Activitățile teroriste și extremiste violente au evoluat și reprezintă o amenințare gravă și în creștere pe teritoriul UE. Cei implicați în aceste activități sunt nu numai grupuri organizate, ci și, tot mai adesea, grupuri mai mici sau persoane izolate, cu motivații foarte diferite. Utilizarea unor instrumente online în scopul recrutării și al propagandei este în creștere, făcând ca acțiunile violente să fie mai greu de prevăzut și de detectat. În plus, un număr în creștere de europeni călătoresc în străinătate pentru a se antrena și a lupta în zone de conflict, radicalizându-se în cursul acestui proces, iar la întoarcere ei ar putea constitui o amenințare pentru securitatea noastră, a tuturor.
Comisia Europeană a adoptat o comunicare identificând 10 domenii în care este necesar ca statele membre și UE să își intensifice acțiunea pentru a preveni toate tipurile de extremism care conduc la violență, indiferent de entitatea care le inspiră. Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
Înregistrarea conferinței de presă susținute de comisarul european pentru afaceri interne Cecilia MALMSTRÖM poate fi urmărită în pagina:
Activitățile teroriste și extremiste violente au evoluat și reprezintă o amenințare gravă și în creștere pe teritoriul UE. Cei implicați în aceste activități sunt nu numai grupuri organizate, ci și, tot mai adesea, grupuri mai mici sau persoane izolate, cu motivații foarte diferite. Utilizarea unor instrumente online în scopul recrutării și al propagandei este în creștere, făcând ca acțiunile violente să fie mai greu de prevăzut și de detectat. În plus, un număr în creștere de europeni călătoresc în străinătate pentru a se antrena și a lupta în zone de conflict, radicalizându-se în cursul acestui proces, iar la întoarcere ar putea constitui o amenințare pentru securitatea noastră.
|
Comisia Europeană a adoptat o comunicare identificând 10 domenii în care este necesar ca statele membre și UE să își intensifice acțiunea pentru a preveni toate tipurile de extremism care conduc la violență, indiferent de entitatea care le inspiră. Măsurile propuse includ, printre altele, crearea unui centru european de cunoaștere privind extremismul violent, elaborarea unor activități de formare pentru profesioniștii din prima linie, precum și acordarea de sprijin financiar pentru proiecte care utilizează instrumente de comunicare avansate și platforme sociale pentru a lupta împotriva propagandei teroriste. Statele membre sunt, de asemenea, invitate să introducă programe care să ajute membrii grupărilor extremiste să renunțe la violență și la ideologia care o promovează. Cele zece recomandări formulate sunt rezultatul a doi ani de activitate a Rețelei pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN - Radicalisation Awareness Network), instituită de Comisie în 2011 și care reunește 700 de experți și de profesioniști din prima linie, din întreaga Europă.
| ||
„Nicio țară nu este ocolită de flagelul reprezentat de extremismul violent. Cu toate acestea, mult prea puține state membre ale UE acceptă realitatea acestei amenințări în creștere. Este necesar să luăm măsuri ferme, preventive, pentru a combate extremismul în toate formele sale. Obiectivul nostru este de a susține eforturile de combatere a radicalizării și a violenței extremiste de către statele membre, precum și de a pune la dispoziție un set de instrumente pentru acțiunile de prevenire din Europa”, a declarat Cecilia Malmström, comisarul UE pentru afaceri interne.
| ||
Pentru a proteja cetățenii împotriva acestor amenințări, este necesară o abordare care să implice participarea unui număr mare de parteneri diferiți la nivel local, național, european și internațional. Pentru a sprijini eforturile statelor membre de a combate radicalizarea, Comisia se axează pe 10 domenii de acțiune, și anume:
Elaborarea unor strategii naționale cuprinzătoare. Statele membre sunt încurajate să creeze cadre adecvate, care să implice participarea organizațiilor neguvernamentale, a personalului din prima linie, a serviciilor și a experților din domeniul securității, pentru a facilita elaborarea unor măsuri mai eficace de prevenire a extremismului violent și a terorismului.
Crearea, în cursul anului viitor, a unui centru european de cunoaștere, care să identifice și să difuzeze cele mai bune practici și să structureze agenda de cercetare. Centrul va oferi sprijin factorilor de decizie la nivel european, național și local și va coordona inițiativele de prevenire de pe teritoriul UE și din afara acesteia. În perioada 2014-2017, Comisia va aloca o sumă de până la 20 de milioane EUR pentru „centrul de cunoaștere” și pentru alte activități legate de prevenire administrate centralizat, inclusiv activitățile RAN și susținerea programelor de ieșire puse în aplicare de statele membre.
Valorificarea activității Rețelei pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN), pentru ca aceasta să aibă un rol consolidat și să poată oferi, la cerere, orientări practice statelor membre.
| ||
Elaborarea și facilitarea unor activități de formare pentru profesioniștii din prima linie, care lucrează cu persoane sau grupuri expuse riscurilor; aceste activități ar trebui să vizeze nu numai personalul responsabil cu aplicarea legii și personalul din închisori, ci și, de exemplu, asistenții sociali, educatorii și personalul medical, îmbunătățind înțelegerea de către aceștia a procesului de radicalizare și a modalităților de răspuns.
Instituirea, în toate statele UE, a unor programe de susținere a dezangajării și a deradicalizării, care să vizeze membrii grupărilor extremiste („strategii de ieșire”). În pofida eficacității lor, în prezent aceste programe nu sunt disponibile în marea majoritate a statelor membre ale UE. Deseori, aceste activități sunt cel mai eficient realizate prin cooperarea dintre actori din diferite sectoare, în special prin implicarea familiilor și a membrilor comunităților din care fac parte extremiștii violenți. Comisia oferă, la cerere, îndrumări în legătură cu instituirea programelor de ieșire și cu realizarea unor activități de formare pentru profesioniștii de la nivel local implicați în aceste programe. Până acum, Comisia a cheltuit circa 10 milioane EUR din Fondul pentru prevenirea și combaterea infracționalității (ISEC) pentru proiecte în domeniul deradicalizării. Prin intermediul Fondului ISEC, Comisia a finanțat un număr mare de proiecte având obiectivul de a îmbunătăți cunoștințele privind procesul de radicalizare, precum și capacitatea de a elabora măsuri de prevenire eficace.
| ||
O cooperare mai strânsă cu societatea civilă și cu sectorul privat pentru a răspunde provocărilor din mediul online. Materialele și propaganda extremistă sunt ușor accesibile pe internet, în cadrul unor site-uri de discuții, platforme sociale, bloguri etc. Eforturile trebuie să nu se limiteze la interzicerea sau ștergerea materialelor ilegale, ci să includă elaborarea unor mesaje de contracarare, care să demonteze propaganda extremistă. Grupurile din cadrul comunităților, cetățenii, victimele și foștii extremiști pot transmite mesaje puternice în această privință. Comisia propune înființarea unui forum cu participarea principalilor actori din acest domeniu, pentru a discuta posibilitățile de a coopera mai strâns, și susține elaborarea și difuzarea mesajelor de contracarare.
Un rol mai important pentru victime. Vocile victimelor reprezintă un instrument puternic de prevenire și deradicalizare, dar numai cu condiția ca victimele să fie dispuse să-și povestească experiența și să aibă la dispoziție mijloacele necesare. Comisia va sprijini rețelele și asociațiile victimelor, printre altele prin finanțarea de proiecte, pentru a facilita activitățile de comunicare și pentru a sensibiliza publicul.
| ||
Încurajarea gândirii critice în rândul tinerilor, cu privire la mesajele extremiste. Educația și programele de schimb destinate tinerilor sunt domenii esențiale pentru a încuraja tinerii să interpreteze în mod critic ideile și mesajele extremiste și pentru a demasca această propagandă. Comisia va sprijini comunitățile locale și grupurile care lucrează cu foști extremiști violenți și cu victimele extremiștilor, întrucât aceste persoane sunt cele care pot descrie cel mai bine realitățile războiului sau ale taberelor de antrenament, de exemplu.
Dezvoltarea cercetării privind tendințele radicalizării. UE va oferi în continuare finanțare pentru a explora modalitățile și motivele pentru care persoanele se radicalizează sau se deradicalizează, precum și rolul jucat, printre altele, de ideologie, de tehnicile de recrutare pe internet și de figurile considerate drept modele.
O colaborare mai strânsă cu țările partenere din afara UE. Vulnerabilitatea la radicalizare nu se oprește la granițele UE. Comisia și Înaltul Reprezentant vor continua să colaboreze cu țările terțe pentru prevenirea radicalizării, prin utilizarea finanțării UE pentru formare sau pentru sprijinirea inițiativelor de prevenire din mass-media sau din cadrul comunităților. Strategiile de prevenire a radicalizării și a extremismului violent ar trebui, de asemenea, incluse în instrumentele de cooperare pentru dezvoltare.
| ||
În plus, Comisia a publicat o Colecție de abordări și de practici de prevenire și combatere a radicalizării, elaborată de RAN. Colecția prezintă abordările a opt profesioniști din domeniul prevenirii radicalizării, fiecare dintre acestea fiind ilustrată de o serie de practici și de proiecte. Colecția are obiectivul de a completa acțiunile de sprijin propuse în Comunicare.
| ||
Context
Din 2005, eforturile de combatere a radicalizării au fost ghidate de Strategia UE de combatere a radicalizării și a recrutării (revizuită cel mai recent în 2008 ). Strategia, care recunoaște autoritatea statelor membre în domeniul asigurării securității, oferă standarde comune și măsuri menite să prevină radicalizarea și recrutarea teroristă, clasificate în funcție de trei mari categorii:
| ||
Comunicarea se bazează pe concluziile Consiliului din iunie 2013 și va contribui la reexaminarea strategiei UE în cursul anului 2014.
Comisia Europeană susține deja eforturile statelor membre pentru prevenirea și combaterea extremismului violent. Recunoscând faptul că radicalizarea poate fi cel mai bine controlată la nivelul cel mai apropiat de persoanele vulnerabile din comunitățile cele mai afectate, Comisia a lansat, în septembrie 2011, Rețeaua UE pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN).
RAN sprijină profesioniștii locali din linia întâi implicați în prevenirea radicalizării și a extremismului violent pe întreg teritoriul UE și facilitează schimbul de experiență și de bune practici între aceștia. Rețeaua reunește cei mai reputați specialiști și profesioniști din domeniu, în cadrul a opt grupuri de lucru axate pe chestiuni legate de: poliție și aplicarea legii; vocile victimelor terorismului; internet și mijloacele de comunicare sociale; prevenire; deradicalizare; închisori și eliberare condiționată; sănătate; dimensiunea internă și externă (MEMO/13/40).
| ||
Persoane de contact:
Michele Cercone (+32 2 298 09 63)
Tove Ernst (+32 2 298 67 64)
|
Pagini Utile
- Comunicarea poate fi consultată aici .
- Pagina de internet a comisarului Cecilia Malmström
- Urmăriți activitatea comisarului Malmström pe Twitter
- Pagina de internet a Rețelei pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare (RAN)
- Pagina de internet a DG Afaceri Interne
- Urmăriți activitatea DG Afaceri Interne pe Twitt