miercuri, 29 octombrie 2014

Apocalipsa economică după Rosneft. Compania de stat vrea război total cu Occidentul


Cazul Gheorghe Ursu și moștenirea Securității în România
Pe marginea conferinței de presă a lui Andrei Ursu desfășurată la sediul Grupului pentru Dialog Social.
Ungaria: “S-a anunţat toleranţa zero”
Mai multe zeci de mii de persoane au manifestat din nou, marţi, la Budapesta, răspunzând astfel la chemarea organizaţiilor care se opun proiectului de introducere a unei taxe pe Internet, dar şi care cer demisia primului ministru Viktor Orbán. Guvernul maghiar a prezentat la începutul săptămânii un proiect revizuit de lege, care prevede ca întreprinderile din sector să plătească o sumă de maximum
Daniel Ungur, repară și vinde calculatoare la Roma: «Îmi merge bine în Italia, dar aş ...
Ce faci când ţi se strică laptopul? Mergi la un centru de asistenţă tehnică, dacă ai inima tare şi suporţi emoţiiile unei note de plată necontrolabile sau "suni un prieten". Am găsit un astfel de prieten la Roma: este un specialist român, Daniel Ungur, care în februarie 2008 și-a deschis un mic atelier de reparaţii și vânzări de calculatoare. «Am început să mă ocup de informatică de prin
Rusia vrea o bucată din Arctica de mărimea Egiptului
Rusia va depune la ONU o cerere pentru extinderea limitelor platoului sau Arctic în primăvara anului 2015, a anuntat ministrul resurselor naturale din Rusia, Serghei Donskoi, potrivit TASS. Rusia vrea sa ocupe o suprafata de 1,2 milioane km patrati din Oceanul Arctic, un teritoriu comparabil cu Africa de Sud și mai mare ca Egiptul.  Donskoi a spus ca acest lucru va spori potențialul rezervelor de
Rusia are trei aliaţi – Armata, Flota şi Iarna
Rusia are trei aliați: Armata, Flota și Iarnă, aceasta afirmație, atribuită țarului Nicolae I care explica infrangerea armatelor lui Napoleon, este reamintita de editorialistul Die Welt, Michael Sturmer. Deși conducerea Rusiei afirma ca sanctiunile nu o ating, iar scaderea pretului petrolulii nu este atat de grava, prăbușirea Uniunii Sovietice dupa ce, în 1986, prețul petroluluia cazut de la mai m
Kremlinul răspunde presei occidentale: Aţi fi vrut voi, dar Putin nu are cancer!
Secretarul de presă al președintelui rus Dmitri Peskov a negat informatiile aparute in cateva publicatii occidentale potrivit carora Vladimir Putin este grav bolnav. “Aţi fi vrut voi, sa nu fie de deochi dar totul este bine” - este citata declaratia lui Peskov de agentia TASS. Amintim ca, pe 24 octombrie, publicatia New York Post a publicat un articol in care afirma că Vladimir Putin sufera de c
Jose Manuel Barroso despre extinderea UE
În cadrul unei întîlniri cu presa la Bruxelles, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-a referit, între altele, la problema extinderii Uniunii Europe. Barroso a declarat: „permiteți-mi să fiu sincer - problemele pe care le-am avut în acești ani cu integrarea au fost ele cauzate de Bulgaria și de România? Bineînțeles, că nu. Nu Bulgaria și România au provocat problemele cu care am f
Infamul terorist Bes se cere înapoi în Ucraina?
Singurul lider al combatantilor separatisti care pare sa se fi razgandit in legatura cu independenta Donbasului pare sa fie Igor Bezler, zis Bes (Demon), sustine fostul guvernator al regiunii Donetk, Serghei Taruta, potrivit Kommersant. “Singurul separatist care intră în mod activ in dialog cu autoritatile ucrainene este Bezler. El vorbește despre faptul că aici este Ucraina pentru ca aici traies
VIDEO. O coloană de blindate ruseşti se deplasează spre Ucraina
Filmul arată cum o coloana de blindate din Crimeea cu steaguri rusesti se deplaseaza spre partea continentală a Ucrainei. Martorii oculari au numar in coloana peste douazeci de TAB-uri, scrie Krym.Realii.  
Ruşii nu exclud repetarea “represiunilor staliniste” în actualul regim
Aproape jumătate (48%) dintre ruși recunosc ca ar putea vedea din nou,  represiuni politice  în masă, similare cu cele din Uniunea Sovietică din anii 1930. Peste 14% dintre ei consideră că represiunile staliniste au foarte mari sanse sa se repete, scrie ziarul Kommersant, referindu-se la datele sondajului realizat de Fundatia FOM. Studiul a aratat ca doua treimi din ruși cred că în Uniunea Sovieti
Apocalipsa economică după Rosneft. Compania de stat vrea război total cu Occidentul
Corporatia energetica de stat “Rosneft”, condusa de Igor Sechin, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Vladimir Putin, ii cere presedintelui tarii un set de măsuri care sa reprezinte raspunsul “ucigator” al Rusiei la sancțiunile occidentale, scrie Kommersant. Lista masurilor este foarte mare si aplicarea ei va duce la o adevarata Apocalipsa in relatiile economice internationale. Ce prevede li