Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că este rezervat faţă de intrarea Românieişi Bulgariei în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2014, precizând că nu a fost luată momentan nicio decizie în acest sens.
Valls s-a arătat îngrijorat de "o explozie" a infracţionalităţii în Franţa, cauzată de grupuri din zona Balcanilor, şi a precizat că nu au fost luate încă măsuri care să garanteze securitatea cetăţenilor francezi, în cazul extinderii spatiului Schengen. "În calitate de ministru de Interne, membru al consiliului de miniştri de Interne ai Uniunii Europene, sunt, evident, mai mult decât rezervat la deschiderea frontierelor în acest moment, în condiţiile în care Bulgaria şi România nu au îndeplinit şi realizat o serie de eforturi", a transmis Valls. "Deci (intrarea in Schengen) nu este astăzi pe ordinea de zi şi vă spun foarte clar. Nu acum, nu la 1 ianuarie, atâta timp cât nu sunt luate măsuri pentru a asigura securitatea altor ţări şi cetăţenilor acestora", a subliniat oficialul francez. Referitor la declaraţiile făcute de Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional, care dăduse asigurări că a fost luată o decizie în acest sens, Ministrul francez de Interne a afirmat: "Marine Le Pen este incompetentă. Şi Citeşte mai mult... |
Pandurii Târgu Jiu se află la cel mai bun sezon din istoria clubului. Gorjenii s-au calificat în premieră în grupele Europa League, după evoluţii spectaculoase în preliminarii. Din păcate, gorjenii au debutat cu o înfrângere în grupe, după ce a fost învinsă, joi, 19 septembrie, de formaţia ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk cu scorul de 1-0.
Pandurii Târgu Jiu a ajuns pentru prima dată în istorie în cupele europene, iar rezultatele nu sunt deloc de neluat în seamă. Victoria de la Braga pare să îi fi adus pe elevii lui Pustai în vizorul Europei. Ucrainenii sunt la curent cu performanţele micii echipe din Liga 1, pe care o numesc "ucigaşă a granzilor". Datorită evoluţiilor spectaculoase, vicecampioana României este una dintre cele mai bune echipe din acest sezon al cupelor europene. După ce au trecut de tururile preliminare, ajunşi în grupele competiţiei, Pandurii se duelează cu Fiorentina (Italia), Dnepr (Ucraina) şi Pacos Ferreira (Portugalia). Chiar dacă grupa este extrem de grea, gorjenii îşi doresc să se califice în primăvara europeană. Gorjenii sunt optimişti Jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu au fost impresionaţi de ucrainenii de la Dnepr, echipă despre care spun că are valoare. Cu toate acestea, gorjenii consideră că Citeşte mai mult... |
Cântăreaţa de muzică lăutărească Cornelia Catanga se va căsăori cu Aurel Păureanu, cel alături de care traieşe o frumoasă poveste de dragoste de 23 de ani.
Cununia civilă va avea loc peste trei săptămâni, în Bucureşti, iar ceremonia religioasă va avea loc în primele zile ale noului an, la Ierusalim. Cornelia Catanga, în vârstă de 51 de ani şi Aurel Pădureanu, de 58 ani, îşi oficiază relaţia după 23 de ani de convieţuire fericită, timp în care au devenit părinţii unui băiat, Alexandru, în vârstă de 20 de ani. “A venit momentul să ne unim destinele şi în faţa lui Dumnezeu”, au spus cei doi artişti. "În trei săptămâni, eu şi Aurel Pădureanu ne cununăm civil în Capitală. După Revelion, a doua zi, plec în turneu în Israel şi vreau să mă cunun religios la Biserica Românească din Ierusalim, oraş unde l-am cunoscut pe Pădureanu. Nu-mi voi schimba numele, nu mă mărit de asta, ci pentru că fiul meu insistă să mă vadă mireasă", a declarat, pentru "Ring", Cornelia Catanga. Citeşte mai mult... |
YESTERDAY
O bătaie între câţiva români în faţa unui bar din Arezzo a căpătat proporţii de război mondial în presa locală. Ediţia locală online a cotidianului La Nazione a ţinut în deschidere cazul, cu titluri înspăimântătoare. Consilier local: "să organizăm cursuri de autoparărare pentru populaţie", "Arezzo e ca Chicago, doar fără mitraliere", "Primarul Fanfani să-şi dea demisia" şi altele.
Ce s-a întâmplat? Miercuri, 18 septembrie, în piaţa Guido Monaco din Arezzo, un grup de români care beau ceai sau apă (proprietarul barului a precizat că acei români sunt clienţi vechi şi liniştiţi şi nu au băut niciodată alcool) a fost atacat de un alt grup, tot de români, apărut pe neaşteptate. Aicireconstituirea se face nebuloasă, presărată de presa locală cu "se pare". Deci "se pare" că cineva a scos şi cuţitul, că cineva ar fi aruncat cu un scaun, şi apoi toată lumea a fugit. "Se pare" că a fost o expediţie de pedepsire. La Nazione descrie colorat teroarea trecătorilor: "Cineva s-a refugiat în magazine. O doamnă se aruncă în spatele unei vitrine (si getta dietro una vetrina)." Cert este că poliţia municipală a găsit, în urma bătăuşilor, o bâtă şi o rangă, abandonate "pe terenul de bătălie". Citeşte mai mult... |