luni, 7 decembrie 2015

Înaintea Crăciunului în Elveţia - impresii de călătorie Viviana Buhociu








Intr-o zi, la pranz, pe o vreme splendida,  am fost in biserica Saint Francois pentru a asista la un scurt (prea scurt pentru si dupa mine) program muzical  : orga si saxofon . Solist : Antoine Auberson. Asa-i la catolici, protestanti Adventul (l’Avent) intre 1-24 dec, inaintea CraciunuluI, perioada  incarcata zilnic cu tot felul de actiuni care sa pregateasca sufletul, constiinta omului pentru sarbatoare nasteriil lui Iisus Hristos. Intro alta dupa-masa, tot  in aceeasi biserica : un concert, sustinut de patru studenti , ca un omagiu dedicat unui trompetist american, Roy Hargrove, deci jazz. In general intrarea este libera, in final se pot face donatii (cat poate da fiecare), cateodata se mentioneaza ‘’ incepand cu 10 franci’’, dar nu e chiar  obligatoriu, din cate am observat.

Si in biserica romaneasca (aflata la subsolul unei biblioteci ) s-au auzit colinde romanesti in interpretarea unui foarte bun cor « Ciprian Porumbescu » din Suceava.

Cald, soare, iarba-i verde, statuilor nu le este frig pe malul lacului Leman, lebedele, ratele primesc de mancare de la trecatori, parca nu se apropie  Craciunul.  Adaug si niste fotografii, ca poate nu ma credeti. VB

Descălţarea la aeroport - impresii de călătorie Viviana Buhociu

Asa cum va promiteam pe la sfarsitul lunii iulie 2015, iata ca pot sa va scriu iar din afara UE, adica tot din Elvetia. Dar pana una alta sa va povestesc ca de la Botosani (plecare ora 20) pana la Cluj am ajuns foarte bine, chiar prea repede, adica pe la ora 3,25, cu autocarul desigur. Intre 6,10 si 6,50 pleaca vreo 5-6 avioane de pe aeroport.  Si ceea ce nu se intampla in iunie, iulie, august, septembrie s-a intamplat acum : descaltarea turistilor pentru a li se verifica si incaltamintea.  Nu stiu precis, dar se pare ca 13 noiembrie are partea lui de contributie.  Asteptand cateva ore bune pana la avionul meu, am observat ca la aceeasi verificare au fost supusi si aviatorii, stuardesele, tot personalul care-si incepea munca. Politisti  nu am vazut multi, vreo doi. Aproape de sfarsitul zborului,  cu vreo 13-15 minute inainte de a ateriza la Geneva, stuardesa a facut anunturile de rigoare. Ei, si s-a instalat o liniste totala, parca nici motoarele avionului nu se auzeau, parca nu respira nimeni… Dupa cateva minute, consumandu-mi-se déjà rabdarea pe ziua de duminica (de la 3,25 pana la 11,20 sa stai pe aeroport !), am redeschis un ziar, care a produs un oarecare fasait, recunosc, dar  nu asa de perturbator pentru urechea omeneasca, as indrazni sa spun eu.  Si atunci : vecinul meu din dreapta s-a intors spre mine cu o privire reprobatoare, iar o femeie chiar a intors capul spre mine si aproape sa duca degetul la obrazul ei spre a-mi arata… Si, dupa ce am citit cateva randuri,  a trebuit sa inchid ziarul, dar fara un usor zgomot nu se poate…A fost dur sa rezist la inca vreo doua priviri dezaprobatoare…dar am aterizat cu bine si toata lumea a respirat liber…Chiar s-a auzit.  Slava Domnului !