luni, 27 mai 2013


Preşedintele lui Standard Liege: Ceva s-a rupt atunci când Rednic l-a trimis în teren pe Cristea la meciul cu Anderlecht
Preşedintele clubului Standard Liege, Roland Duchâtelet, care a decis să nu-l mai păstreze în funcţie pe antrenorul Mircea Rednic, i-a reproşat acestuia transferurile făcute în perioada de mercato, în special cele ale românilor George Ţucudean şi Adrian Cristea, anunţă presa belgiană.
Componenţa comisiei pentru persoane cu handicap din DGASPC Prahova, avizată. Aceasta este condusă de acelaşi medic
Ministerul Muncii a avizat componenţa Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din DGASPC Prahova, instituţie la care au fost descoperite o serie de nereguli, comisia fiind condusă în continuare de către medicul Viorica Oniga, în condiţiile în care acesteia nu i-a fost găsit un înlocuitor.
Radu Varia a primit Diploma de membru de onoare al Royal Scottish Academy
Istoricul şi criticul de artă Radu Varia a primit Diploma de membru de onoare al Royal Scottish Academy, documentul fiind semnat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Roland Garros: Rafael Nadal, in turul II dupa un meci dificil cu Brands
Rafael Nadal a avut nevoie de patru seturi pentru a se califica in turul doi de la Roland Garros, ibericul muncind din greu pentru a-l invinge pe Daniel Brands (a fost prezent si la BRD Nastase-Tiriac Trophy). Meciul a durat doua ore si 54 de minute.
Institutele de cercetare se vor putea finanta prin Programul Nucleu pana la data de 31 decembrie 2014 - Proiect de Ordonanta de Urgenta
Institutele de cercetare se vor putea finanta prin Programul Nucleu pana la data de 31 decembrie 2014, si nu pana la termenul de 31 iulie 2013 fixat anterior. Prevederea face parte dintr-un proiect de ordonante de urgenta publicat luni de Ministerul Educatiei. Conform legii, finantarea anuala prin Programul Nucleu poate reprezenta minimum 20% si maximum 60% din veniturile din activitatea de cercet
S-au ales cei 18 concurenţi ai “Academiei lui Horia”!
Dintre sutele de telespectatori care şi-au exprimat dorinţa de a participa, 60 au fost aleşi pentru probele practice cu Horia Vîrlan, iar dintre aceştia, doar 18 s-au calificat pentru concurs. Miza: 10.000 de euro, ocazia de a...