ROMA 2 iulie 2011- Joi, 30 iunie, a aut loc la Roma, la sediul Reprezentanţei Uniunii Europene, prezentarea proiectului “Pro Child”, sub sloganul “Nimeni nu poate creşte singur” (“Nessuno può crescere solo”). Este vorba de un proiect co-finanţat de Uniunea Europeană, care ȋşi propune, ȋn primul rând, să apere şi să promoveze drepturile minorilor români, fiii imigranţilor plecaţi la muncă peste hotare.
Proiectul, care se va ȋncheia ȋn noiembrie 2012, se va desfăşura ȋn patru oraşe: Roma, Milano, Braşov şi Vâlcea şi va fi coordonat, respectiv, de patru asociaţii partenere: “Spirit românesc”, “Bambini in Romania”, “Interculturando” şi “Inimă pentru inimă”.
In România, asociaţiile ȋşi propun să combată efectele negative ale fenomenului de abandonare a minorilor pe de o parte, şi, pe de altă parte, să ofere sprijin copiilor lăsaţi acasă singuri de părinţii plecaţi la muncă ȋn Italia şi alte ţări europene- "orfanii albi" cum mai sunt numiti.
In Italia, activitatea asociaţiilor va fi centralizată pe combaterea discriminării la care sunt supuşi minorii români, ȋn special cei de etnie romă. Sunt prevăzute activităţi de sensibilizare şi informare la nivel instituţional şi mai ales ȋn şcoli din cele