duminică, 24 iulie 2011
Tragedia din Norvegia: "O să vă ucid pe toţi!", striga criminalul
vineri, 22 iulie 2011
Moldova adopta standarde NATO: Soldatii vor fi dezvatati de pasul rusesc de mars dăunător sănătăţii
VIDEO Mickey Mouse cu mana intinsa. Cersetori romani costumati agaseaza turistii din Berlin
NY Times: Europa trebuie sa opteze: fie uniune monetara fie fiscala
Bulgarii trimit mai mulţi bani în ţară
Daniela Movileanu, o româncă din Focşani în naţionala de şah a Italiei
Daniela Movileanu, 14 ani, originară din Focşani, stabilită de 7 ani la Frascati, lângă Roma, a câştigat campionatul naţional italian de şah, la categoria de vârstă sub 16 ani, feminin. Românca se pregăteşte acum pentru Campionatul Mondial din Brazilia, de la finalul lunii noiembrie, unde va reprezenta ţara sa de adopţie Italia.
La turneul naţional de şah, care în acest an s-a desfăşurat în localitatea Porretta Terme din provincia Bologna, s-au prezentat peste 800 de participanţi din întreaga Peninsulă. La categoria sa, românca a intrat în competiţie cu alte 46 de fete. Cu doi ani în urmă adolescenta a câştigat acelaşi concurs la secţiunea de vârstă sub 14 ani.
'În şah sunt importante multe lucruri: eu învăţ mult şi reuşesc să mă concentrez bine şi când este gălăgie; nu cred că există un secret' mărturiseşte Daniela Movileanu, emoţionată de premiul obţinut zilele trecute.
Dacă alte fete de vârsta sa îşi doresc fel de fel de haine, care mai de care mai moderne sau visează deja la o maşină, Daniela mărturiseşte cu modestie că dorinţa ei este 'să fiu o bună jucătoare de şah'.
Fata mărturiseşte însă că are de rezolvat mai întâi o serie de probleme: 'Îmi
Bătrân cu Alzheimer ucis la Padova, al treilea asasin arestat
Se numeşte Cătălin Iulian Sava (foto stânga), 32 de ani, românul arestat pe 15 iulie la Timişoara pentru uciderea unui bătrân la Padova. Sava este acuzat, alături de alţi doi români deja închişi, de uciderea pe 20 ianuarie a lui Alessandro Malvestio, pensionar de 72 de ani, mort în urma unui jaf violent în propria-i locuinţă din Massanzago (Padova).
Carabinierii îi arestaseră pe 26 mai pe Georgel Frumuzache, zis Boxerul, (foto jos dreapta) de 44 de ani, şi pe Petru Florin Costandache, zis Ţiganul (foto jos stânga), de 32 ani. În seara de 20 ianuarie 2011, jaful şi omorul au fost comise de trei persoane. Unul dintre agresori a rămas în maşină, în timp ce ceilalţi doi au intrat în locuinţa lui Alessandro Malvestio, pensionar bolnav de Alzheimer. Cadavrul bărbatului a fost găsit cu căluş, imobilizat de un scaun.
Hoţii l-au bătut şi ucis pe Alessandro Malvestio pentru 150 de euro, un telefon mobil şi un ceas marca Omega din aur. Cu siguranţă erau convinşi că vor găsi mult mai mult în interiorul umilei case de ţară. Este posibil ca furia lor să fi explodat tocmai pentru că nu au găsit ceea ce sperau.
Citeşte şi
Citeşte mai mult...
"Observator lingvistic / De ce suntem confundaţi cu slavii?
În ultimul ‘Observator’, amintisem că odată cu ‘aducerea’ limbii române în Italia, nu este prima dată când se întîmplă să expunem româna la contactul cu o altă limbă romanică şi discutasem despre perioada când influenţa culturii – şi a limbii franceze – fusese foarte importantă pentru noi. Tema de azi este influenţa limbilor vecinilor noştri slavi asupra românei.Vom discuta cu Antonia Ciolac, 33 de ani (foto), cercetătoare la Institutul de Lingvistică 'Iorgu Iordan – Al. Rosetti' al Academiei Române, Bucureşti.
De multe ori, auzindu-ne vorbind, suntem întrebaţi dacă suntem ‘slavi’, ‘ruşi’ ori ‘ucraineni’. Există o bază lingvistică pentru asta?
Am fost des confundaţi cu slavii, din cauza faptului că avem sunete care nu există în limbile romanice vorbite în vestul Europei (franceza, spaniola, italiana). Subiectul este foarte complex, iar principalele şcoli europene de lingvistică au dezbătut cu pasiune temele principale ale limbii nostre; contactul cu limbile slave în Balcani este una dintre aceste teme. Suntem aproape toţi de acord că am împrumutat din limbile slave sunetele ă (a plăti, grădină, rană), î (a învârti, al cărui prim înţeles era ‘a dansa’, ‘a juca la horă’), h (Citeşte mai mult...
"Bragantini (Lega Nord): "Străinii să nu vină în Italia, vor găsi numai foame"
În Italia s-a mâncat şi s-a băut tot, nu mai e de ajuns nici pentru italieni, ce sa mai spunem de străini... Cel puţin aşa crede un deputat leghist. 'În ţara noastră trebuie să vină numai persoanele care se pot insera, care cunosc limba şi cărora le putem găsi un loc de muncă. Din moment ce acesta lipseşte în ultimul timp şi pentru cetăţenii noştri, mesajul care trebuie să ajungă în străinătate este de a nu veni în Italia, pentru că aici se va găsi numai foame, cu un cost pentru toţi cetăţenii italieni'.
Asta a spus, intervenind în plen, deputatul de la Lega Nord, Matteo Bragantini (foto), în cadrul dezbaterii din Camera Deputaţilor legate de conversia în lege a decretului privind libera circulaţie a cetăţenilor comunitari şi repatrierea cetăţenilor extracomunitari.
'Decretul nostru prevede pentru prima dată expulzarea cetăţenilor comunitari pentru motive de ordine publică şi siguranţă dacă rămân pe teritoriul naţional încălcând prevederile directivei privind libera circulaţie. Pe lângă aceasta, în ceea ce priveşte cetăţenii extracomunitari, perioada maximă de reţinere în Centrele pentru identificare şi expulzare (Cie) se prelungeşte până la 18 luni, clar fiind că nimeni dintre noi nu vrea să întreţină aceste persoane pe
Spania va restricţiona piaţa muncii pentru români
Spania va restricţiona piaţa muncii pentru români, din cauza şomajului în creştere, potrivit unor surse comunitare citate de RFI. Decizia va fi luată până la sfârşitul săptămânii, când Bruxelles-ul şi capitatele europene vor fi notificate în acest sens.
Românii care vor dori să lucreze în Spania vor fi nevoiţi să ceară un permis de muncă. 'Decizia Spaniei de a restricţiona piaţa muncii pentru cetăţenii români va fi luată până la sfârşitul săptămânii, când Madridul va notifica Bruxelles-ul şi capitalele europene. Surse comunitare au declarat pentru RFI că Spania va restricţiona accesul pe piaţa muncii din cauza şomajului aflat în creştere. Rata somajului în Spania a ajuns la 20 la sută din populaţia activă', notează RFI România.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii şi Imigraţiei în Spania, la sfârşitul lui 2010 aproximativ 850 de mii de români locuiau în această ţară. Măsura nu îi va afecta pe românii care au deja un loc de munca legal în Spania, deoarece nu se aplică retroactiv.
Dar românii care vor dori să lucreze însă de acum înainte în Spania vor fi nevoiţi să ceară un permis de muncă. Închiderea pieţei muncii poate fi făcută de manieră sectorială, ceea ce înseamnă că unele
joi, 21 iulie 2011
ONG-uri franceze denunţă politicile "inumane" ale Parisului faţă de romi.
In urma cu un an, Nicolas Sarkozy anunta inasprirea masurilor care ii vizau pe romii din Franta. Dupa discursul din 30 iulie 2010 in care Sarkozy afirma ca dorea demolarea taberelor ilegale de ..."
Europa monetara: unificare sau integrare? Ce solutie asteptam de la Bruxelles?
Grecia, Portugalia şi Irlanda, salvate de la faliment. UE a propus un nou pachet de ajutor financiar
Liderii europeni propun măsuri de reducere a poverii datoriilor pentru Grecia, Portugalia şi Irlanda
"
VIDEO Forum: Se impune un arbitru intre tarile din zona euro? Pawel Kowal: Zona euro nu este un paradis, iar aderarea Poloniei la ea este mai indepartata decat acum 2-3 ani
Un nou plan de salvare pentru Grecia, Irlanda și Portugalia
Polonia construieste cel mai mare parc tematic din Europa Centrala, care va costa 400 de milioane de euro
Boc: Proiectele UE vor fi finantate de la buget, iar contributia UE va fi recuperata dupa verificari
Predoiu: Comentariile Olandei despre România sunt inacceptabile.
'Noi ne dorim o imbunatatire permanenta nu numai a statului de drept, ci in general a constructiei europene, o respectare a regulilor europene in toate privintele, inclusiv privind accesul pe piata muncii, o Uniune Europeana mai puternica, mai deschisa spre competitie, toate aceste lucruri le dorim si noi', a spus ministrul ..."
Merkel şi Sarkozy aruncă al doilea colac de salvare pentru Grecia.
Acordul reprezinta concluzia a sapte ore de discutii purtate miercuri seara la Berlin de cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy, au afirmat surse din cele doua guverne.
Detaliile 'pozitiei comune' nu au fost ..."
Reuniunea de la Bruxelles: O intalnire cat un continent
Care sunt problemele Chinei, din perspectiva FMI
Ziua Z pentru Grecia. Dupa 7 ore de discutii, Merkel si Sarkozy au gasit o solutie. Trichet a asistat la intalnirea celor doi
Noile reguli ale jocului pot bloca fondurile UE
Raportul pe Justiţie: Şi avocaţii s-au plictisit de procesele lungi
Nu mai trimitem facturi la UE, de teama neregulilor constatate.
Pe langa faptul ca in Romania sunt ingreunate realizarea si derularea unui proiect fezabil care sa fie finantat de catre UE, absorbtia fondurilor europene - situata in prezent la dezamagitorul procentaj de 11% din total - se mai loveste de o problema, anume coruptia.
Neregulile la derularea licitatiilor pe proiecte finantate din banii UE, dar si ..."
Zeci de mii de străini au descoperit adevăratul brand turistic al României.
Romania libera lan-seaza astazi o campanie despre bogatia faunei de la noi din tara, care ar putea constitui unul dintre motoarele relansarii turismului romanesc. Mii de turisti straini vin anual pentru a admira si ..."
Lăzăroiu: Cazul Spania este fără precedent, e un caz nou pentru Comisie, va fi dificil de ...
Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Sebastian Lazaroiu, a declarat miercuri, dupa discutiile de la Bruxelles cu comisarul european pentru ocupare Laszlo Andor, ca nu ..."
Noi propuneri legislative de intarire a rezilientei sectorului bancar din UE
Noi reguli europene pentru jucarii mai sigure
marți, 19 iulie 2011
Românii - cea mai numeroasă şi mai tânără comunitate din Spania
Uniunea Europeană înăspreşte legislaţia cu privire la tratarea deşeurilor nucleare.
'Este vorba despre un pas major pentru siguranta nucleara din Uniunea Europeana. Dupa ani de inactiune, UE isi asuma pentru prima data angajamente cu privire la stocarea definitva a deseurilor nucleare', a dat asigurari ..."
Dmitri Medvedev se intalneste cu Angela Merkel. Cum spera Rusia sa profite de renuntarea Germaniei la energia nucleara
Romanii primesc interzis la munca. Spania ne inchide usa in nas
România, în urma Bulgariei la atragerea de fonduri europene
luni, 18 iulie 2011
Ambasadorul Rusiei la Berlin critica anularea acordarii premiului Quadriga lui Vladimir Putin: E o situatie deplasata
Care sunt recomandarile Comisiei Europene pentru Romania
Franţa vrea criterii pentru reintroducerea controalelor la frontiere în spaţiul Schengen.
'Suntem intr-o situatie de criza, de tulburari geopolitice, in special in tarile din sud. Tendinta naturala va fi de protejare', a subliniat ministrul francez pentru Afaceri Europene, Jean Leonetti, ..."
Financial Times: Recuperarea economică din România dă speranţe că şi Grecia poate ieşi din capcana bugetară
Deutsche Welle: Exigenţele Americii irită conducerea Chinei
Raportul CE critică lipsa condamnărilor definitive pentru fapte de corupție
Baconschi i-a cerut omologului său ucrainean măsuri pentru creşterea încrederii între ...
Care sunt cei mai importanţi oameni din Europa şi ce rol au în combaterea crizei
"
Energia, noul pact ruso-german.
Relatia dintre Angela Merkel si Dmitri Medvedev se bazeaza pe simpatie reciproca - intalnirile dintre cei doi decurgand de obicei deosebit de armonios; Merkel si Medvedev se numesc reciproc 'Angela' si 'Dmitri', ..."
În 2014, aţi putea schimba instant operatorul de telefonie mobilă în funcţie de tarifele ...
Incepand din aceasta luna, operatorii locali de telefonie mobila au redus din nou tarifele pentru serviciile utilizate in afara tarii, in roaming, intr-una dintre tarile ..."
Preşedintele BCE este optimist în privinţa evoluţiei crizei datoriilor
Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, este în comă, potrivit avocatului său. ...
Mubarak se afla sub tratament intr-un spital din statiune Red Sea din Sharm el-Sheikh, el fiind internat dupa ce a fost dat jos de la putere in urma protestelor.
Hosni Mubarak, fostul presedinte al Egiptului, este in coma, potrivit avocatului sau, informeaza guardian.co.uk.
Vom reveni cu amanunte."
Obama i-a transmis lui Dalai Lama susţinerea pentru un dialog direct între China şi Tibet.
Obama s-a intalnit cu Dalai Lama sambata la Washington. Liderul american a salutat angajamentul liderului spiritual tibetan fata de nonviolenta.
Barack Obama a subliniat in cursul intalnirii cu Dalai Lama politica americana potrivit careia 'Tibetul este parte a Chinei, iar SUA nu sustin independenta Tibetului', a anuntat Casa Alba.
In ..."
Energia si dependenta de resursele Rusiei, in centrul summitului Angela Merkel - Dmitri Medvedev, care debuteaza luni in Germania
sâmbătă, 16 iulie 2011
Sentinţă în cazul românilor acuzaţi că ar fi violat o fată de 13 ani: sunt nevinovaţi
Roma 15 iulie 2011 Tre tineri români acuzaţi că ar fi violat o fetiţă de 12 ani în luna august a anului trecut, au fost absolviţi de acuzaţiile aduse. Cei trei: Ilie Rivu C. de 22 ani, Marius P. L. de 21 şi Valentin S. de 31, au stat aproape un an de zile după gratii, dar judecătorii italieni au decis, la prima înfăţişare, că “nu au comis nicio infracţiune”.
Faptele: pe 17 august, cei trei au fost arestaţi de către poliţişti în cartierul Tuscolano, lângă gara din capitala Italiei, unde locuiau, într-un edificiu abandonat. În acelaşi edificiu locuia şi presupusa victimă, împreună cu părinţii ei, tot români. Poliţiştii au intervenit pentru a opri bătaia iscată între cei trei tineri şi părinţii fetei. Cei din urmă au povestit autorităţilor că tinerii ar fi profitat de faptul că fata rămăsese singură, pentru a o obliga să întreţină raporturi sexuale. Părinţii ar fi auzit însă strigătele fetei şi s-ar fi întors acasă, unde i-au descoperit pe cei trei, înainte ca să-şi îndeplinească planul. Intre presupuşii agresori şi părinţii fetei a izbucnit o bătaie, oprită de intervenţia autorităţilor. Înainte de a fi opriţi de poliţie, cei trei tineri s-au tăiat pe
Raportul pe justiţie al Comisiei Europene va fi unul echilibrat
Românii, cetăţeni europeni de serie “B” pe piaţa muncii. ...
Guvernul României va cere Comisiei Europene să realizeze un nou studiu, actualizat, privind impactul liberalizării pieţei muncii asupra economiilor din statele UE, în încercarea de a determina ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români, dar ia in calcul şi varianta prelungirii acestora în contextul crizei. In prezent, zece ţări din UE, din cele 27, mai păstrează piaţa muncii închisă, la patru ani de la intrarea României în Comunitatea Europeană.
Guvernul român ia în calcul varianta ca unele state să prelungească restricţiile Românii mai au de aşteptat până când vor putea munci liber pe tot teritoriul UE. Potrivit unui document elaborat de autorităţile de la Bucureşti, Guvernul va cere Comisiei Europene să realizeze studiu privind impactul liberalizării pieţei muncii asupra economiilor din statele UE, în încercarea de a determina ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români. În discuţiile care vor fi iniţiate cu oficialii Comisiei Europene (CE) şi cei ai statelor membre UE care au impus restricţii la angajarea muncitorilor români va fi invocat faptul că liberalizarea pieţei muncii contribuie la eliminarea muncii la negru şi că statele care au amânat liberalizarea pentru ţările est-europene se confruntă cu un deficit al forţei de muncă ce nu va putea fi acoperit în următorii
Palermo/ De vorbă cu Claudia şi Roxana, două viitoare doctoriţe, despre ...
Din ce în ce mai multe cadre medicale din România emigrează în state precum Anglia, Canada sau Italia, unde salariile sunt mult mai mari decât cele din ţară. În timp ce asistentele aleg Italia, medicii îşi găsesc un job în Anglia sau Canada. Despre cauzele care îi împing pe medici să emigreze şi despre cât de grea este situaţia sistemului sanitar din România, am vorbit cu două studente de la Facultatea de Medicină din Constanţa, aflate cu o bursă de studii la Palermo.
Claudia Elena Costin este studentă la Facultatea de Medicină din Constanţa, în anul trei. Acum se află în sesiune, cu o bursă Erasmus la Palermo şi a luat deja trei examene cu note maxime. În puţinul timp liber se plimbă prin oraş, admiră peisajele şi gustă prăjiturile siciliene. Îi plac profesorii şi colegii şi speră ca această experienţă să o ajute profesional. Roxana Hanu beneficiază de aceeaşi bursă Erasmus şi este încântată de această experienţă. Nu exclude posibilitatea de a profesa în viitor în Italia, având în vedere salariile medicilor din România.
Claudia ne povesteşte că nu i-a fost greu să obţină bursa Erasmus la Facultatea de Medicină din Palermo: "Facultatea de
Studiu UNAR: tineri imigranţi, mai discriminaţi la Milano decât în Sicilia
Un studiu Arci şi Unar efectuat pe 600 de tineri de a doua generaţie arată că 90% dintre tinerele de origine străină din Milano au suferit discriminări. 80% dintre tinerii din Milano se simt discriminaţi în locurile publice.
90% au suferit discriminări
La Milano, circa 90% dintre tinerele cu vârsta între 26 şi 30 de ani declară că au suferit episoade de discriminare cu caracter rasist; în ce priveşte categoria de vârstă cuprinsă între 19 şi 25 de ani, aproape 70% dintre tinere au suferit episoade de discriminare. În categoria de vârstă cuprinsă între 15 şi 18 ani, acest tip de fenomene scad în mod considerabil (la aproape 40% în rândul adolescentelor şi la puţin peste 10% în cazul adolescenţilor).
Discriminări în locurile publice
Acestea sunt câteva dintre principalele date care au reieşit din proiectul "Spunti di vista" promovat de organizaţia Arci şi de câteva organizaţii din Milano şi Messina, finanţat de Unar. Printre alte date alarmante, peste 80% dintre băieţii tineri de a doua generaţie din Milano se simt discriminaţi în locurile publice.
Situaţia la Messina
Situaţia este mai bună în cazul fetelor de origine străină, procentul celor care se simt discriminate fiind de circa 50%. Situaţia este valabilă şi în
La revedere Europa?
Comisia Europeană va critica Bulgaria, pentru scandalurile legate de CSM
România a dat UE 4,5 miliarde de euro şi a luat înapoi doar 600 de milioane de euro
joi, 14 iulie 2011
Festivalul Portului Popular Românesc la Roma/ Galerie FOTO
La începutul lunii iulie a avut loc la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma, Festivalul Portului Popular Românesc, informează un comunicat al Episcopiei.
În cadrul manifestaţiei, participanții tineri și mai vârstnici din parohiile din zona Romei și din afara ei au făcut o frumoasă prezentare de costume populare din diferite zone ale țării presărata cu momente de cântec și dans popular precum și de poezie românească tradițională.
Au fost prezentate peste 70 de costume, acordându-se diplome pentru cei mai tineri participanți, pentru cele mai frumoase prezentări, pentru cele mai vechi și mai frumoase costume precum și pentru participarea la acest eveniment.
O echipă a Televiziunii Trinitas a Patriarhiei Române a fost prezentă la eveniment, luând imagini cu cele prezentate și făcând interviuri cu cei prezenți.
Mai multe fotografii pe Situl Episcopiei Ortodoxe Române din Italia
"
Sanctiuni severe pentru pornografia infantila pe internet: intre 1 si 10 ani inchisoare
Laura a emigrat din Iaşi la Barcelona, apoi la Napoli: “In Spania, nu am întâlnit rasism. ...
Dacă vă aflaţi la Napoli, pe strada Foria, faimoasă pentru grădina Botanică şi clădirile istorice din secolul V, şi vreţi să gustaţi adevărata cafea espresso napoletană, vă puteţi opri la barul “Vittoria”. Surpriza va fi şi mai mare, pentru că de prepararea cafelei "ca la carte" se ocupă o româncă. O româncă imigrată de două ori: mai întâi, în Spania, apoi în Italia. Laura Sandu ne-a povestit care sunt diferenţele dintre cele două ţări, pentru un imigrant român. La o ceaşcă de cafea.
De la dialectul catalan, la cel napoletan
Sandu Laura are 27 de ani şi este originară din Iasi. A venit în Italia acum aproape doi ani, datorită unei verişoare care trăia aici, după o experienţă de şapte ani în Spania, în regiunea Barcelonei. Începuturile în Napoli nu au fost tocmai uşoare. A trebuit să o ia a doua oară de la capăt: prima dată învăţase limba spaniolă. "Aproape ca şi româna o vorbeam, dacă nu şi mai bine, la fel obiceiurile şi bucătăria catalană."
În Napoli a schimbat diverse case şi locuri de muncă, iar la un moment dat, unde muncea, i s-a reproşat că nu vrea sa faca efortul să invete
Criza economică/ Wall Street Journal: Italia a ajuns mai riscantă decât România
Costul asigurării datoriilor statului italian împotriva intrării în default (incapacitate de plată) l-a depăşit pe cel calculat în cazul Bulgariei şi României, scrie Wall Street Journal Europe, citat de Mediafax.
"Odată ce pieţele au început să atace Italia, a avut loc deja obişnuita răsturnare a ordinii anterioare crizei", notează WSJ, făcând referire la creşterea costurilor credit default swap (CDS) în cazul Greciei, Irlandei şi ale altor ţări din zona euro afectate de criza datoriilor de stat peste nivelurile ţărilor din est.
În pofida ratingului AA- atribuit Italiei de Fitch, al patrulea în categoria “investment grade”, costul CDS-ului la cinci ani a crescut la 289.000 de dolari pentru o datorie de 10 milioane de dolari, faţă de 247.000 de dolari în cazul Bulgariei, respectiv 265.000 de dolari în cazul României.
Situaţia demonstrează cât de puţin contează ratingul oficial de credit al unui stat. Ambele ţări est-europene sunt calificate de Fitch la BBB-, cu şase trepte sub Italia.
"
Fănică şi Mihai, morţi ieri pe şantierele din Italia/ “Mulţi români nu denunţă ...
Roma 14 iulie 2011- Bilanţ tragic ieri, pe şantierele din Italia: doi muncitori români au murit la locul de muncă, ambii striviţi de utilajele cu care lucrau.
Prima victimă este un bărbat de 31 de ani, Fănică Dolineanu, din Caserta: a murit zdrobit de braţul unei betoniere, în timp ce lucra la restructurarea unei vile la Cassino, în provincia Frosinone (regiunea Lazio). Incă nu se cunosc cauzele care au provocat desprinderea utilajului, care a căzut peste muncitor, omorându-l pe loc.
“Mulţi români nu denunţă accidentele, de frică să nu-şi piardă locul de muncă”
“Din câte am aflat, la locul accidentului a intervenit poliţia ştiinţifică, pentru a stabili cu exactitate cum a avut loc tragedia. Dar aş putea afirma cu certitudine că nu au fost respectate normele de bază cu privire la siguranţa pe şantiere. Lucrez în strâns contact cu mulţi munctori români, mai ales în zona nord a provinciei, la Alatri. Aici trăieşte o comunitate formată din peste o mie de români, marea majoritate a bărbaţilor lucrând în construcţii. Din păcate, am avut de-a face cu multe accidente, unele din ele grave, dar victimele nu au întotdeauna curajul să denunţe firma pentru care lucrează, de frică să nu-şi piardă
Surpriză la Stuttgart: Victor Hănescu l-a eliminat pe principalul favorit
Tenismanul Victor Hănescu l-a învins, miercuri, 13 iulie, în primul tur al turneului de la Stuttgart, pe francezul Gael Monfils, cap de serie numărul unu şi locul 7 mondial.
Locul 64 ATP, Hănescu a pierdut primul set, scor 2-6, dar apoi a egalat impunându-se în cel de-al doilea în tiebreak, 7-6 (9/7), pentru ca în cel de-al treilea să câştige cu 6-4.
Meciul începuse marţi, 12 iulie, dar, din cauza ploii, a fost întrerupt în primul set, la scorul de 4-2 pentru principalul favorit al turneului.
În turul doi, Victor Hănescu îl va întâlni pe slovacul Pavol Cervenak, locul 287 ATP. Prin calificarea în runda a doua, Hănescu şi-a asigurat un cec în valoare de 6.595 de euro şi 20 de puncte ATP.
'Hăne', la a cincea victorie în faţa unui jucător din Top 10 ATP
Potrivit www.atptour Hănescu, care va împlini 30 de ani la 21 iulie, a disputat în cariera sa 34 de meciuri împotriva unor tenismeni clasaţi printe cei mai buni 10 din lume şi a câştigat doar cinci. Ultimul jucător din Top 10 învins de Hănescu a fost tot un francez, Gilles Simon. În 2009, Hănescu, numărul 33 ATP atunci, s-a
Romania a inregistrat si in iunie cea mai mare inflatie anuala din UE
Inflatia in UE a scazut la 3,1%, chiar daca transporturile si imobiliarele s-au scumpit puternic. Romania are in continuare cea mai inalta rata a in flatiei
Neelie Kroes: “Ieşim din epoca de piatră şi intrăm în epoca virtual" - Interviu > EVZ.ro
Neelie Kroes: “Ieşim din epoca de piatră şi intrăm în epoca virtual" - Interviu > EVZ.ro
Palatul regal din Napoli
Palatul Regal din Napoli este o construcție elegantă, ce se găseşte într-una dintre cele mai importante piețe ale oraşului, Piazza Plebiscito. A fost construit în jurul anului 1600, la porunca unui vice-rege spaniol, de către Domenico Fontana. A trecut apoi în stăpânirea regilor austrieci, apoi a Bourbonilor şi o dată cu unirea Italiei, a fost reşedința dinastiei Savoia până în 1946. În prezent, aparține statului italian şi este sediul Bibliotecii Naționale.
De multe ori, în timp ce traversam parcul palatului, mă întrebam ce se ascunde in spatele porților albe, semi- transparente? Curiozitatea mi-a fost satisfăcută plătind cei 10 euro necesari vizitării palatului ce a cuprins şi o expoziție despre regina Margherita de Savoia. Cea cu pizza margherita, ştiți povestea?
Se zice că in 1889, Raffaele Esposito, bucătar napoletan, doreşte să surprindă în mod plăcut noua regină a nou-născutei Italia. Se gândeşte deci, să pregătească ceva în cele trei culori ale drapelului italian: roşu- tomatele de San Marzano, alb- mozzarella verde – busuioc. Adaugă uleiul de măsline și făina şi în acest fel, cel mai faimos fel de mâncare din lume ia naştere!
Fiecare generație, fiecare dinastie şi-a pus amprenta asupra palatului, atât ca mobilier cât
CE trimite o misiune în Danemarca, pentru a evalua măsurile luate la frontieră
"
Germania evocă pentru prima oară ca Grecia să poată răscumpăra obligaţiuni cu banii UE ...
Regulile Fondului de sustinere financiara al zonei euro prevede 'posibilitatea teoretica' de achizitie a obligatiunilor proprii, gratie ajutorului international, a declarat un purtator de cuvant al Ministerului german de ..."
miercuri, 13 iulie 2011
Pe ce s-au dus banii europeni.
Consultări româno-elene, în domeniul afacerilor europene, la nivel de secretar de stat
Întrevederea a prilejuit şi un schimb de opinii privind evoluţiile din Balcanii de Vest, procesul extinderii Uniunii Europene şi reforma Politicii Europene de Vecinătate. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a susţinut, în context, includerea Republicii Moldova în noua iniţiativa privind realizarea unei Strategii a UE pentru Balcanii de Vest, subliniind progresele incontestabile ale acestui stat în sensul adoptării valorilor şi practicilor europene.
Fondurile Europene, pe hartie si in realitate - Cum s-au cheltuit banii europeni si cum se impart dupa culoarea politica proiectele contractate de autoritati
- Vezi in articol cati bani s-au absorbit de fapt, in ce regiuni si ce judete, care sunt primariile si consiliile judetene cu cele mai mari proiecte castigate, care sunt firmele care au castigat proiecte cu bugete insemnate, cate milioane costa softurile in proiectele europene si ce culoare politica au autoritatile publice locale care au contractat proiecte
marți, 12 iulie 2011
Livia Turco (Pd) promite schimbarea legii privind cetăţenia: “Prima reformă, dacă vom ...
Din ce în ce mai mulţi politicieni italieni cer o reformă a legii privind cetăţenia. Astfel, creşte numărul adepţilor schimbării legii actuale, care nu prevede ca persoanele născute pe teritoriul Italiei să devină, automat, cetăţeni italieni (aşa numită jus soli).
Legea actuală îi penalizează în primul rând pe fiii imigranţilor, care aparţin aşa numitei “seconda generazione”: născuţi şi crescuţi în Italia, ei nu pot solicita cetăţenia italiană decât în anumite condiţii, şi doar când devin majori.
Alături de Gianfranco Fini, o susţinătoarea a reformei legii cu privire la cetăţenie este Livia Turco, responsabilă cu imigraţia a Partidului Democrat (PD).
Intervenind la “Ziua naţională a Imigraţiei”- congres organizat la Cesena de Partidul Democrat, la începutul lunii iulie, Turco a declarat că una din primele reforme care ar trebui făcute ar fi tocmai cea a cetăţeniei:
"Prima reformă a partidelor de centru-stânga la guvernare va trebui să aibă în vedere legea cetăţeniei. Construirea convieţuirii, combaterea fricii"- a spus Livia Turco, citată de publicaţia l’Unità, adăugând că: “Trebuie să învăţăm să trăim împreună pentru că amestecaţi se trăieşte mai bine".
Potrivit Liviei Turco, Liga Nordului a căstigat consens politic şi pentru că a alimentat sentimentele de frică ale italienilor faţă
După 11 ani de Italia, au emigrat în Canada: “In Italia, nu am realizat nimic din ceea ce ...
Nu-şi găsea locul în România, se simţea ciudată, nu reuşea să se încadreze... Din cauza aceasta, cu 11 ani în urmă, Violeta a luat drumul Italiei. Se gândea ea că ar fi muncit vreo doi ani şi s-ar fi întors "acasă", împreună cu căţelul, şi ar fi trăit apoi undeva la ţară, într-un colţ de rai cu mulţi pomi fructiferi. Insă socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg.
Cu munca pe care şi-a găsit-o ospătăriţa într-un restaurant la Torino Violeta n-ar fi reuşit prea curând să-şi cumpere bolţarii pentru căsuţa ei. Banii de-abia îi ajungeau pentru chirie, mâncare şi, câteodată, ceva îmbrăcăminte. Printr-o prietenă braziliancă, a început să lucreze într-o echipă de curăţenie, gestionată de un egiptean. Astfel, a cunoscut culturi diferite, pe care le-a descoperit cu fascinaţie şi interes. La o expoziţie şi-a cunoscut viitorul soţ, tot român, iar pe 24 iunie anul acesta au sărbătorit zece ani de căsnicie.
După patru ani a sosit primul copil, atât de visat, imaginat, dorit de amândoi. După alţi doi ani, a sosit şi fetiţa. Intenţia iniţială era să-i ducă la creşă, dar preţurile erau exorbitante, aşa că Violeta a devenit casnică, în timp ce soţul
Condamnat pentru clonarea cărţilor de credit, îşi continuă activitatea din închisoare, ca ...
Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Un român de 37 de ani, condamnat pentru clonare de cărţi de credit, şi-a continuat nestingherit activitatea, chiar în interiorul penitenciarului unde îşi executa pedeapsa, “San Vittore” de la Milano- scrie “Il Giornale”.
Marius Eliodor B, de 37 de ani, a ajuns după gratii în 2007, fiind acuzat de fraudă informatică şi clonare de cărţi de credit. La puţin timp după arestare, primeşte o veste bună: va putea lucra în închisoare, mai precis ca operator al unei centrale telefonice.
În luna decembrie a aceluiaşi an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, românul primeşte ca sarcină să culeagă date pentru donaţiile telefonice în cadrul campaniei umanitare anuale- “Telethon”. Mai precis, se ocupă cu preluarea datele persoanelor generoase, care doresc să ajute cercetarea ştiinţifică. In acelaşi timp, Eliodor profită de apelurile preluate, pentru a-şi nota cu minuţiozitate toate numerele cărţilor de credit furnizate de clienţi. După ce îşi nota datele necesare, românul trimitea bileţelele unor complici, care cheltuiau nestingheriţi banii victimelor.
Unul din poliţiştii care îi supravegheau pe deţinuţi şi-a dat seama că ceva nu e în regulă, după ce l-a observat pe român “absorbit” de activitatea lui, cu căştile la urechi şi carneţelul
Fini: Copiii născuţi aici sunt italieni
'Sase elevi străini din zece sunt născuţi aici, ei sunt deja, din toate punctele de vedere, adevăraţi cetăţeni italieni', a spus Gianfranco Fini, cu ocazia prezentării unui studiu privind elevii străini, realizat de Comisia de Cultură a Camerei. Potrivit studiului, în 2050 elevii străini îi vor depăşi ca număr pe cei italieni.
Articolul 34 al Constituţiei italiene spune că 'şcoala este deschisă tuturor'. Potrivit lui Gianfranco Fini, de la acest articol trebuie să se plece pentru a guverna o şcoală tot mai multietnică, 'care să conţină în sine anticorpii pentru a se opune oricărei manifestări iraţionale de intoleranţă şi, mai rău, de discriminare'.
Preşedintele Camerei a intervenit pe 28 iunie la Montecitorio la prezentarea 'Anchetei privind problematicile legate de acceptarea elevilor cu cetăţenie neitaliană în sistemul şcolar italian', realizate de Comisia de cultură a Camerei.
Din aceasta reiese că numărul elevilor fii de imigranţi este acum de 630.000, adică 7% din total, şi peste jumătate dintre ei sunt născuţi aici. 'Se înţelege fără echivoc, din moment ce cifrele au o valoare obiectivă, cum provocarea democraţiilor moderne este tocmai aceea de a înfrunta într-un mod nou faţă de trecut tema integrării şi cetăţeniei', a subliniat Fini. 'Bineînţeles a
Acuzat că şi-a aruncat fratele de la balcon, la Torino
Pe 8 iulie, Eduard Bacoiu, zidar român de 24 de ani, a căzut de la balconul locuinţei de la etajul trei (foto) pe care o împărţea cu fratele lui, Simion, de 32 ani, la Torino, în zona Madonna di Campagna.
Potrivit poliţiei, Simion la-r fi împins pe Eduard, după o discuţie aprinsă de la bani. Eduard a decedat pe loc şi fratele său a fost arestat de poliţie. Simion Bacoiu (foto medalion), care se află în închisoarea Vallette cu acuzaţia de omor voluntar, a recunoscut că s-a certat cu fratele său, dar nu că l-a ucis. Ipoteza investigatorilor este că pe timpul litigiului, ce avea ca subiect împărţirea a câteva sute de euro, Simion l-ar fi împins pe Eduard de la balcon provocându-i moartea.
În apartament au fost găsite de către poliţie numeroase urme de sânge care ar dovedi cearta violentă dintre cei doi fraţi.
Potrivit mărturiilor unor martori făcute poliţiei, fraţii s-au certat pentru câteva sute de euro obţinuţi dintr-o lucrare tocmai încheiată. Ambii fraţi erau zidari şi nu au avut niciodată probleme cu justiţia.
"
Românca Daniela Aciu, manechinul cu cele mai lungi picioare, a jurizat Miss Italia
Daniela Aciu a trecut peste complexul pe care îl avea în adolescenţă şi l-a transformat într-o adevărată calitate pe podium. Manechinul cu cele mai lungi picioare din România a devenit un adevărat fashion-icon în Italia, patria modei.
Picioarele frumoasei românce, care măsoară 1,23 metri, au devenit celebre de la Zalău la Roma, unde a fost invitată să jurizeze concursul Miss Italia. De altfel, succesul tinerei este, fără îndoială, unul de proporţii, ea fiind prezentată ca cel mai bun model din capitala Italiei şi a fost cea care i-a înmânat premiul câştigătoarei. Daniela Aciu va mai sta o vreme la Roma, urmând să participle la o serie de prezentări de modă pentru cei mai importanţi designer din Peninsulă.
Calitate pe podium, complex în viaţa personală
Daniela Aciu, în vârstă de 20 de ani, este din Zalău şi a cunoscut succesul în lumea modei după ce a surclasat-o pe Roxana Ciuhulescu. Un subiect foarte disputat în lumea manechinelor este “cine are cele mai lungi picioare?”. Daca vrei să defilezi pe podium trebuie să fii cât mai înaltă, cât mai slabă şi cu picioare cât mai lungi. Daniela Aciu are 1, 84 metri înălţime, picioare lungi de 1,23 metri
Centru estival pentru copiii români la Terni
Cu cine lăsăm copiii în perioada vacanţei, atunci când suntem la serviciu şi nu ne putem permite o baby sitter? O întrebare pe care şi-o pun mulţi părinţi îngrijoraţi de faptul că trebuie să plătească sume foarte mari pentru a acoperi perioada când copiii, aflaţi în vacanţă, trebuie supravegheaţi, iar orarul de muncă nu le permite. La Terni s-a reuşit înfiinţarea unui centru estiv, care se adresează în special părinţilor români, dar nu numai, care se găsesc într-o asemenea situaţie.
În Italia, a angaja o persoană care să supravegheze copiii, minim 6 ore pe zi, pentru a acoperi perioada de timp în care ne aflăm la serviciu, trebuie să scoţi din buzunar minim 700 de euro. Dacă totul este făcut legal, se mai adaugă şi taxele către stat, asigurări pentru cine ţine neapărat şi astfel cheltuielile ajung să depăşească o mie de euro.
Nu eşti sigur nici dacă persoana pe care o angajezi are posibilitatea sau capacitatea de a se ocupa de copii şi la nivel şcolar, prin pregătirea temelor de vacanţă sau pentru activităţi cum ar fi pictura, sculptura, muzica, etc. O soluţie perfectă este centrul şcolar estiv, dacă eşti norocos ca în localitatea unde trăieşti