VIDEO/ Manifest contra "invaziei românilor":
Marco Zappa, pictor şi sculptor, unul din fiii academicianului ucis de o bandă de români, a decis să dea viaţă unei iniţiative de "rebeliune populară" împotriva "invaziei în act" în Italia. Marco a redactat un "Manifest de Identitate Naţională" în 13 puncte, contra invaziei comunitarilor.
Tatăl său, Ausonio Zappa, 81 de ani, fondatorul academiilor de artă din Milano şi Viterbo, a fost bătut cu sălbăticie în noaptea de 27 martie de un grup de români, pe timpul unui jaf în vila sa de la Bagnaia, lângă Viterbo. Bărbatul, intrat în comă ireversibilă în urma loviturilor cu ranga pe care le-a primit, a decedat pe 7 aprilie, la 10 zile de la jaf.
"Este o tentativă, poate ingenuă, dar sinceră, de a ne trezi noi toţi din amorţeala cumsecădeniei, din nepăsarea şi ipocrizia extinsă care au corupt conştiinţele noastre", a declarat Marco Zappa.
"Recunoscând declinul etic al societăţii noastre, începând de la carenţa educativă a familiilor şi de la căutarea unor vane idealuri, pe cât de efemere pe atât de superficiale, trebuie să înregistrăm un fenomen necunoscut nouă italienilor, care ne-a găsit nepregătiţi şi astfel lipsiţi de apărare.
Mă refer la invazia masivă de imigranţi comunitari din estul Europei, în primul
Citeşte mai mult...