O româncă superbă este sosia oficială a celebrei actriţe Charlize Theron:
O româncă este dublura lui Charlize Theron, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe de la Hollywood.
Rudnic Ana Isabela este originară din Constanţa, dar de câţiva ani locuieşte la Madrid. În Spania a găsit succesul, după ce a fost întâlnită întâmplător de unul dintre managerii actriţei şi i s-a propus să semneze un contract, informează nefiltrat.ro.
”Charlize Theron este preferata mea. Ştiam că semân cu ea, îmi spunea toată lumea, dar nu mi-am imaginat niciodată că voi deveni dublura ei oficială. Asta a fost o adevărată surpriză pentru mine. Am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare când o agenţie din Madrid mi-a propus să semnez un contract cu ei şi să devin, astfel, singura dublură a actriţei”, a mărturisit românca.
Rudnic Ana Isabela este singura dublură din lume a actriţei
Isabela este, în momentul de faţă, singura dublură a actritei. A fi dublură presupune o activitate extrem de complicată. Pe viitor, aceasta va fi contactată de staful lui Charlize ori de câte ori vor avea nevoie să o înlocuiască pe actriţă în filme, la emisiuni sau la evenimente. ”Momentan nu am cunsocut-o pe Charlize Theron,
Citeşte mai mult...