Cutremur de 5.8 grade, şcoli evacuate la Florenţa, Genova, Padova, Bologna:
UPDATE Un cutremur cu o magnitudine de 5.8 grade pe scara Richter, cu epicentrul la Mirandola, în regiunea Emilia Romagna, deja grav afectată de cutremurul din 20 mai, a avut loc marţi, 29 mai dimineaţă la ora 9. Seismul, urmat de mai multe replici de peste 5 grade, a creat panică în tot nordul Italiei.
Bilanţul provizoriu este de 17 morţi, dar multe persoane sunt căutate sub dărâmături. Trei muncitori au murit la San Felice, după ce hala în care lucrau s-a prăbuşit peste ei. Două victime la Mirandola, un bătrân la Concordia. A murit şi parohul din Rovereto di Novi, peste care s-a prăbuşit biserica. Preotul încerca să salveze o statuie a Madonei. Două femei au murit la Cavezzo. Corpul unui muncitor a fost găsit sub o hală prăbuşită la Medolla (Modena).
Regiunea Emilia a comunicat că în urma noului cutremur au rămas fără adăpost alte 5.000 de persoane. S-au amenajat alte tabere, oricum insuficiente pentru a face faţă valului de sinistraţi, cei care nu au încăput au mai fost găzduiţi în hoteluri şi chiar în trenuri cu vagoane de dormit. Cele mai afectate localităţi au fost cele deja lovite dur pe 20 mai, în special Mirandola, Finale
Citeşte mai mult...