Românii de pretutindeni se întâlnesc la Bucureşti:
Guvernul României, prin Direcţia de Strategii Guvernamentale, sprijinind o iniţiativă a asociaţiilor ProFamilia şi PromArt, organizează în perioada 23 – 25 noiembrie la Bucureşti Întâlnirea reprezentanţilor asociaţiilor românilor şi ai mass media de limba română, existente în afara graniţelor României – "HAI ACASĂ".
În acest an, sloganul Întâlnirii este "Destin: România", întreaga tematică a simpozionului fiind subsumată acestei idei, după cum se spune în invitaţie. La întâlnire participă mai multe zeci de români din toată lumea.
De menţionat că peste trei săptămâni, în perioada 14 – 17 decembrie, va avea loc cea de-a doua ediţie a Forumului Românilor de Pretutindeni, la Bucureşti, organizată direct de DRP. Reuniunea din acest an va avea ca temă „Implementarea programelor DRP din perspectiva realităţilor cu care se confruntă comunităţile româneşti”.
"Forumul Românilor de Pretutindeni reuneşte reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din afara graniţelor în dorinţa de a consolida relaţiile dintre statul român şi românii de peste hotare, precum şi de a constitui un format de dialog instituţionalizat între autorităţile române şi mediul asociativ românesc.
Totodată, în acest an, Forumul va include şi o sesiune de formare în managementul proiectelor, cu accent deosebit pe procedurile specifice proiectelor finanţate de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.", se spune
Citeşte mai mult...