România la Bienala de la Veneţia:
România va fi prezentă la cea de-a XIII-a ediţie e Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, cu două proiecte: „Head- up” şi proiectul „Play Mincu: timbrul de arhitectură”, amenajat în Pavilionul României din aria Giardini della Biennale.
Proiectul „Head-up” oferă viziuni actuale ale unei realităţi alternative a României, creând o serie întreagă de utopii soft care depăşesc limitele naţionale şi sunt transpuse într-un spaţiu comun, internaţional, prin nevoia de a oferi soluţii la problemele mediului românesc de ordin social, ecologic, tehnologic sau urbanistic. Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va deveni astfel un instrument cu ajutorul căruia se pot identifica roluri inedite ale naturii, care se regăsesc în mediul urban, cultural şi spaţial, conturând totodată un specific al arhitecturii româneşti contemporane.
Vizitatorii pot pătrunde într-un spaţiu ireal, conturat de nori, de umbre, de abisuri, cât şi de realităţi terestre ilustrate de imaginile ce descriu utopia spaţio-temporală a urbanismului cotidian românesc sau de imagini reflectate în oglindă. Este transpusă aşadar senzaţia de plutire, de imponderabilitate, o panoramă a realităţii văzute dintr-un spaţiu ireal creat anume în acest scop de autori.
Organizatori: Institutul Cultural Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii
Citeşte mai mult...