luni, 14 noiembrie 2011

Poliţe auto: vezi ce companii îi discriminează pe străini

Poliţe auto: vezi ce companii îi discriminează pe străini:


Două companii de asigurări italiene au fost denunţate pentru că au tarife mai mari pentru străini. Atitudine discriminatoare, aceasta este acuzaţia adusă de avocaţii de la ASGI şi Avvocati per Niente împotriva grupurilor de asigurare Zurich Italia şi Quixa, pentru că poliţele auto prevăd tarife majorate când automobilistul nu este italian.



Asociaţia de Studii Juridice privind Imigraţia (ASGI) şi Avvocati per Niente au decis să denunţe pentru discriminări grupurile de asigurare Zurich Italia şi Quixa. Avocaţii Alberto Guariso şi Livio Neri au încercat să calculeze online estimările de preţ pe site-urile celor două companii. În aceleaşi condiţii, dacă la Zurich tariful pentru un italian este de 465 de euro, pentru un ecuadorian sau un chinez sare la 632 de euro, iar pentru români, senegalezi, albanezi sau camerunezi la 665 de euro.



Idem cu Quixa, care se pare că se teme în special de camerunezi, astfel că estimarea de preţ de 414 euro pentru italieni sare la 625 în cazul în cre la volan sunt persoane originare din Camerun.



Potrivit avocaţilor, este vorba de o discriminare, pentru că cele două companii de asigurare încalcă articolul 43 din Textul unic privind imigraţia care interzice impunerea de “condiţii

Citeşte mai mult...