După succesul primei cărţi "Satul copilăriei Il Paese dell'infanzia", volum de poezii pentru copii în două limbi lansat în 2010, Mihaela Dana Chioariu, "badante" la Torino, se pregăteşte de lansarea celei de-a doua cărţi. Pe 20 noiembrie îşi va prezenta volumul "Amintiri din satul drag", o continuare în proză a primei cărţi, dedicată tot satului Topârcea, din judeţul Sibiu.

Sibiancă de naştere, 54 de ani, Mihaela Dana Chioariu este membru fondator al Cenaclului literar "G. Topârceanu" din Sibiu. Lipsurile materiale au adus-o şi pe ea în Italia în 2006. La început a stat la Napoli, iar de 2 ani locuieşte la Torino, fiind îngrijitoarea unei bătrâne de 97 de ani.
Mihaela este mulţumită de activitatea sa, care i-a permis să dea frâu liber pasiunii dintotdeauna: scrisul. Familia bătrânei o respectă şi o încurajează în această pasiune, permiţându-i şi ajutând-o, atunci când trebuie să-şi prezinte cărţile, să participe la concursuri literare sau la spectacole artistice, unde este invitată atât ca scriitoare, cât şi ca "Bollicino", clovnul în care Mihaela se transformă, de dragul copiilor.
«Bunica mea spunea: "Ştii, tu, copilă? Omul e de două ori copil şi o dată om". Nu înţelegeam ce voia








