vineri, 9 decembrie 2011

Drumul către "izbăvire" al Doinei Matei: o carte despre Vanessa Russo

Drumul către "izbăvire" al Doinei Matei: o carte despre Vanessa Russo:

Doina Matei, românca de 22 de ani care, după o ceartă, a ucis-o pe Vanessa Russo în metroul din Roma înfigându-i o umbrelă în ochi, pe 26 aprilie 2007, a decis să scrie o carte privind această tragedie, după ce a câştigat un premiu literar destinat deţinuţilor.


"Doina ne-a luat totul, nu putem să o iertăm", a fost reacţia furioasă a Ritei Pozzati, mama Vanessei. Doina Matei, închisă pentru acea crimă în închisoarea din Perugia, ispăşind pedeapsa de 16 ani, a scris o povestire care a câştigat premiul al doilea la concursul literar itinerant, susţinut de provincia Livorno şi de Salonul de Carte, dedicat lui Emanuele Casalini, un profesor universitar care a înfiinţat într-o închisoare o secţie a facultăţii Unitre.


Ceremonia de premiere s-a desfăşurat pe 28 noiembrie în închisoarea Sollicciano din Firenze. Doina Matei nu s-a prezentat, însă a fost citită povestea ei, care are ca subiect fapta de la metrou: "Când mă voi întoarce în lume, prima mea întâlnire va fi din nou cu moartea; primul lucru pe care îl voi face va fi să merg la cimitirul din Prima Porta la mormântul Vanessei a scris Doina Matei Trebuie, vreau,

Citeşte mai mult...