În timp ce marile nume italiene îşi mută producţia în România, unde mâna de lucru e mai ieftină, etichetând apoi "Made in Italy" pentru a justifica preţurile mari, produsele "Fabricat în România" au tot mai mult succes şi invadează piaţa europeană. România- Italia Europa, acesta este drumul a mii şi mii de perechi de pantofi şi genţi, lucrate de mâinile meşteşugare ale românilor, şi vândute sub nume românesc sau nu, pe pieţele europene sau asiatice. Am vorbit cu mai mulţi producători români prezenţi la MICAM 2011, expoziţia de pantofi şi produse de marochinărie desfăşurată la Milano.
"Made in România" îşi face drum încet, dar sigur. O demonstrează produsele prezente în nenumărate magazine cu nume mari din Italia. Dar după ce au lucrat ani de zile pentru firme italiene, multe firme româneşti au decis să îşi promoveze propriul brand, mai românesc, mai italian sau chiar româno-italian.
Violeta Radu
În domeniul genţilor, un exemplu este firma Viole del Re, din Braşov. Genţile acestei mărci sunt mai mult prezente pe piaţa italiană decât în România, unde pot fi găsite numai la Braşov, ne mărturiseşte Violeta Radu, managing director. "Viole del Re este o marcă românească; pe pieţele internaţionale ai nevoie