Curtea de Apel din Torino a obligat biroul primului ministru (la Presidenza del Consiglio) să plătească unei românce daune de 50.000 de euro, aplicând, pentru prima oară, o directivă a Uniunii Europene. Tânăra a fost violată în 2005, pe teritoriul italian, de doi conaţionali.
Agresorii au fost condamnaţi, în Apel, la 10 ani şi jumătate de închisoare, cu executarea pedepsei la domiciliu. Autorii violului au fugit, iar victima a decis să dea în judecată Statul, pentru că nu a putut, astfel, obţine despăgubirea care i se cuvenea.
Potrivit noii normative europene, pentru prima oară aplicată în Italia, Statul trebuie să acopere daunele suferite de victimă, dacă autorii delictului nu au fost prinşi, nu dispun de avere sau sunt bolnavi psihici.
În primă instanţă, Statul a fost deja condamnat la plata unei despăgubiri, iar Curtea de Apel a reconfirmat sentinţa, aplicând normativa europeană.