joi, 9 august 2012

Accident la locul de muncă: muncitor de 51 de ani cade de pe acoperiş lângă Novara

Accident la locul de muncă: muncitor de 51 de ani cade de pe acoperiş lângă Novara:

Un muncitor român de 51 de ani, cu reşedinţa la Torino, se află în reanimare la spitalul din Novara, după ce a suferit un grav accident la locul de muncă, scrie La Stampa.
Marţi dimineaţa, românul a fost trimis de firma pentru care lucra, să facă inspecţia unei hale afectată de o tornadă care, luni, a distrus mai multe clădiri din zonă.
Bărbatul s-a urcat pe una din structurile pe care trebuia să le controleze, dar acoperişul a cedat sub picioarele lui. Muncitorul a căzut de la opt metri înălţime.
Primele persoane care au intervenit pentru a-l ajuta şi-au dat seama că rănile suferite de muncitor sunt foarte grave. Românul a fost transportat de urgenţă la spitalul cel mai apropiat, din Novara, unde a fost internat la secţia de reanimare.
La locul accidentului a intervenit şi poliţia, care a deschis o anchetă. Agenţii verifică şi dacă românul avea un contract legal cu firma pentru care lucra.

Citeşte mai mult...