor rezidenţi impozit pe casa din ţară

"Îngrijorat de miile de solicitări primite din partea românilor din Italia, nemulțumiți că Fiscul italian le-a transmis înștiințări prin care li se cere să achite diferenţa de impozit pentru proprietăţile pe care le deţin în România, generând astfel dubla impozitare juridică", William Brînză a cerut lămuriri la Ministerul Finanțelor Pubice  și la MAE român, iar astăzi a dezbătut problema și cu ambasadorul Italiei la București, Mario Cospito.
Iată şi răspunsurile insituţiilor interpelate, potrivit aceluiaşi comunicat: "Ministerul Finanțelor Publice prin secretarul de stat Liviu Voinea, nr înregistrare interpelare 440964, iar MAE  a răspuns în data de 13.07.2012 prin

Citeşte mai mult...

Crime victims without borders

Viviane Reding: Situaţia juridică a romilor s-a ameliorat în Franţa.

Viviane Reding: Situaţia juridică a romilor s-a ameliorat în Franţa.: Vicepresedintele Comisiei Europene Viviane Reding a apreciat, miercuri, ca "situatia juridica" a romilor s-a ameliorat in Franta gratie unei circulare interministeriale adoptate la sfarsitul lui august, scrie Mediafax.
Citeste si:
Traian Basescu, ministrilor francezi: Romania NU-SI ALUNGA niciun CETATEAN de pe teritoriul sauRomii au incheiat protestul de la Palatul Cotroceni dupa depunerea unui memoriu la PresedintieONG-urile pentru drepturile omului ii cer Frantei SISTAREA programului de ...

Viviane Reding: Situaţia juridică a romilor s-a ameliorat în Franţa.

Viviane Reding: Situaţia juridică a romilor s-a ameliorat în Franţa.: Vicepresedintele Comisiei Europene Viviane Reding a apreciat, miercuri, ca "situatia juridica" a romilor s-a ameliorat in Franta gratie unei circulare interministeriale adoptate la sfarsitul lui august, scrie Mediafax.
Citeste si:
Traian Basescu, ministrilor francezi: Romania NU-SI ALUNGA niciun CETATEAN de pe teritoriul sauRomii au incheiat protestul de la Palatul Cotroceni dupa depunerea unui memoriu la PresedintieONG-urile pentru drepturile omului ii cer Frantei SISTAREA programului de ...

La Cour constitutionnelle allemande approuve le Mécanisme Européen de St...

Locul unde Fecioara Maria s-a arătat numai în zile de 13. Povestea unui mare miracol | VIDEO

Locul unde Fecioara Maria s-a arătat numai în zile de 13. Povestea unui mare miracol | VIDEO: Este considerată cea mai mare minune de la Învierea Domnului. Se mai spune că este unul dintre fantasticele evenimente din întreaga istorie a…fenomenelor „psi" şi că depăşeşte orice închipuire: miracolul produs de mai multe ori...

Un fonctionnaire américain tué dans l'attaque du consulat de Benghazi

EDITORIALUL EVZ: Despărţirea României de Uniunea Europeană

EDITORIALUL EVZ: Despărţirea României de Uniunea Europeană: Chiar dacă formal România este parte a Uniunii Europene, interesele economice nu sunt perfect convergente - un lucru firesc pentru oricare dintre membri, de altfel.
Uniunea Europeană e divizată acum în patru mari zone de interese financiare. Principala zonă este axa Franţa- Germania (la care se adaugă Olanda, Austria, Finlanda etc.), care promovează proiectul european cu tot cu mijloacele politice şi materiale necesare. Chiar şi printre ele există dubii şi dispute, dar direcţia generală este înainte. A doua zonă este a euroscepticilor - Marea Britanie, Danemarca, Suedia, care din motive individuale preferă să stea de-o parte. Ele au sperat sau încă speră că se pot dezvolta independent mai bine decât în echipă. A treia zonă este a risipitorilor - Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania, care s-au împrumutat atât de mult încât acum au nevoie de ajutorul altora. Sau, mai exact, moneda euro are nevoie ca ele să fie ajutate. Ultima zonă este a nou-veniţilor - România, Bulgaria, Ungaria, Polonia etc, pentru care inflaţia din zona euro se traduce în creştere economică sănătoasă internă. Şi pentru care austeritatea din zona euro înseamnă recesiune severă.

EU Barroso calls for 'federation of nation states'

Europa porneşte pe calea federalizării. Ce alege România?.

Europa porneşte pe calea federalizării. Ce alege România?.: Presedintele Jose Manuel Barroso a prezentat ieri in fata Parlamentului European un plan pentru transformarea Uniunii Europene intr-o federatie de state nationale, una dintre cele mai importante schimbari strategice din istoria continentului. Acest moment crucial surprinde Romania in mijlocul unei crize politice profunde, care ridica semne de intrebare asupra capacitatii sale de a formula o optiune de care va depinde viitorul ei.

In cel de-al treilea sau discurs despre starea Uniunii, ...

Versiunea Libiei legata de uciderea ambasadorului american la Benghazi: Protestul a degenerat cand garzile americane au tras asupra manifestantilor

Versiunea Libiei legata de uciderea ambasadorului american la Benghazi: Protestul a degenerat cand garzile americane au tras asupra manifestantilor: Un oficial libian sustine ca protestul de la consulatul din Benghazi, in urma caruia si-a pierdut viata ambasadorul american din aceasta tara, a degenerat in momentul in care garzile americane au tras asupra manifestantilor, scrie AFP.

miercuri, 12 septembrie 2012

Ministrul francez de Interne la intalnirea cu Victor Ponta: Romii trebuie integrati in tarile lor de origine, va exista si o initiativa a CE

Ministrul francez de Interne la intalnirea cu Victor Ponta: Romii trebuie integrati in tarile lor de origine, va exista si o initiativa a CE: "Eforturile noastre comune trebuie sa se dirijeze catre o solutie in care romii sunt integrati in tarile lor de origine. Va fi si o initiativa a Comisiei (Europene - n.red.), la care vom participa si noi. Un element foarte important este colaborarea dintre autoritatile locale dintre cele doua tari", a declarat miercuri ministrul francez de Interne, Manuel Valls, in timpul intalnirii cu premierul roman Victor Ponta. La randul sau, primul ministru a afirmat ca "Viitorul comunitatii rome trebuie sa fie in Europa, dar mai ales in tarile de origine", subliniind si ca "Romania si Guvernul Romaniei nu se derogheaza de responsabilitatea ce le revine."

Catherine Ashton, ÎNGRIJORATĂ de CENZURAREA opoziţiei în Rusia.

Catherine Ashton, ÎNGRIJORATĂ de CENZURAREA opoziţiei în Rusia.: Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, si-a exprimat ingrijorarea marti in fata Parlamentului European la Strasbourg in legatura cu cenzurarea oricarei forme de opozitie in Rusia, o situatie care s-a agravat in cursul lunilor trecute, relateaza AFP, relateaza Mediafax.
"Din luna mai, am constatat mai putin dialog si deschidere din partea autoritatilor si mai multa intoleranta fata de orice voci discordante. Am vazut o serie de masuri reducand putin cate putin exercitarea drepturilor ...

CORESPONDENȚĂ DE LA STRASBOURG. Cristian Preda a cerut demisia lui Victor Ponta în Parlamentul European

CORESPONDENȚĂ DE LA STRASBOURG. Cristian Preda a cerut demisia lui Victor Ponta în Parlamentul European: Schimb dur de replici în Parlamentul European, cu prilejul dezbaterii legate de România. Comisarul european pentru justiţie, Viviane Reding a afirmat că în continuare, magistraţii români sunt supuşi la presiuni din partea...

Rusia șantajează Republica Moldova cu gazele. Prețul: îndepărtarea de Europa și asumarea datoriilor Transnistriei

Rusia șantajează Republica Moldova cu gazele. Prețul: îndepărtarea de Europa și asumarea datoriilor Transnistriei: Rusia condiţionează diminuarea preţului la gaze pentru Republica Moldova de renunţarea de către aceasta la participarea la Tratatul energetic european şi rezolvarea problemei datoriilor acestei ţări faţă de concernul Gazprom, în...

Aderarea României la Schengen, scoasă din discuţiile UE

Aderarea României la Schengen, scoasă din discuţiile UE:
Consiliul JAI care ar fi trebuit să aibă loc pe 19 septembrie a fost anulat, din cauza lipsei de consens privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, Germania şi Belgia alăturându-se poziţiei Olandei, susţin surse europene.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) programat pe 19 septembrie şi în care s-ar fi discutat extinderea Schengen cu România şi Bulgaria a fost anulat, au precizat pentru Adevărul Europa, diplomaţi europeni care au mai precizat că nu era nicio şansă pentru un consens asupra acestei decizii contrar anunţurilor făcute de ministrul de Externe Titus Corlăţean la Bucureşti.
"Germania a spus clar că se opune. Au fost voci importante care au spus că nu este momentul oportun, având în vedere criza politică din România", au precizat sursele citate care au indicat că nici poziţia Olandei nu s-a schimbat la care s-a adăugat şi opoziţia Belgiei care este în plină campanie electorală. Varianta scoaterii acestui subiect de pe agenda a fost indicată de diplomaţi străini încă din luna iulie.
Potrivit mai multor surse, autorităţile de la Bucureşti ştiau despre scoaterea de pe agendă a acestei teme pentru că, de regulă, atunci când nu există consens diplomaţii europeni apreciază că este mai bine pentru

Citeşte mai mult...

Aderarea României la Schengen, scoasă din discuţiile UE

Aderarea României la Schengen, scoasă din discuţiile UE:
Consiliul JAI care ar fi trebuit să aibă loc pe 19 septembrie a fost anulat, din cauza lipsei de consens privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, Germania şi Belgia alăturându-se poziţiei Olandei, susţin surse europene.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) programat pe 19 septembrie şi în care s-ar fi discutat extinderea Schengen cu România şi Bulgaria a fost anulat, au precizat pentru Adevărul Europa, diplomaţi europeni care au mai precizat că nu era nicio şansă pentru un consens asupra acestei decizii contrar anunţurilor făcute de ministrul de Externe Titus Corlăţean la Bucureşti.
"Germania a spus clar că se opune. Au fost voci importante care au spus că nu este momentul oportun, având în vedere criza politică din România", au precizat sursele citate care au indicat că nici poziţia Olandei nu s-a schimbat la care s-a adăugat şi opoziţia Belgiei care este în plină campanie electorală. Varianta scoaterii acestui subiect de pe agenda a fost indicată de diplomaţi străini încă din luna iulie.
Potrivit mai multor surse, autorităţile de la Bucureşti ştiau despre scoaterea de pe agendă a acestei teme pentru că, de regulă, atunci când nu există consens diplomaţii europeni apreciază că este mai bine pentru

Citeşte mai mult...

11ème anniversaire des attentats du 11 septembre 2001

Vladimir Poutine met le géant russe Gazprom sous sa protection

marți, 11 septembrie 2012

Gazprom: Investigaţia CE face parte din campania de a presa grupul să reducă preţurile.

Gazprom: Investigaţia CE face parte din campania de a presa grupul să reducă preţurile.: Investigatia Comisiei Europene impotriva Gazprom, referitoare la practici anti-concurentiale, face parte din campania CE de presiuni pentru reducerea preturilor, potrivit producatorului rus de gaze, transmite MarketWatch, potrivit Mediafax.
"Este o incercare de a rezolva problemele economice ale UE, in special ale noilor membri din Europa de Est, in detrimentul Rusiei", a declarat purtatorul de cuvant al Gazprom, Serghei Kuprianov.
El a aratat ca Gazprom a spera sa aiba o discutie "deschisa ...

Dmitri Medvedev și Vlad Filat au discutat despre gazul rusesc și vinurile moldovenești

Dmitri Medvedev și Vlad Filat au discutat despre gazul rusesc și vinurile moldovenești: Problema livrării gazului rusesc în Republica Moldova a fost principalul subiect discutat, azi, de premierul rus Dmitri Medvedev cu omologul său de la Chişinău, Vlad Filat, dar nu s-a ajuns la un rezultat.

Raport al Comisiei Europene: Extragerea gazelor de sist prezinta risc ridicat pentru mediu. Este necesara schimbarea legislatiei europene​

Raport al Comisiei Europene: Extragerea gazelor de sist prezinta risc ridicat pentru mediu. Este necesara schimbarea legislatiei europene​: Comisia Europeana a publicat un raport privind impactul exploatarii gazelor de sist asupra mediului si sanatatii, se arata intr-un articol publicat de Europolitics.info. Raportul demonstreaza ca trebuie facute modificari asupra legislatiei. Aceasta in conditiile in care se arata ca impactul este cu risc ridicat pentru apa, aer si sol. Dupa ce a fost analizat impactul asupra mediului si sanatatii prin utilizarea metodei de fisurare hidraulica, concluzia principala este ca trebuie revizuite opt directive privind evaluarea impactului asupra mediului, tratarea deseurilor, resposabilitate asupra mediului, deseurile miniere, emisiile industriale, poluare fonica, calitatea aerului si calitatea apei. Acest raport a starnit critici puternice in Polonia, tara care si-a afirmat in mod clar intentia de a produce gaze de sist.

Parlamentul European cere României, Lituaniei şi Poloniei să REDESCHIDĂ investigaţiile ...

Parlamentul European cere României, Lituaniei şi Poloniei să REDESCHIDĂ investigaţiile ...: Parlamentul European a adoptat, marti, o rezolutie prin care cere mai multor state membre, dar in particular Lituaniei, Poloniei si Romaniei sa deschida sau sa reia investigatii independente privind existenta in prima parte a deceniului trecut pe teritoriul lor a unor inchisori secrete ale CIA, potrivit Mediafax.
Rezolutia PE "cere autoritatilor judiciare din Romania sa deschida o investigatie independenta cu privire la banuielile referitoare la spatiile secrete de detentie ale CIA de pe ...