Zeci de echipaje ale Protecţiei Civile italiene au intervenit încă din primele ore în zonele afectate de inundaţiile din Liguria. Din echipajul trimis de la Siena face parte şi o româncă Elena Stefan, voluntar de mai bine de şase ani, care nu este la prima intervenţie. A intervenit şi în localităţile din jurul oraşului Aquila afectate de cutremurul din 2009. A salvat vieţi, dar a şi suferit, găsind corpuri fără viaţă sub dărâmături, inclusiv cel al unui copil român. Pentru merite deosebite, pe 2 octombrie i s-a acordat cea mai înaltă disticţie primită de voluntari, “Crucufixul de aur”.
Elena Ştefan este mândră că face parte din echipajele Protecţiei Civile. Se consideră respectată şi admirată de colegii italieni, mai puţin de către conaţionali. “Mă simt ca într-o echipă, ca într-o familie mai bine zis. E un semn de perfectă integrare. Niciodată nu am avut senzaţia măcar că mă consideră o străină. Asta ar trebui să pună pe gânduri pe mulţi dintre conaţionalii noştri care, la început mai ales, mă întrebau ce-mi trebuie voluntariat, pentru ce pierd timpul, atâta timp cât nu sunt plătită. Toţi anii petrecuţi ca voluntar mi-au adus foarte mari satisfacţii,