Dan Eugen Pineta, consulul general de la Bologna, pleacă acasă. În locul lui, Victor Ponta l-a trimis pe Eugen Şerbănescu, pînă acum şef al Consiliului Naţional al Cinematografiei de la Bucureşti.
Eugen Şerbănescu trece de la filme la diplomaţie
Guvernul României a aprobat pe 3 aprilie Hotărârea nr. 134 "privind rechemarea si numirea unui consul general", publicată în Monitorul Oficial nr. 191 din 4 aprilie 2013.Hotărârea are trei articole: Domnul Dan Eugen Pineta se recheamă din calitatea de consul general, şef al Consulatului General al României la Bologna, Republica Italiană. Domnul Dan Eugen Pineta îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Începând cu data încheierii misiunii domnului Dan Eugen Pineta, domnul Eugen Şerbănescu se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Bologna, Republica Italiană.
Hotărârea este semnată de primul ministru Victor Ponta şi contrasemnată de Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean.
Eugen Şerbănescu, 61 de ani, a fost numit director general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) în 2006.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, obţinând mai multe premii literare pentru dramaturgie, comedie şi beletristică. Între anii 1989 şi 1996 a scris articole
Citeşte mai mult...