România pierde 200 de medici în fiecare lună. Circa 10.000 de medici au plecat în străinătate în ultimii patru ani, în timp ce sistemul local de învăţământ a produs doar 7.000 de cadre medicale. Cifrele sunt alarmante, dar nu sunt deloc surprinzătoare: nimeni nu îi poate condamna pe medicii români care "fug" de sistemul public de sănătate şi aleg salariile mult mai mari de peste hotare.
Peste zece mii de medici au plecat din ţară în intervalul 2007-2011, universităţile de medicină "au produs" şapte mii de rezidenti, deficitul în foarte multe unităţi sanitare fiind tot mai mare, a declarat, preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae.
Principalul motiv al migraţiei este reprezentat de salarii, în condiţiile în care, în străinătate, personalul din sistemul sanitar câştigă începând cu 1.000 de euro pe lună, respectiv de trei ori mai mult decât în România, arată studiile efectuate în randul medicilor.
"Anul acesta, 2.100 medici rezidenţi şi specialişti au plecat din România. Nu mai este migraţie, ci exod. De când am intrat în UE, au plecat peste 10.000 de medici din 41.000 medici activi. Am pierdut mai mulţi medici decât am format." a declarat Astărăstoae.
El a precizat că scăderea