"Limba română e vizuina mea esenţială"- Întâlnire cu Norman Manea:
Salonul Cărţii din Torino a găzduit, sâmbătă, 12 mai, o întâlnire cu scriitorul bucovinean Norman Manea, organizată de Asociaţia Bucovina. Scriitorul a dialogat cu Prof. Vincenzo Iacomuzzi, autor de literatură, texte pedagogice, dar şi texte pentru teatru şi radio.
În aşteptarea oaspetelui de onoare, care a fost şi cel care a dat startul Salonului Cărţii pe 10 mai, prof. Iacomuzzi ne-a mărturisit propria-i ignoranţă în materie de literatură românească şi cât se simte de sărac, din această cauză, şi şi-a exprimat satisfacţia pentru ocazia oferită de Salonul Cărţii, care i-a permis cunoaşterea unui personaj precum Norman Manea. Povestind propria experienţă de profesor în Spania, la Santiago de Compostela, unde constatase că cei pe care dumnealui şi-i purta în suflet cu mândrie Manzoni, Leopardi, Ariosto erau total necunoscuţi pe meleagurile iberice, prof. Iacomuzzi a vrut să sublinieze "cât de des ne închidem în micile noastre universuri şi nu cunoaştem ceea ce este la doi paşi de noi".
Întâlnirea a fost marcată de măiestria muzicianului Mihai Vuluţă, prim violonist la Teatro Reggio din Torino, care a deschis şi încheiat evenimentul, interpretând piese celebre, cum ar fi Balada lui Ciprian Porumbescu şi Ciocârlia.
"Norman Manea a traversat cel puţin două
Citeşte mai mult...