4 miliarde de euro, banii trimişi de românii care muncesc peste hotare în 2012:
Românii din străinătate au trimis mai mulţi bani acasă anul trecut. Suma a crescut în 2012, pentru prima oară în ultimii patru ani, ajungând la aproape patru miliarde de euro. Valoarea sumei este mai mare cu 3% faţă de cea trimisă în 2011.
Sumele trimise în ţară de românii din străinătate au ajuns anul trecut la 3,85 miliarde de euro. În ciuda crizei economice care persistă în ţările cu largi comunităţi de români, cei plecaţi să muncească în străinătate au reuşit să se adapteze noilor condiţii, astfel că sumele trimise în ţară au crescut anul trecut pentru prima dată în ultimii patru ani.
Transferurile curente din străinătate către România, cu excepţia celor ale administraţiei publice majoritatea efectuate de românii care muncesc peste hotare au ajuns în 2012 la aproape 3,85 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. Valoarea este mai mare cu doar puţin peste 3% faţă de nivelul înregistrat în 2011, însă acesta este primul avans după trei ani de scăderi consecutive.
Faţă de anul 2008, când sumele trimise în ţară de "stranieri" au atins un maxim de 6,6 miliarde de euro, remiterile din 2012 sunt cu
Citeşte mai mult...