miercuri, 30 mai 2012

Cutremur/ Părintele Meseşan: „Autorităţile îi trimit pe români acasă”

Cutremur/ Părintele Meseşan: „Autorităţile îi trimit pe români acasă”:
Una dintre persoanele implicate in mod direct şi constant in gestionarea situaţiei din urma cutremurului care a avut loc pe  20 mai, anul curent în zona Emilia Romagna este preotul greco catolic, Andrei Vasile Meseşan, paroh în  Ostiglia.  L-am contactat pentru a ne prezenta un prim plan al situaţiei, la o săptămâna după dezastru.
„Până la acest moment nu  cunoaştem, exact, numărul românilor  afectaţi în urma cutremurului, cu toate că am rugat autorităţile să ne transmită datele e posibil ca nici ei să nu aibă  un bilanţ final cu persoanele afectate.
Foto: Preotul Andrei Meseşan (al treilea din stânga) alături de William Brînză şi primarul din Ostiglia
Lumea e speriată, tulburată după cele întâmplate. Sunt oameni care au plecat pe la rudenii, prieteni sunt  aceia care au rămas pe loc, dormind prin maşini şi pe unde au reuşit. Mai sunt cei care au fost nevoiţi să apeleze la ajutorul autorităţilor care au promis să facă tot posibilul pentru ca fiecare persoană să primească un loc de cazare intr-un cort. Cu toate acestea, mai sunt români lipsiţi de siguranţa unui acoperiş”.

Români trimişi acasă de autorităţi

Fiind in mijlocul oamenilor, aţi sesizat vreo
Citeşte mai mult...