Românii din străinătate şi-ar putea exprima opţiunile politice şi prin corespondenţă iar acest deziderat s-ar putea materializa ca urmare deciziei Guvernului de a repune în dezbatere proiectul legislativ care prevede acest lucru, susţine William Brînză, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru românii din străinătate.
''Exprimarea opţiunii politice a românilor din străinătate şi prin corespondenţă, adiţional variantei clasice de vot, are şanse să devină realitate, iar procedura ar putea fi exercitată la alegerile parlamentare din acest an. Voi milita, în continuare, pentru respectarea drepturilor românilor din străinatate, inclusiv acesta, al votului, garantat de Constituţie. Consider că adoptarea proiectului va reprezenta o dovadă de maturizare a clasei politice demonstrând că sentimentul naţional primează în faţa celui politic'', afirmă William Brînză într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
El ''dezaprobă'' atitudinea Opoziţiei, care nu este de acord cu proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. ''Dânşii nu înţeleg că avem o singură României căreia îi aparţin atât românii din ţară, cât şi cei din afara graniţelor ţării'', este de părere William Brînză. Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă a fost iniţiat.