UPDATE/ Miercuri noapte, judecătorul pentru ancheta preliminară, Elvira Tamburelli, a decis ca românul Robert Scarlat să ramînă în închisoare, alături de alţi opt din cei 12 tineri arestaţi sâmbătă.
Potrivit "La Repubblica", judecătorul şi-a motivat sentinţa susţinând că tinerii arestaţi sunt "periculoşi". Avocaţii a şapte dintre tineri susţin că poliţia a arestat nişte persoane nevinovate şi au depus ca probă un video în care se aude vocea unei femei care le strigă agenţilor: "Nu sunt ei cei pe care trebuie să-i arestaţi, ăia erau buni!".
Video
Ministrul de interne italian, Roberto Maroni, a semnat miercuri, 19 octombrie, un decret de expulzare pe numele lui Robert Ionuţ Scarlat, românul de 21 de ani arestat sâmbătă la Roma, în timpul violenţelor din Piaţa San Giovanni.
Anunţul a fost făcut de Chestura din Varese, care a precizat că “cetăţeanul român a fost oprit şi arestat de personalul Chesturii de la Roma, fiind prins în flagrant delict” şi este acuzat de “violenţă şi rezistenţă faţă de un