Mircea Marciu are 44 de ani, dar arată cu 10 ani mai puţin. În Italia trăieşte de 15 ani. Fotbalist, judocan, boxer, motociclist, traducător şi interpret. O personalitate poliedrică, un spirit liber, care a părăsit România atunci când a văzut „tristeţea colegilor săi”. A luptat să schimbe imaginea românilor în Peninsulă, dar, vorbind cu unii italieni, şi-a dat seama că „minţile obtuze nu pot fi învinse”.
Mircea Marciu a crescut în Giurgiu, la malul Dunării. 500 de metri îl despărţeau de fluviu. Evadarea dintr-o lume gri, prăfuită, cu blocuri comuniste, i s-a conturat în suflet de mic. Copil fiind, ca şi Huckleberry Finn, eroul lui Mark Twain, visa să fugă de acasă, dar în loc de Mississipi, avea fluviul românesc.
Povestea lui italiană a fost posibilă datorită faptului că a crescut într-un oraş mic, fără perspective. Mircea defineşte, glumind, oraşul Giurgiu ca "zona crepusculară", oraşul unde nu se întâmpla niciodată nimic. Când a ajuns în Italia, la Roma, prima oară, se aştepta să apară din senin un roman, cu togă şi sandale. Imaginea lui despre această ţară era uşor idealizată: cunoştea această ţară din lecturile despre luptele dintre daci şi romani. La faţa locului,
