Proiectul SUPA
DE CUVINTE își asumă încercarea
de a forma copiii în vederea cunoaşterii culturii Uniunii Europene.
Pentru a derula activităţile proiectului, circa 20 de
părinţi şi elevi din clasele a IV-a au
fost incluși într-o serie de activități ce au avut darul de a crea situaţii
reale de comunicare, colaborare, acţiune între copii şi părinţi, împrejurări în
care părinţii şi copiii au cunoscut mai bine noţiuni despre Uniunea Europeană.
Pe parcursul unei săptămâni elevii şi părinţii au studiat
împreună materiale legate de cultura europeană, au desfăşurat jocuri pe această
temă, au cercetat pentru a se documenta. Aceste acţiuni au ajutat la educaţia
copiilor în vederea adaptării sociale şi europene.
Elevii
au fost împărțiți în 2 echipe. În fiecare echipă au fost și câte 2 părinți.
Fiecare echipă a avut de selectat dintr-un bol jetoane care conțin țările UE cu
care au reconstituit harta UE. A câștigat echipa care a terminat prima de
reconstituit harta. La finalul acțiunii s-au acordat recompense și s-a intonat
Imnul UE. Activitățile au mers dinspre informare la
nivelul adulţilor spre relaţionarea şi comunicarea părinte - copil.
Atunci când părinții sunt implicați în activități de
parteneriat cu școala, rezultatele obținute sunt mai bune iar rata eșecului școlar este mai
scăzută. Părinții trebuie să știe cum să-și educe și să-și ajute copiii, în
orice situație. La finalul proiectului, fiecare participant a fost mai bogat cu
noţiuni din cultura europeană a declarat Prof
Gabi Nechifor.
In preajma zilei de 1 iunie Ziua Internațională a copilului
elevii participanți în proiect au primit daruri din partea Centrului Europe Direct
Botoșani constând în publicații de la Comisia Europeană.
Coordonatori,
prof.
Nechifor Gabi
prof.
Balan Lăcrămioara
prof.
Cronț Monalisa