vineri, 13 ianuarie 2012

Actele de la consulat nu mai trebuie legalizate la Prefectură!

Actele de la consulat nu mai trebuie legalizate la Prefectură!:

Începând cu 3 aprilie 2012, nu mai este nevoie să facem drumul la Prefectură pentru actele emise de consulatele româneşti din Italia care aveau nevoie de legalizare. O serie de acte, cum ar fi traducerea permisului de conducere românesc, nu erau valabile fără confirmarea semnăturii consulilor, depozitate la Prefecturi, confirmare pentru care se plătea o taxă de timbru de 14,62 euro.


România a ratificat Convenţia europeană privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968. România a semnat convenţia la Strasbourg la 21 mai 2010. În 2011 Convenţia a fost ratificată de Parlamentul României, devenind Legea 114/2011, publicată în Monitorul Oficial pe 5 iulie 2011.


Articolul 1 al Convenţiei explică: "În sensul prezentei convenţii, legalizarea înseamnă numai acea formalitate care atestă autenticitatea semnăturii pe un document, calitatea în care persoana care a semnat un astfel de document a acţionat şi, după caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei aplicate pe un astfel de document."


Conform site-ului Consiliului Europei, România a comunicat pe 2 ianuarie 2012 ratificarea acestei Convenţii, care prevede, la art. 7:


“ 1. După intrarea în vigoare a prezentei Convenţii, Comitetul de Miniştri

Citeşte mai mult...