Fini: “Limba italiană, instrument de integrare”:
“Să investim resurse, cu mai multă convingere şi mai multă determinare faţă de cum s-a făcut până astăzi, în cultură, luând în considerare nu numai beneficiile economice notabile, ci şi luând în considerare mai ales fapul că forţa limbii ca factor primar al indentităţ ii naţionale este strâns legată de vitalitatea culturală care este transmisă prin însăşi limba şi de calitatea ideilor care sunt vehiculate în aceasta”.
Este declaraţia preşedintelui Camerei, Gianfranco Fini, făcută cu ocazia conferinţei “Italiana în Europa, limba ca resursă” care s-a ţinut la Cameră cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la dispariţia lingvistului şi filozofului Gianfranco Folena.
“Amintirea ilustrului savant e o ocazie pentru o reflecţie, şi cu caracter politic, privind necesitatea de a se promova limba noastră în cadrul proceselor de integrare culturală şi socială induse de globalizare şi strâns legate de procesul de construire a Europei Unite”, a subliniat Fini.
Potrivit acestuia, nu este necesar numai “să se promoveze cunoaşterea şi studierea italienei în lume, ci şi să se relanseze învăţarea limbii în interiorul propriei noastre ţări”.
Învăţarea italienei în Italia ar avea, potrivit preşedintelui Camerei “un dublu obiectiv: combaterea, pe de-o parte, a sărăcirii italienei scrise şi vorbite şi răspândirea, de
Citeşte mai mult...