Lucia Turi-Teszler este doctor în filosofie şi hermeneutică filosofică. Originară din Oradea, a venit în Italia în 2003, la o conferinţă despre metafizică, unde a întâlnit un italian care i-a devenit apoi soţ. Locuieşte la Novara şi visează să devină vânzătoare ambulantă de dulciuri!
Lucia Turi-Teszler, 40 de ani împliniţi de curând, este originară din Oradea şi provine dintr-o familie cu origini "complicate", după cum povesteşte ea: «Bunicul e german maghiarizat. În familie vorbim mai ales în maghiară, genealogic avem şi ceva nemţesc şi slovac şi ucrainean, dar, din păcate, nu ştiu germana, nici slovaca sau ucraineana. În schimb, mai toate prăjiturile pe care le avem în familie de la bunici sunt de origine germană (Strudel, Vanillekiferl, Linzert) şi-s bune. E puţin ce ne-a rămas, dar s-au maghiarizat de bună voie în războiul mondial, când nu era bine să fii neamţ.»
Lucia spune că a contat, poate, mai mult faptul că părinţii ei erau profesori, mama de limba franceză şi tatăl de limba şi literatura română. «Era munca şi pasiunea lor, organizau spectacole cu elevii lor, ne cântau şi recitau în română şi franceză. Când eram mică, credeam că mama e franţuzoaica şi tata e