miercuri, 29 ianuarie 2014

Reforma băncilor europene

Comisia Europeană a propus noi norme menite să împiedice cele mai mari și mai complexe bănci să se implice în activitatea riscantă de tranzacționare în cont propriu. De asemenea, noile norme ar conferi autorităților de supraveghere competența de a solicita acestor bănci să separe anumite activități de tranzacționare, potențial riscante, de activitățile de atragere de depozite, în cazul în care desfășurarea unor astfel de activități le poate afecta stabilitatea financiară. Împreună cu această propunere, Comisia a adoptat măsuri de însoțire menite să crească transparența anumitor tranzacții din sectorul bancar paralel. Aceste măsuri completează reformele cuprinzătoare deja întreprinse pentru consolidarea sectorului financiar al UE: 
Comisia Europeană a propus noi norme menite să împiedice cele mai mari și mai complexe bănci să se implice în activitatea riscantă de tranzacționare în cont propriu. De asemenea, noile norme ar conferi autorităților de supraveghere competența de a solicita acestor bănci să separe anumite activități de tranzacționare potențial riscante de activitățile de atragere de depozite,în cazul în care desfășurarea unor astfel de activități le poate afecta stabilitatea financiară. Împreună cu această propunere, Comisia a adoptat măsuri de însoțire menite să crească transparența anumitor tranzacții din sectorul bancar paralel. Aceste măsuri completează reformele cuprinzătoare deja întreprinse pentru consolidarea sectorului financiar al UE.
    În elaborarea propunerilor sale, Comisia a luat în considerare raportul util al Grupului la nivel înalt condus de Erkki Liikanen, guvernatorul Băncii Finlandei (IP/12/1048), precum și normele naționale existente în unele state membre, opinia globală privind această chestiune (principiile Consiliului pentru Stabilitate Financiară) și evoluțiile înregistrare în alte jurisdicții.
    Michel Barnier, comisarul pentru piața internă și servicii, a declarat: „Propunerile de astăzi sunt ultimele elemente necesare pentru a completa revizuirea cadrului de reglementare a sistemului bancar european. Aceste acte legislative vizează un număr mic de bănci de dimensiuni foarte mari care, altfel, ar putea fi în continuare prea mari pentru a se prăbuși, a căror salvare ar fi prea costisitoare și a căror rezoluție ar fi prea complexă. Măsurile propuse vor consolida și mai mult stabilitatea financiară și vor asigura faptul că nu se ajunge la situația în care contribuabilii plătesc pentru erorile băncilor. Propunerile de astăzi vor furniza un cadru comun la nivelul UE, necesar pentru a garanta faptul că diferitele soluții naționale nu creează divergențe în Uniunea bancară și nu subminează funcționarea pieței unice. Propunerile sunt atent calibrate pentru a se asigura un echilibru delicat între stabilitatea financiară și crearea unor condiții propice pentru acordarea de împrumuturi în favoarea economiei reale, lucru deosebit de important pentru competitivitate și creșterea economică.”
    De la declanșarea crizei financiare, Uniunea Europeană și statele sale membre s-au angajat într-o revizuire fundamentală a reglementării și supravegherii bancare. UE a introdus reforme menite să reducă impactul unor eventuale falimente bancare, cu obiectivul de a crea un sistem financiar mai sigur, mai solid, mai transparent și mai responsabil care să deservească economia și societatea în ansamblu. Pentru a spori reziliența băncilor și a reduce impactul unor eventuale falimente bancare, au fost adoptate noi norme privind cerințele de capital pentru bănci (MEMO/13/690) și redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (MEMO/13/1140). Uniunea bancară a fost lansată. Cu toate acestea, unele bănci din UE pot rămâne în continuare prea mari pentru a se prăbuși, salvarea acestora fiind prea costisitoare și rezoluția lor prea complexă. Prin urmare, sunt necesare măsuri suplimentare, în special o separare structurală a riscurilor asociate activităților de tranzacționare ale băncilor de funcția acestora de atragere de depozite. Propunerile vizează consolidarea rezilienței sectorului bancar din UE, asigurând, în același timp, faptul că băncile continuă să finanțeze activitatea și creșterea economică.
    Propunerea privind reforma structurală a băncilor din UE nu se va aplica decât în cazul celor mai mari și mai complexe bănci din UE, care au un volum semnificativ de activități de tranzacționare. Propunerea:
    1. va interzice tranzacționarea în cont propriu a unor instrumente financiare și mărfuri, adică tranzacționarea în nume propriu cu unicul scop de a aduce profit băncii. Această activitate implică multe riscuri, dar nu aduce beneficii concrete clienților băncii sau economiei în sens mai larg;
    2. va conferi autorităților de supraveghere competența și, în anumite cazuri, obligația de a solicita transferul altor activități de tranzacționare cu grad ridicat de risc (cum ar fi formarea pieței, produsele derivate complexe și operațiunile de securitizare) în scopul de a separa entitățile juridice care efectuează tranzacții din cadrul grupului („crearea de filiale”). Prin aceasta se urmărește evitarea riscului ca băncile să eludeze interdicția desfășurării anumitor activități de tranzacționare angajându-se în tranzacționări în cont propriu ascunse care devin prea importante sau au un efect de levier prea mare și au potențialul de a supune riscurilor întreaga bancă și sistemul financiar în ansamblu. Băncile vor avea posibilitatea de a nu-și separa activitățile în cazul în care pot demonstra în mod satisfăcător autorității care asigură supravegherea lor că riscurile generate sunt reduse prin alte mijloace;
    3. va furniza norme privind legăturile economice, juridice, de guvernanță și operaționale între entitatea separată care efectuează tranzacții și restul grupului bancar.
    Pentru a evita situația în care băncile încearcă să eludeze aceste norme prin transferarea unor părți ale activităților lor către sectorul bancar paralel mai puțin reglementat, măsurile de separare structurală trebuie să fie însoțite de dispoziții care să îmbunătățească transparența sistemului bancar paralel. Propunerea însoțitoare privind transparența va prevedea așadar un set de măsuri menite să amelioreze modul în care autoritățile de reglementare și investitorii înțeleg operațiunile de finanțare prin instrumente financiare (STF). Aceste operațiuni au fost o sursă de contagiune, au avut un efect de levier și un caracter prociclic în cursul crizei financiare. O mai bună monitorizare a acestor operațiuni este necesară pentru a preveni riscul sistemic inerent utilizării lor.
    Context
    În contextul inițiativelor naționale și al unei dezbateri mondiale tot mai intense cu privire la avantajele reformei bancare structurale, în luna noiembrie 2011, comisarul Barnier a anunțat crearea unui grup de experți la nivel înalt, prezidat de Erkki Liikanen, guvernatorul Băncii Finlandei, având drept mandat evaluarea necesității de a efectua o reformă structurală a sectorului bancar din UE. Grupul și-a prezentat raportul  în luna octombrie 2012, recomandând separarea obligatorie a anumitor activități de tranzacționare cu grad ridicat de risc în cazul băncilor ale căror activități de tranzacționare depășesc anumite praguri (IP/12/1048).
    În ceea ce privește activitățile bancare paralele, Consiliul pentru Stabilitate Financiară a propus în 2013 o serie de recomandări pentru a reglementa sectorul. Aceste recomandări au fost aprobate la summitul G 20 din Sankt Petersburg, care a avut loc în luna septembrie 2013.
    A se vedea și MEMO/14/63 și MEMO/14/64
    Persoane de contact:
    Chantal Hughes (+32 2 296 44 50)
    Audrey Augier (+32 2 297 16 07)
    Carmel Dunne (+32 2 299 88 94)
    Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

    Pagini Utile

    marți, 28 ianuarie 2014

    Util și interesant: Buletin INFO Nord-Est nr. 37

    INFO Nord-Est nr. 37
    Buletinul "Info Nord-Est" este editat trimestrial de catre ADR Nord-Est.

    Din acest numar:
    ·         Startul Regiunii Nord-Est spre competitivitate s-a dat la Iasi in cadrul Forumului Regional de Investitii
    ·         Biserica Sf. Sava - o oaza de spiritualitate in inima Iasului, finantata prin REGIO
    ·         Pregatirea portofoliului de proiecte prioritare ce vizeaza dezvoltarea infrastructurii rutiere la nivelul Regiunii Nord-Est pentru orizontul de timp 2014-2020
    ·         Clusterele productive - coloana vertebrala a procesului de specializare inteligenta a economiei Regiunii Nord-Est
    ·         ADR Nord-Est membra in SEENORDA
    ·         Eficienta energetica sustinuta de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est

    http://www.adrnordest.ro/user/file/library%20newsletter/buletin_37.jpg
    Citeste acum:
    ·         Insert POS CCE
    Buletinul este disponibil online pe site-ul www.adrnordest.ro in sectiunea Comunicare / Publicatii / Buletin Informativ Regional si www.inforegionordest.ro in sectiunea Newsletter.


    Constantin Amarinei
    Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est
    Biroul Regional de Informare

    Un nou pact pentru Europa în materie de protecție a datelor

    La doi ani după ce Comisia Europeană a propus o reformă majoră a normelor UE de protecție a datelor, pentru a le adapta la cerințele secolului XXI (vezi IP/12/46), au fost înregistrate progrese considerabile în domeniu (vezi MEMO/14/60 din 27 ianuarie).

    În octombrie 2013, Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European a votat cu o largă majoritate sprijinirea propunerilor Comisiei (vezi MEMO/13/923).

    Între timp, miniștrii de resort din cadrul Consiliului UE pe tema justiției au participat la numeroase discuții asupra acestor propuneri, dar nu au căzut încă de acord asupra unui mandat de începere a negocierilor cu Parlamentul European.

    Cu ocazia Zilei europene de protecție a datelor, într-un discurs ținut la Centrul de Studii Politice Europene (CEPS), dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar UE pentru justiție, a făcut apel la un „pact pentru Europa în materie de protecție a datelor” (SPEECH/14/62).

    De asemenea, experți ai Comisiei Europene au răspuns în direct la întrebări cu privire la protecția datelor, prin intermediul unui chat pe Twitter ce a avut loc între orele 13.00-14.30 (ora României). Cei interesați au putut participa la discuții utilizând hashtag-urile #EUdataP și #EUchat.

    La doi ani după ce Comisia Europeană a propus o reformă majoră a normelor UE de protecție a datelor, pentru a le adapta la cerințele secolului XXI (IP/12/46), au fost înregistrate progrese considerabile în domeniu (MEMO/14/60 din 27 ianuarie). În octombrie 2013, Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European a votat cu o largă majoritate sprijinirea propunerilor Comisiei (MEMO/13/923  ). Între timp, miniștrii de resort din cadrul Consiliului UE pe tema justiției au participat la numeroase discuții asupra acestor propuneri, dar nu au căzut încă de acord asupra unui mandat de începere a negocierilor cu Parlamentul European. Cu ocazia Zilei europene de protecție a datelor, într-un discurs ținut la Centrul de Studii Politice Europene (CEPS), dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar UE pentru justiție, a făcut apel la un „pact pentru Europa în materie de protecție a datelor” (SPEECH/14/62). Experți ai Comisiei Europene au răspuns în direct la întrebări cu privire la protecția datelor, prin intermediul unui chat pe Twitter ce a avut loc între orele 13.00-14.30 (ora României). Cei interesați au putut participa la discuții utilizând hashtag-urile #EUdataP și #EUchat.
      „Trebuie să abordăm cu seriozitate protecția datelor. Parlamentul European a înțeles acest lucru și comisia sa LIBE a votat în luna octombrie în favoarea unui regulament solid, cu sancțiuni credibile care să asigure respectarea normelor europene. Săptămâna trecută, la Atena, cele trei instituții — Comisia Europeană, cei doi raportori ai Parlamentului European, precum și președinția greacă și președinția italiană care urmează să preia mandatul la nivelul UE — au convenit asupra unei foi de parcurs pentru a obține un acord privind reforma în materie de protecție a datelor înainte de sfârșitul acestui an. Având în vedere că negocierile referitoare la Directiva privind protecția datelor din 1995 au durat cinci ani, acesta este un rezultat mai degrabă pozitiv. Acest lucru corespunde, de asemenea, concluziilor la care șefii de stat și de guvern au ajuns în cadrul summitului european din octombrie, când au fost de acord cu faptul că regulamentul privind protecția datelor ar trebui să fie pus în aplicare în toate statele membre până cel târziu în 2015”,a afirmat dna Viviane Reding în discursul său, discutând despre ritmul negocierilor.
      Aceasta a adăugat: „Dacă UE vrea să fie credibilă în eforturile sale de a restabili încrederea, dacă vrea să reprezinte un model pentru alte continente, atunci ea trebuie să facă ordine în propria gospodărie. (…)”
      În opinia dnei Reding, soluția adecvată pentru restabilirea încrederii — în relațiile transatlantice, precum și în ceea ce privește modul în care întreprinderile și guvernele gestionează datele cu caracter personal ale cetățenilor — este un pact pentru Europa în materie de protecție a datelor. Acesta ar trebui să aibă la bază opt principii:
      • „Reforma în materie de protecție a datelor trebuie să fie înscrisă în legislație. Îmi doresc ca în 2014 protecția datelor să cunoască o viteză maximă.”
      • „Reforma nu ar trebui să facă o distincție între sectorul privat și sectorul public. Cetățenii pur și simplu nu ar înțelege o astfel de distincție într-o perioadă în care sectorul public colectează, coroborează și uneori chiar vinde date cu caracter personal. De asemenea, este foarte dificil să se facă o distincție atunci când o autoritate locală poate cumpăra spațiu de stocare într-un cloud privat.”
      • „Actele legislative care instituie norme de protecție a datelor sau care afectează viața privată trebuie să facă obiectul unei dezbateri publice, deoarece acestea vizează libertățile civile online.”
      • „Colectarea datelor ar trebui să aibă un obiect specific și să se limiteze la ceea ce este proporțional cu obiectivele care au fost stabilite. Supravegherea generalizată a datelor transmise în cadrul comunicațiilor electronice nu este acceptabilă.”
      • „Actele legislative trebuie să fie clare și trebuie să fie actualizate. Nu este posibil ca statele să se bazeze pe norme depășite, elaborate într-o altă epocă tehnologică, pentru a reglementa programele de supraveghere moderne.”
      • „Securitatea națională ar trebui să fie invocată cu moderație. Ar trebui să fie excepția, mai degrabă decât regula.”
      • „Dacă nu se prevede un rol pentru autoritățile judiciare, nu poate exista un adevărat control. Este bine să existe un control executiv, este necesar să se asigure un control parlamentar, însă este esențial să existe un control judiciar.”
      • „Un mesaj adresat prietenilor noștri americani: normele privind protecția datelor ar trebui să se aplice indiferent de cetățenia persoanei în cauză. Aplicarea unor standarde diferite în cazul propriilor resortisanți și al resortisanților altor țări nu are niciun sens având în vedere caracterul deschis al internetului.”
      Context
      Datele reprezintă moneda erei digitale. Datele sunt utilizate de toate tipurile de întreprinderi – de la firmele de asigurare și bănci până la site-urile de socializare și motoarele de căutare. Într-o lume globalizată, transferul de date către țări terțe a devenit un factor important în viața de zi cu zi. Nu există granițe online, iar „cloud computingul” face ca datele să poată fi transmise de la Berlin pentru a fi prelucrate la Boston și stocate la Bangalore.
      Pentru a înflori, economia digitală are nevoie de încredere. În același timp, având în vedere că dezvăluiri privind programele de supraveghere apar aproape zilnic în presă, mulți oameni nu se simt în siguranță atunci când trebuie să își divulge datele cu caracter personal online. 92% dintre europeni sunt îngrijorați că există aplicații mobile care le colectează datele fără consimțământul lor. 89% dintre ei afirmă că doresc să știe în ce moment datele de pe telefonul lor inteligent sunt comunicate unei părți terțe. Norme solide, fiabile și aplicate în mod consecvent vor face din prelucrarea datelor un proces mai sigur și mai ieftin, consolidând totodată încrederea cetățenilor. La rândul său, încrederea stimulează creșterea economică. Unele estimări arată că produsul intern brut al UE s-ar putea majora cu încă 4 % până în 2020 dacă UE va lua măsurile necesare pentru a crea o piață unică digitală modernă.
      La 25 ianuarie 2012, Comisia Europeană a propus o reformă cuprinzătoare a normelor de protecție a datelor adoptate de UE în 1995, pentru a consolida drepturile privind protecția vieții private pe internet și a stimula economia digitală a Europei. Pentru o privire de ansamblu asupra situației actuale, după doi ani de când Comisia și-a prezentat propunerea, a se vedeaMEMO/14/60, care prezintă în detaliu avantajele reformei pentru consumatori și pentru întreprinderi.
      Persoane de contact:
      Mina Andreeva (+32 2 299 13 82)
      Natasha Bertaud (+32 2 296 74 56)

      Pagini Utile

      miercuri, 22 ianuarie 2014

      Garanţiile cerute de UE privind exploatarea gazelor de şist

      Comisia Europeană a adoptat o recomandare care vizează instituirea unor garanții corespunzătoare pentru mediu și climă în ceea ce privește „frackingul” – tehnica de fracturare hidraulică de volum mare utilizată mai ales în operațiunile legate de gazele de șist. Recomandarea ar trebui să ajute toate statele membre care doresc să utilizeze această practică să facă față riscurilor asupra sănătății și a mediului și să îmbunătățească transparența pentru cetățeni. Aceasta pune, de asemenea, bazele pentru condiții de concurență echitabile în acest sector și stabilește un cadru mai clar pentru investitori.
        Recomandarea este însoțită de o comunicare în cadrul căreia sunt analizate oportunitățile și provocările legate de utilizarea „frackingului” pentru extracția hidrocarburilor. Ambele documente fac parte dintr-o inițiativă mai amplă a Comisiei, care vizează instituirea unui cadru integrat al politicilor climatice și energetice pentru perioada până în 2030.
        Dl Janez Potočnik, comisar pentru mediu, a declarat: „Gazele de șist dau naștere unor speranțe în anumite părți ale Europei, dar reprezintă totodată un motiv de îngrijorare pentru publicul larg. Comisia răspunde solicitărilor de a lua măsuri prin stabilirea unor principii minime pe care statele membre sunt invitate să le urmeze pentru a răspunde preocupărilor privind mediul și sănătatea, precum și pentru a oferi operatorilor și investitorilor previzibilitatea de care au nevoie.”
        Pe baza legislației în vigoare la nivelul UE și completând-o, dacă este cazul, recomandarea invită statele membre în special:
        • să planifice în anticiparea evoluțiilor și să evalueze posibilele efecte cumulate înainte de acordarea licențelor;
        • să analizeze cu atenție impacturile și riscurile asupra mediului;
        • să se asigure că integritatea sondei respectă cele mai bune practici și standarde;
        • să verifice calitatea apei, a aerului și a solului la nivel local înainte de începerea operațiunilor, pentru a monitoriza orice modificare și pentru a face față riscurilor emergente;
        • să controleze emisiilor atmosferice, inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră, prin captarea gazelor;
        • să informeze publicul în ceea ce privește substanțele chimice utilizate în sonde individuale și
        • să asigure aplicarea de către operatori a celor mai bune practici pe tot parcursul proiectului.
        Comisia va continua să faciliteze schimbul de informații cu statele membre, cu întreprinderile din acest sector și cu organizațiile societății civile în ceea ce privește performanțele de mediu ale proiectelor legate de gazele de șist.
        Etapele următoare
        Statele membre ale UE sunt invitate să aplice principiile în termen de șase luni și, începând din decembrie 2014, să informeze anual Comisia cu privire la măsurile instituite. Comisia va monitoriza aplicarea recomandării cu ajutorul unui tablou de bord pus la dispoziția publicului, care va compara situația în diferite state membre. Eficacitatea acestei abordări va fi reanalizată după 18 luni.
        Context
        Zăcămintele convenționale de gaze naturale sunt blocate în rezervoare subterane. Gazele de șist sunt diferite – deși sunt tot gaze naturale, acestea sunt blocate în interiorul unor roci care trebuie să fie sparte („fracturate”) pentru a elibera gazul. Până acum, UE dispune de o experiență limitată în ceea ce privește fracturarea hidraulică de volum mare aplicată pe scară largă și intensiv. În practică, se injectează volume mari de apă, nisip și substanțe chimice într-o gaură de sondă pentru a sparge roca și a facilita extracția gazelor. Experiența europeană s-a axat, până în prezent, în special pe fracturarea hidraulică de volum mic aplicată pentru anumite zăcăminte convenționale și compacte de gaze, mai ales în puțuri verticale, reprezentând doar o mică parte din operațiunile petroliere și gaziere efectuate în trecut în UE. Pe baza experienței acumulate în America de Nord, unde fracturarea hidraulică de volum mare este utilizată pe scară largă, operatorii efectuează acum mai multe teste pentru aplicarea acestei practici în UE.
        Impacturile și riscurile asupra mediului trebuie gestionate în mod corespunzător. Având în vedere că trebuie forate mai multe puțuri pe o zonă mai întinsă pentru a obține aceeași cantitate de gaze ca cea extrasă din puțuri convenționale, impactul cumulat trebuie evaluat și atenuat în mod corespunzător.
        Cea mai mare parte a legislației UE în domeniul mediului datează dinainte de practicarea fracturării hidraulice de volum mare. De aceea, anumite aspecte de mediu nu sunt abordate integral în cadrul legislației actuale a UE. Această situație a generat îngrijorări din partea publicului și necesită o acțiune a UE.
        Persoană de contact:
        Joe Hennon (+32 2 295 35 93)

        Pagini Utile

        Pentru renaşterea industrială europeană

        Comisia Europeană invită statele membre să recunoască importanța vitală a industriei pentru crearea de locuri de muncă și pentru generarea de creștere economică, precum și să integreze problemele legate de competitivitatea industrială în toate domeniile de politică. Acesta este esența mesajului conținut în comunicarea Pentru o renaștere industrială europeană, adoptată miercuri, 22 ianuarie. Comisia face apel la Consiliu și la Parlament să adopte propuneri referitoare la energie, transporturi, spațiu și rețelele de comunicații digitale, precum și să pună în aplicare și să asigure respectarea legislației destinate să finalizeze piața internă. În plus, obiectivul modernizării industriale trebuie urmărit prin investiții în inovare, utilizarea eficientă a resurselor, tehnologii noi, competențe și acces la finanțare, accelerate de utilizarea fondurilor UE dedicate acestor scopuri. Comunicarea promovează o Europă mai favorabilă întreprinderilor prin acțiuni destinate să simplifice cadrul legislativ și să amelioreze eficiența administrației publice la nivel european, național și regional. Facilitarea accesului la piețele din țări terțe prin armonizarea standardelor internaționale, achiziții publice deschise, protecția brevetelor și diplomație economică reprezintă, de asemenea, aspecte-cheie.
          Antonio Tajani, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu industria și antreprenoriatul, a declarat: „Europa este încă departe de obiectivul de 20% în materie de pondere a industriei în PIB, fixat pentru anul 2020. Din acest motiv, competitivitatea industrială trebuie să se afle în centrul agendei politice la Consiliul European din martie 2014. Prin inițiativa de astăzi, Comisia transmite un semnal clar că reindustrializarea și modernizarea urgentă a economiei noastre sunt indispensabile pentru crearea de noi locuri de muncă. Avem nevoie de angajamente ferme la nivel național și european pentru a asigura coerența și prioritizarea tuturor instrumentelor aflate la dispoziția noastră. O strategie industrială trebuie să includă multe alte sectoare, întrucât interconexiunile dintre acestea sunt tot mai numeroase, cu consecințe majore asupra succesului în domeniul industrial.”
          O bază industrială solidă este o condiție indispensabilă pentru creștere și crearea de locuri de muncă
          UE își revine din cea mai lungă recesiune din istoria sa, care a relevat importanța unui sector industrial puternic pentru rezistența economiei. Rolul industriei în Europa depășește cu mult sectorul producției, incluzând aspecte diverse, de la materii prime și energie până la servicii pentru întreprinderi (de exemplu servicii logistice), servicii pentru consumatori (de exemplu servicii postvânzare pentru bunuri de folosință îndelungată) sau turism. Industria reprezintă peste 80% din exporturile, cercetarea și inovarea privată din Europa, ceea ce arată că importanța industriei este mult mai mare decât s-ar putea deduce din simpla pondere a acesteia în PIB. În industrie se regăsesc aproape o pătrime din locurile de muncă din sectorul privat, fiind vorba de multe ori de lucrători foarte calificați, iar fiecare loc de muncă suplimentar din sectorul de producție creează între 0,5 și 2 posturi în alte sectoare. Cu toate acestea, contribuția producției la PIB al UE, care se ridica la 15,1% în vara lui 2013, a continuat să scadă și este departe de ținta de 20% pentru anul 2020, propusă de Comisie în 2012.
          O industrie competitivă în centrul agendei europene
          Importanța provocărilor pe care le are înainte Europa impune acordarea de atenție și furnizarea de orientări în materie de politici la cel mai înalt nivel, cu alte cuvinte în cadrul Consiliului European. Acest lucru este esențial pentru a asigura coerența și prioritizarea tuturor instrumentelor aflate la dispoziția UE. Comisia Europeană invită statele membre să recunoască importanța vitală a industriei pentru stimularea competitivității și a creșterii sustenabile în Europa, precum și pentru o integrare mai sistematică a problemelor legate de competitivitate în toate domeniile de politică.
          Comisia consideră că pentru sprijinirea competitivității industriei europene ar trebui urmărite următoarele priorități:
          • Consolidarea integrării competitivității industriale în toate domeniile de politică, dată fiind importanța contribuției industriei la performanța economică globală a UE.
          • Maximizarea potențialului pieței interne prin dezvoltarea infrastructurilor necesare, prin oferirea unui cadru de reglementare stabil, simplificat și previzibil, favorabil spiritului antreprenorial și inovării, prin integrarea piețelor de capital, prin ameliorarea posibilităților în materie de formare și de mobilitate pentru cetățeni și prin finalizarea pieței interne a serviciilor, care reprezintă un factor cu contribuție majoră la competitivitatea industrială.
          • Luarea de măsuri în cadrul pieței interne și la nivel internațional pentru a asigura accesul la energie și materii prime la prețuri abordabile, care să reflecte condițiile internaționale.
          • Instituirea și implementarea unor instrumente de finanțare europene, bazate pe combinații eficace între inițiativele COSME, Orizont 2020, fondurile structurale (fonduri regionale în valoare de cel puțin 100 de miliarde EUR) și finanțarea națională, pentru a susține inovarea, investițiile și reindustrializarea.
          • Reluarea activității normale de creditare a economiei reale. În acest sens, Banca Europeană pentru Investiții ar trebui să joace un rol strategic mai important, prin orientarea în mai mare măsură a creditării către proiectele inovatoare și către cele industriale. UE ar trebui să rezolve problema blocajelor rămase, provenite din fragmentarea piețelor financiare, și să creeze condițiile pentru dezvoltarea unor surse de finanțare alternative.
          • Facilitarea integrării progresive a firmelor din UE, în particular a IMM-urilor, în lanțul mondial al creării de valoare economică pentru a ameliora competitivitatea acestora și pentru a asigura accesul la piețe internaționale în condiții concurențiale mai favorabile.
          • Consolidarea competitivității industriale este esențială pentru relansarea creșterii și a creării de locuri de muncă, în vederea atingerii unei ponderi de până la 20% din PIB pentru sectorul de producție până în 2020.

          Pagini Utile

          Rapoartele MCV - România şi BUlgaria - 22 ianuarie 2014

          Comisia Europeana a publicat astazi cele doua rapoarte privind progresele inregistrate de Bulgaria si Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare. Rapoartele sunt disponibile la adresa:

          Cele doua comunicate de presa pot fi consultat la adresele:
          si

          Informarea tehnica on the record sustinuta de Mark Gray, purtator de cuvant al Comisiei Europene, poate fi urmarita pe pagina de internet a EbS:

          Norme simplificate pentru finanţarea IMM-urilor

          Dl Joaquín Almunia, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru concurență
          UE va simplifica normele care le permit întreprinderilor să atragă finanțare pentru investiții.
          Modificările aduse normelor UE privind ajutorul de stat sunt justificate de faptul că, de la izbucnirea crizei financiare în 2008, aproximativ o treime din întreprinderile mici și mijlocii din Europa nu au putut obține fondurile de care au nevoie pentru a crește și a se dezvolta.
          În general, întreprinderile noi și cele în dezvoltare continuă să depindă foarte mult de împrumuturile bancare tradiționale, care au fost reduse în mod drastic ca urmare a crizei creditelor.
          Reducerea deficitului de finanțare
          Funcționarea defectuoasă a pieței afectează dezvoltarea întreprinderilor încă din faza de înființare, împiedicând investițiile în noi proiecte antreprenoriale și reducând capitalul de lucru pentru operațiunile zilnice.
          Inițiativa actuală are în vedere instituirea unor norme simple și flexibile, care le vor permite IMM-urilor să acceseze mai rapid finanțări de risc și să introducă, astfel, noi produse pe piață.
          Normele UE privind ajutorul de stat pentru întreprinderi - concepute înainte de criza creditelor cu scopul de a garanta condiții egale pentru întreprinderi - au limitat capacitatea statelor membre de a ajuta întreprinderile care nu pot atrage finanțare din sectorul privat.
          Stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă
          Noile orientări ale Comisiei vor simplifica formalitățile administrative, vor contribui la reducerea deficitului de finanțare și le vor permite țărilor UE să introducă măsuri prin care să faciliteze accesul întreprinderilor la forme diverse de sprijin financiar, de exemplu, capitaluri proprii și garanții.
          Se speră că aceste programe naționale îi vor stimula pe investitori să investească în întreprinderile mici și mijlocii.
          Aceste modificări reprezintă o contribuție importantă la eforturile UE de relansare a creșterii economice într-o perioadă dificilă pentru multe întreprinderi și ar trebui să contribuie la crearea de locuri de muncă.
          O mare parte din fondurile acordate (până la 15 milioane de euro pe an pentru fiecare întreprindere) nu vor mai fi controlate de Comisie, în prezent pragul maxim fiind de 1,5 milioane de euro pe an. Acest nou regim îi va permite Comisiei să se concentreze pe cazurile cu cel mai mare impact asupra concurenței.
          Noile norme, elaborate după numeroase consultări cu statele membre, se vor aplica începând cu 1 iulie 2014 și fac parte dintr-un cadru mai larg de revizuire a reglementărilor UE în materie de concurență. 
          Noi norme privind finanțarea de risc (comunicat de presă) DeutschEnglishfrançais
          Noi norme privind finanțarea de risc (întrebări și răspunsuri) English
          Noi orientări privind finanțarea de risc 

          marți, 21 ianuarie 2014

          Comisarul european Dacian Cioloș în Republica Moldova pe 23-24 ianuarie

          Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, va fi prezent în Republica Moldova, la Chișinău, în datele de 23-24 ianuarie 2014, pentru Conferința Miniștrilor Agriculturii din țările membre ale Parteneriatului Estic, dar și pentru o serie de întâlniri bilaterale cu membri ai guvernului de la Chișinău și cu lideri ai partidelor politice. 
          Pe 23 ianuarie, comisarul european Dacian Cioloș va participa la Conferința Miniștrilor Agriculturii din țările membre ale Parteneriatului Estic, organizată la Chișinău.
          Conferința, la care participă și opt miniștri ai agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene are ca obiective dezbaterea priorităților de dezvoltare ale agriculturii și mediului rural din țările Parteneriatului Estic precum și a modalităților de intensificare a cooperării cu Uniunea Europeană în cadrul programului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru țările din vecinătatea Uniunii Europene (ENPARD). 
          Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, si comisarul european pentru Extindere, Štefan Füle, vor avea o întrevedere comună  cu premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, și cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman. Totodata, comisarul Dacian Cioloș va avea întâlniri bilaterale cu președintele Parlamentului Igor Corman, cu vice-premierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, și cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile Bumacov. 
          Pe parcursul vizitei la Chișinău, Dacian Cioloș se va întâlni și cu liderii partidelor politice din coaliția de guvernare și din opoziție pentru a discuta efectele pe care Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și crearea unei Zone de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare (DCFTA) le vor avea asupra economiei și agriculturii Republicii Moldova, precum și despre pregătirea Republicii Moldova pentru folosirea fondurilor europene. 
          *** ENPARD este o inițiativă politică lansată în 2011 care face parte din angajamentul UE pentru creștere economicăși stabilitate în vecinătatea sa și care recunoaște importanța agriculturii pentru securitatea alimentară, dezvoltarea durabilă și crearea de locuri de muncă în mediul rural. 
          Dorian FILOTE Media Relations for Commissioner Cioloș


           European CommissionDG Agriculture and Rural Development

          L102 01/007
          B-1049 Brussels/Belgium
          Tel.: +32 (2) 295 75 14

          Raportul pe anul 2013 privind situaţia socială şi a forţei de muncă în UE

          Una dintre cele mai tangibile consecințe sociale ale crizei economice este creșterea semnificativă a sărăciei în rândul populației în vârstă de muncă. Este posibil ca o reducere treptată a șomajului să nu fie suficientă pentru a inversa această situație, dacă polarizarea salarială continuă, în special din cauza unei creșteri a cazurilor de muncă cu fracțiune de normă. Aceasta este una din principalele concluzii ale analizei din 2013 privind situația socială și a ocupării forței de muncă în Europa, care abordează și impactul pozitiv al prestațiilor sociale asupra probabilității de a reveni în câmpul muncii, consecințele dezechilibrelor persistente între bărbați și femei și dimensiunea socială a Uniunii economice și monetare.
          Analiza arată cum încadrarea în muncă poate să ajute oamenii să scape de sărăcie, dar doar în jumătate din cazuri: multe depind și de tipul de loc de muncă găsit, dar și de compoziția familiei și de situația partenerului pe piața forței de muncă.
            „Trebuie să acordăm atenție nu doar creării de locuri de muncă, ci și calității locurilor de muncă, pentru a realiza o redresare durabilă care nu numai să reducă șomajul, ci și sărăcia”, subliniază comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor.
            Impactul pozitiv al prestațiilor sociale și de șomaj
            În analiză se arată, de asemenea, că, spre deosebire de convingerile obișnuite, persoanele care primesc ajutor de șomaj sunt mai susceptibile să obțină un loc de muncă decât cele care nu primesc ajutor de șomaj (în rest totul fiind la fel). Este vorba, în special, de sistemele de prestații bine concepute, cum ar fi cele care reduc nivelurile prestațiilor în timp, însoțite de condiții adecvate, cum ar fi obligația de a căuta un loc de muncă. Astfel de sisteme tind să ofere mai mult sprijin corelării competențelor și, prin urmare, găsirii unor locuri de muncă mai de calitate, care, la rândul lor, ajută cetățenii să scape de sărăcie.
            Analiza evidențiază și faptul că în unele țări (de exemplu, Polonia, Bulgaria), o proporție semnificativă de șomeri nu sunt acoperiți de sistemele standard de securitate (ajutor de șomaj, asistență socială) și au tendința să se bazeze pe solidaritatea familiei sau pe munca la negru. Șomerii care nu beneficiază de ajutor de șomaj sunt mai puțin susceptibili să găsească un loc de muncă, deoarece sunt mai puțin susceptibili să facă obiectul măsurilor de activare și nu sunt obligați să își caute un loc de muncă pentru a beneficia de prestații.
            Diferențe persistente între bărbați și femei
            Deși criza a diminuat unele dintre disparitățile de gen cu care se confruntă femeile (în mare parte din cauză că sectoarele dominate de bărbați au fost cele mai lovite de criză), aceste diferențe de gen încă mai persistă în ceea ce privește participarea pe piața forței de muncă, remunerarea și riscul de sărăcie. În plus, femeile au în continuare tendința de a lucra mai puține ore în total decât bărbații și, deși acest lucru poate reflecta unele preferințe individuale, aceasta duce la posibilități reduse de dezvoltare a carierei, salarii mai mici și pensii viitoare mai mici, neutilizarea deplină a capitalului uman și, prin urmare, o creștere economică și o prosperitate mai redusă. Disparitățile de gen generează, prin urmare, atât creșterea costurilor economice, cât și creșterea costurilor sociale și ar trebui să fie găsite soluții eficiente atunci când ele rezultă din obstacole sau constrângeri venite din partea societății sau a instituțiilor.
            Se pot observa unele diferențe între statele membre în ceea ce privește disparitatea de gen în cazul orelor lucrate: în unele cazuri, o proporție foarte mare de femei lucrează, dar programul de muncă e relativ scurt (de exemplu, în Olanda, Germania, Austria și Marea Britanie); în altele, participarea femeilor e mai redusă, dar cele încadrate în muncă tind să lucreze relativ mai mult (în numeroase țări din Europa Centrală și de Est, Spania, Irlanda). Numai unele state membre (în special țările nordice și cele baltice) reușesc să combine ratele ridicate de ocupare a forței de muncă feminine cu un nivel scăzut de disparitate de gen în ceea ce privește orele lucrate. O politică eficace cuprinde un timp de lucru egal indiferent de gen, o muncă flexibilă pe scară largă, stimulente pentru împărțirea muncii neremunerate în cadrul unui cuplu și sisteme de îngrijire a copiilor în creșe și grădinițe mai compatibile cu un loc de muncă, mai accesibile și abordabile, cu program mai lung.
            Dimensiunea socială a UEM
            Creșterea continuă a divergențelor macroeconomice, sociale și de ocupare forței de muncă amenință obiectivele centrale ale UE, astfel cum sunt prevăzute în tratate, și anume să fie în beneficiul tuturor membrilor săi prin promovarea convergenței economice și să îmbunătățească viața cetățenilor din statele membre. Cea mai recentă analiză arată că divergențele actuale își au originea în primii ani de introducere a monedei euro, atunci când, în unele state membre, creșterea dezechilibrată bazată pe acumularea datoriei, alimentată de ratele scăzute ale dobânzii și un nivelul ridicat al afluxului de capital, a fost asociată deseori cu evoluții dezamăgitoare în materie de productivitate și de competitivitate.
            În absența posibilității de devalorizare a monedei, țările din zona euro care încearcă să își recâștige competitivitatea costurilor trebuie să se bazeze pe o devalorizare internă a salariilor (controlul salariilor și al prețurilor). Această politică are însă limitele și dezavantajele ei, mai ales în materie de creștere a șomajului și de dificultăți sociale, iar eficacitatea ei depinde de mulți factori, cum ar fi deschiderea economiei, rezistența cererii externe și prezența politicilor și a investițiilor care favorizează competitivitatea nebazată pe prețuri.
            Comisia a propus în octombrie 2013 în comunicarea sa privind dimensiunea socială a UEM  o supraveghere sporită a situației sociale și a ocupării forței de muncă (a se vedea IP/13/893). Pe termen lung și după modificări ale tratatului, o capacitate bugetară a UEM, dublată de un mecanism capabil să absoarbă șocurile ar putea completa instrumentele de coordonare existente.
            Persoane de contact:
            Jonathan Todd (+32 2 299 41 07)
            Cécile Dubois (+32 2 295 18 83)
            Pentru public: Europe Direct prin telefon 00 800 6 7 8 9 10 11 sau prin e­mail

            Pagini Utile