Hainele Rihannei sunt confecţionate la Focşani
Recent, celebra cântăreaţă Rihanna a lansat o colecţie vestimentară în cadrul “Săptămânii de modă” de la Londra, iar majoritatea hainelor sunt confecţionate în România, într-o piaţă din Focşani. Celebra cântăreaţă Rihanna şi-a lansat prima colecţie de haine, realizată în colaborare cu renumitul brand britanic "River Island". În cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente fashion din lume,
Chivu pleacă de la Inter
Cristi Chivu, în vârstă de 32 de ani, nu intră în planurile lui Internazionale Milano pentru viitorul sezon competiţional. Românul a primit o notificare prin care a fost înştiinţat că poate să îşi caute echipă. Fundaşul mai are încă un an de contract, cu posibilitate de prelungire până în 2015, însă noul său antrenor este de părere că nu mai poate ajuta echipa. În ultima perioadă, Cristi Chivu fos
Andrei Marga a demisionat din fruntea ICR înainte să fie dat afară
La aproape un an de când a fost numit în funcţie, Andrei Marga şi-a prezentat ieri demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR). Marga şi-a făcut publică demisia prin intermediul unui comunicat de presă, cu solicitarea să intre în vigoare imediat. Gestul lui Marga a venit după ce Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut revocarea lui din fun
Mass protests expose anger at the way Brazil is run
Hundreds of thousands of people have marched in Brazil in a wave of anger against the way the country is being run. It began as a protest over…
Workers at Greek TV station vow to fight on
Journalists at ERT reacted with applause and cheers to news of the court ruling ordering the reopening of the Greek broadcaster. But their relief is…
Greece's state TV to reopen after court ruling
Greece's government has been forced to back down over the shutdown of the country's national broadcaster after a court ordered ERT back on air. The…
New Schengen deal should keep border open
After more than a year of negotiating, MEPs agree a deal to ensure free movement by preventing Member States from randomly reintroducing border controls.
Andrei Marga a demisionat din fruntea Institutului Cultural Român înainte săfie dat afară