Comisia Europeană a prezentat pentru prima dată miercuri, 11 decembrie, cereri de proiecte din cadrul Orizont 2020, programul de cercetare și inovare cu un buget de 80 de miliarde euro al Uniunii Europene. Finanțarea, care în primii doi ani ai programului se ridică la suma de 15 miliarde euro, este destinată stimulării economiei din Europa bazate pe cunoaștere și abordează aspecte care vor avea un impact asupra vieții cetățenilor. Aceasta include 12 domenii în care se concentra acțiunile în 2014-2015, inclusiv sectoare precum asistența medicală personalizată, securitatea digitală și proiectele urbane inteligente (a se vedea MEMO/13/1122).
|
Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare și știință, a declarat: „Este timpul să trecem la acțiune. Finanțarea din cadrul Orizont 2020 este esențială pentru viitorul cercetării și inovării în Europa și va contribui la creștere, la crearea de locuri de muncă și la îmbunătățirea calității vieții. Am conceput programul Orizont 2020 pentru a obține rezultate și am eliminat obstacolele birocratice pentru a facilita participarea la program. Așadar, fac un apel la cercetători, la universități, la întreprinderi, inclusiv la IMM-uri, precum și la alte entități, să se înscrie în program!”
| ||
Pentru prima dată, Comisia a precizat prioritățile de finanțare pe o perioadă de doi ani, oferind cercetătorilor și întreprinderilor mai multă certitudine decât oricând cu privire la direcția politicii de cercetare a UE. Majoritatea cererilor din bugetul pe anul 2014 sunt deja deschise începând de miercuri, 11 decembrie, pentru depunerea de proiecte , iar alte cereri vor fi lansate pe parcursul anului. Numai cererile din cadrul bugetului pe anul 2014 reprezintă un total de 7,8 miliarde euro, finanțarea fiind orientată cu precădere către cei trei piloni fundamentali ai programului Orizont 2020:
| ||
Contextul programului
Orizont 2020 este cel mai amplu program cadru de cercetare și dezvoltare de până acum și are alocat un buget de aproape 80 de miliarde euro care se etalează pe șapte ani. Majoritatea finanțărilor pentru cercetare ale UE sunt alocate pe baza cererilor competitive, dar bugetul pentru Orizont 2020 include finanțări inclusiv pentru Centrul Comun de Cercetare, Institutul European de Inovare și Tehnologie și pentru activitatea de cercetare desfășurată în cadrul Tratatului Euratom. De asemenea, vor fi publicate cereri separate în cadrul unor parteneriate specifice cu sectorul industrial și cu statele membre (a se vedea IP/13/668). În 2014, bugetul total alocat cercetării, inclusiv aceste elemente și cheltuieli administrative, va fi de 9,3 miliarde euro, iar în 2015 va crește până la 9,9 miliarde euro. Sumele definitive pentru anul 2015 fac obiectul deciziei privind bugetul anual pentru 2015.
Posibilitățile de finanțare în cadrul Orizont 2020 sunt stabilite în programele de lucru publicate pe portalul digital pentru finanțarea cercetării, care a fost reorganizat pentru a permite aplicarea unor proceduri mai rapide și efectuate pe suport electronic. Participanții vor beneficia, de asemenea, de o structură mai simplă a programului și a finanțării, un singur ansamblu de reguli și o reducere a sarcinii legate de controalele financiare și de audituri.
Cererile pentru 2014 – 2015 includ 500 de milioane euro pe o perioadă de doi ani destinate întreprinderilor mici și medii (IMM) inovatoare, prin intermediul unui nou instrument pentru IMM-uri. Se preconizează includerea în majoritatea proiectelor a aspectelor legate de gen; de asemenea, există fonduri pentru stimularea în continuare a dezbaterilor privind rolul științei în societate. În plus, există noi reguli pentru a transforma „accesul liber” într-o cerință a programului Orizont 2020, astfel încât rezultatele privind proiectele să fie accesibile în mod liber publicului larg.
| ||
Persoane de contact:
Michael Jennings (+32 2 296 33 88) Twitter: @ECSpokesScience
Inmaculada Martinez Garcia (+32 2 298 73 03)
|