miercuri, 4 ianuarie 2012

Cinci ani de la aderarea României la UE- Scurt istoric

Cinci ani de la aderarea României la UE- Scurt istoric:


La 1 ianuarie 2012 se împlinesc cinci ani de când România a aderat la Uniunea Europeană (UE). Comisia Europeană a confirmat, la 26 septembrie 2006, prin Raportul de monitorizare prezentat, la Strasbourg, de comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, intrarea României, alături de Bulgaria, în UE la 1 ianuarie 2007.



Procesul de aderare a României la UE a început efectiv în 1993, odată cu semnarea, la 1 februarie, a Acordului european instituind o asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi România, pe de altă parte.



Acest acord recunoştea obiectivul ţării de a deveni membru al Uniunii şi prevedea asistenţă financiară şi tehnică din partea acesteia. În martie 1998, UE a lansat, în mod oficial, procesul de extindere, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an Comisia Europeană a publicat primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare.



Consiliul European de la Helsinki, din 11-12 decembrie 1999, a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Bulgaria şi România. Negocierile cu autorităţile de la Bucureşti au demarat, în mod oficial, în februarie 2000, pe marginea a 31 de capitole ale legislaţiei europene,

Citeşte mai mult...