miercuri, 21 septembrie 2011

Castellabate - fortăreața menită să protejeze locuitorii de atacurile sarazinilor

Castellabate - fortăreața menită să protejeze locuitorii de atacurile sarazinilor:

Patrimonio UNESCO, inclus în rândul celor mai frumoase burguri medievale din Italia, Castellabate a devenit faimos datorită unui film, ce a obținut un mare succes, Benvenuti al Sud. Atmosfera efervescentǎ din film eu sincer nu am regǎsit-o, dar zilele acestea tocmai s-au încheiat filmǎrile la Benvenuti al Nord, iar actorii, cameramanii, ziariştii şi camerele de filmat creau o agitație care te fǎcea sǎ te simți pe un platou de filmare în aer liber. Am bǎut un “prosecco” pe terasa barului ce în film era sediul poştei şi m-am cazat în casa actorului principal din film.


Deşi a fost locuit încă din Paleolitic, Castellabate datorează totul abatelui – sfânt Costabile Gentilcore, care demareazǎ lucrǎrile pentru construirea unui castel, fortăreață menită să protejeze locuitorii de atacurile sarazinilor. Prima piatră a castelului este pusă la 10 octombrie 1123. In zilele noastre, ca să ajungi la castel, trebuie să urci cu maşina până în vârful unui munte, căci castelul este cocoțat pe munte, cioplit în stâncă, la 280 de metri deasupra nivelului mării. In jurul castelului medieval, încet încet oamenii s-au instalat şi aşa au apărut construcțiile din piatră, străzile înguste, scărițele, nemiluite, turnuri dantelate( “merlate”), turnul cu ceas, biserici

Citeşte mai mult...