joi, 12 decembrie 2013


Urarea ambasadoarei României: "Vă doresc un reprezentant în Parlamentul ...
Luni, 9 decembrie, comunitatea românească a fost invitată, la sediul Ambasadei României din Roma, la recitalul oferit de Corul Facultății Teologice Ortodoxe din Iași și pentru a ciocni un pahar de vin cu ocazia Zilei Naționale a României și a Sărbătorilor de iarnă.
Au participat reprezentanți ai asociațiilor, sindicaliști, personalități ale comunității din Roma și Lazio, ziariști, oameni de afaceri. În deschiderea recepției, înainte de recitalul corului Facultății Teologice din Iați, ambasadoarea Dana Constantinescu a ținut un mic discurs în care a făcut urări celor prezenți, cu ocazia sărbătorilor.
Pe lângă sănătate, belșug și fericire, ambasadoarea ne-a dorit să avem cât mai curând un primar, un reprezentant în Parlament sau un ministru, de origine română, în Italia.

Iată cea mai neobișnuită urare de Anul Nou făcută vreodată la sediul Ambasadei României din Roma:
«Pentru că ne vedem cu puțin timp înaintea sărbătorilor de iarnă, vreau să vă fac urările cuvenite, să fiți sănătoși, să fiți bucuroși, să aveți parte de împliniri, de tot ceea ce vă doriți, alături de cei dragi din Italia, din România, de unde vreți voi din lumea largă, să vă meargă bine în Italia sau oriunde vreți voi să vă meagă bine, să contați pe ajutorul
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
SED
+TAG
Servire în chiloți: barul româncelor din Padova, inaugurare cu scandal
O româncă pe nume Brenda a deschis un local la Padova în care după o anumită oră, băuturile sunt servite de fete în bikini. Nimic nou sub soare, numai că știrea a avut mare succes în presa italiană, în căutare de confirmări a stereotipului româncei ușuratice. Barul "La Clotze" este la parterul unui bloc de familii normale, care nu sunt de acord cu ce se întâmplă în blocul lor.
Șprițul sexy, adică băuturile servite de tinere barmanițe senzuale și jucăușe, în topless. Pe 15 noiembrie a fost inaugurat la Padova, în zona Brusegana, localul "La Clotze", ideea unei românce pe nume Brenda, de 24 de ani, barmaniță în Italia de doi ani. Ideea sa a avut un mare răsunet în presa locală și națională.

"Obișnuitul aperitiv cu câteva chipsuri este plictisitor a explicat Brenda era nevoie de ceva care să animeze serile, să le facă mai vesele și picante. Astfel m-am gândit la un disco-bar unde pe lângă muzică și șprițuri, să fie un bufet mereu plin și în special zece fete frumoase. Pentru a face diferit momentul aperitivului eu și colaboratoarele mele îl vom servi în bikini sau cu haine captivante".
Ospătarele vor servi băuturile cu sânii
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Interviu cu un comisar de poliție din Sicilia. "Nu avem probleme cu românii"
În peregrinările mele prin Sicilia, în descoperirea de locuri și oameni, desigur și de cetățeni români care au ales să trăiască în insulă, am cunoscut, chiar pe teritoriul faimosului detectiv sicilian, Montalbano, la Scicli, un comisar șef de poliție adevărat Maria Antonietta Malandrino. O femeie. O femeie care lucrează în poliție de 25 de ani. În prezent este în serviciu la Comisariatului din Modica, provincia Siracusa.
"Chiar dacă este dificil, este o muncă prin care se câștigă, un serviciu convingător. A lucra în poliție, pentru stat, este cu adevărat interesant și nu voi obosi să fac asta", mărturisește comisarul șef.
Interesant este că, deși mă așteptam să-mi povestească de zeci și zeci de cazuri de infracțiuni, eventual cu autori români, Malandrino susține și demonstrează că în acest an pe teritoriul lor nu s-a înregistrat nici un omor, iar ultimul viol a avut loc în urmă cu patru ani.

Probleme s-au înregistrat, potrivit polițistei, doar în localitatea Vittoria (din provincia Ragusa), câteva furturi, "asta mai mult pentru că este o perioadă de criză"."Ultimul viol a avut loc în urma cu patru ani. Ultima crimă s-a înregistrat în urma cu doi ani. Nu sunt cazurile din filmul Montalbano în realitate", subliniază
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
SED
+TAG
Omor cu piatra la Arezzo
Luat la pumni și picioare și apoi ucis cu lovituri de piatră. Astfel a fost omorât în parcul Pionta, la Arezzo, în noaptea de 14 noiembrie Massimo Bosco, de 40 de ani, om al străzii, la fel ca cei doi asasini, un român și o italiancă, arestați câteva ore mai târziu.
A fost ucis cu lovituri de piatră, în inima nopții, sub o ploaie deasă. Massimo Bosco s-a născut în Germania, însă avea origini calabreze. Bosco era un fost mafiot care a colaborat cu organele judiciare, ieșind apoi din programul de protecție a martorilor. S-a autoacuzat în 2006 de două omoruri.

Român de 34 ani, ucis pentru doi euro la Roma

Parcul Pionta, cel mai frumos din oraș, era un refugiu pentru Bosco, acolo petrecându-și nopțile într-un cort. A fost agresat de două persoane: Paul Andrei Cocian, român de 35 de ani, și o femeie cu origini puglieze, Maria Marziliano, de 43 de ani.

Massimo Bosco dormea împreună cu alte două persoane cu care împărțea cortul. Somnul său a fost întrerupt în jurul orei 1 de sosirea celor doi agresori care probabil băuseră: voiau să doarmă și ei în cort, însă Bosco a refuzat. A început o ceartă la finalul
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Mort la 26 de ani în Liguria
Tânărul a pierdut controlul motocicletei și s-a ciocnit frontal cu o mașină. Era sudor, se ducea la muncă.
Marius Florian Lungu, de 26 de ani, și-a pierdut viața într-un accident la Sarzana (Liguria).Tragedia s-a produs pe 6 decembrie la puțin după ora 7 dimineața pe un drum provincial.Tânărul a pierdut controlul motocicletei sale, o Honda CBR 1000, și a intrat pe banda opusă izbindu-se de partea anterioară a unei utilitare Up Volkswagen, la a cărei volan se afla o fată de 20 de ani, care în mod miraculos a scăpat nevătămată.

În urma impactului deosebit de violent tânărul a zburat pe asfalt unde a rămas inconștient. La fața locului au sosit imediat salvatorii.

Român de 31 de ani, ucis de o mașină în Calabria

Bărbatul era în stop-cardiac, ca urmare a politraumatismelor: medicul și infirmierul de la 118 l-au defibrilat și inima a reînceput să-i bată. Intubat, Marius Florian Lungu a fost transportat, cu cod roșu, la spital, dar cu puțin înainte de a ajunge, a intrat din nou în stop-cardiac. În ciuda continuelor manevre de reanimare, inima tânărului a încetat să mai bată.

Român de 27 de ani ucis de o mașină pirat lângă Aquila

Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Asociaţia „Romania chiama Parma”, manifestări dedicate memoriei victimelor comunismului
Sâmbătă 7 decembrie 2013 s-a desfăşurat la Biblioteca „Ilaria Alpi” din Parma, în prezenţaConsulului General al României la Bologna, Dr.Eugen Şerbănescu şi Consul Mirela Donciu, conferinţa Dr. Delia-Roxana Cornea: „Il Regime comunista in Romania e la sua fine: riflessioni su un passato recente”.
Evenimentul face parte dintr-o acțiune culturală mai amplă, inițiată de Biblioteca "Ilaria Alpi" în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (România), în cadrul căreia a fost vernisată expoziţia documentar-fotografică "Il gulag romeno: la tragedia di una nazione", coordonată de dna. muzeograf dr. Delia Cornea şi care va fi găzduită, în perioada 7-24 decembrie, în cadrul aceleiaşi Biblioteci.

Iniţiativa, promovată şi sprijinită de Asociaţia „Romania chiama Parma” şi de editura „Constanţa City Walking Guide”, este dedicată memoriei victimelor comunismului.
În prezenţa unui numeros public român şi italian, Dr.Delia Roxana Cornea a adus în atenţieproblematica trecutului dureros al României din perioada regimului comunist (1945-1989), expozeul fiind completat de o prezentare foto-documentară urmărită cu mare interes de către cei prezenţi. Această prezentare a trezit în memoria românilor amintiri dintr-o perioadă întunecată, în timp ce italienii au descoperit amănunte mai puţin cunoscute din istoria noastră recentă.
A urmat vernisarea expoziției „Il gulag rumeno: la tragedia di una
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Copii cu malformații cardiace vor fi operați de medici italieni la Spitalul Marie Curie
O echipă de 11 specialiști italieni, formată din șase doctori, patru asistente și un perfuzionist, va sosi, luni, la Spitalul de Copii Marie Curie, pentru a opera, împreună cu medicii și asistenții români, șase copii cu malformații cardiace.
Ministerul Sănătății informează, sâmbătă, într-un comunicat transmis Agerpres, că o echipă mixtă formată din medici și asistenți români, aflați în Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, împreună cu specialiști italieni, a efectuat în perioada 2-4 decembrie patru operații pe cord într-o nouă misiune la spitalul de Marie Curie.

Operațiile au decurs cu succes, fără evenimente deosebite, iar în prezent toți cei patru copii se află într-o stare favorabilă, au ieșit din terapie intensivă și se află în salon, în secția de cardiologie, în post-operatoriu, în grija specialiștilor italieni și a medicilor și asistenților români.
Copiii operați au vârste de 1 an, 5 ani, 13 ani și, respectiv, 15 ani, cu malformații congenitale cardiace.
Activitatea chirurgicală din Departamentul de cardiochirurgie al spitalului Marie Curie va continua cu misiuni medicale periodice și va deveni tot mai susținută în perioada următoare, urmând a fi complet funcțională cu specialiștii din România formați până la sfârșitul programului.
Începând din luna ianuarie 2014, încă doi doctori români, un
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Au fost stabilite grupele Cupei Mondiale 2014 din Brazilia. ...
Spania, campioana mondială și europeană en titre, a fost repartizată în Grupa B la cea de-a 20-a ediție a Cupei Mondiale de fotbal, care va avea loc între 12 iunie și 13 iulie 2014, alături de reprezentativele Olandei, Chile și Australiei, conform tragerii la sorți care a avut loc vineri în stațiunea turistică braziliană Costa do Sauipe, în prezența președintelui Braziliei, Dalma Rousseff, și a conducătorului FIFA, Sepp Blatter, anunță Agerpres.
Naționala țării-gazdă Brazilia, o altă favorită la câștigarea trofeului, va evolua în Grupa A, din care mai fac parte formațiile Croației, Mexicului și Camerunului. Grecia, învingătoarea România în barajul de calificare la CM 2014, va juca în Grupa C, alături de Columbia, Cote d'Ivoire și Japonia.
Cele 32 de selecționate calificate la turneul final de anul viitor au fost repartizate în opt grupe a câte patru echipe, primele două clasate în fiecare grupă urmând să se califice în optimile de finală ale a competiției.

Iată componența grupelor:
  • Grupa A: Brazilia, Croația, Mexic, Camerun
  • Grupa B: Spania, Olanda, Chile, Australia
  • Grupa C: Columbia, Grecia, Cote d'Ivoire, Japonia
  • Grupa D: Uruguay, Italia, Anglia, Costa Rica
  • Grupa E: Elveția, Franța, Ecuador, Honduras
  • Grupa F: Argentina, Bosnia-Herțegovina, Nigeria,Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG

DEC 09

Românii din Sardinia s-au săturat: "Mai bine la Craiova decât aici”
Românii din insula Sardinia au avut posibilitatea, în perioada 25-27 noiembrie 2013, să beneficieze de asistență și servicii consulare la Cagliari, datorită prezenței reprezentanților Secției consulare de la Roma.
Cele mai multe solicitări au fost pentru titluri de călătorie, pentru certificate de naștere și cereri pentru eliberarea de pașapoarte sau de procuri de împuternicire pentru schimbarea cărții de identitate. Am stat de vorbă cu mai mulți români din Sardinia: majoritatea visează să se întoarcă în România!
Unii dintre români erau chiar din Cagliari, dar alții au venit pentru serviciile consulare chiar de la 300 de km. Toți însă erau mulțumiți, deoarece este mult mai simplu să te deplasezi oriunde pe insulă decât să fii nevoit să mergi la Roma pentru un simplu titlu de călătorie.

"Am economisit astfel minim 300 de euro. Avionul Cagliari Roma Cagliari costă 150 de euro, m-ar fi costat cazarea pentru o noapte la Roma vreo 80 de euro, iar pe deasupra trebuia sa imi iau liber de la munca doua zile" spune Adriana Anica, 45 de ani, originară din București, de 9 ani stabilită în localitatea Sanluri, la 60 de km de Cagliari.
Femeia are pașaportul expirat si a făcut cerere pentru a-l schimba.
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Își cerea salariul, patronul i-a băgat țeava pistolului în gură
Își cerea în mod legitim banii. Voia să fie plătit pentru munca, la "negru", pe care a efectuat-o ca dulgher. În schimb, după ce a primit o lichidare de numai 200 de euro, pentru muncitorul român rezident la Cadoneghe (provincia Padova) "achitarea" plății a sosit cu o avalanșă de pumni și picioare și cu amenințarea unui pistol băgat în gură.
Astfel au ajuns în boxa inculpaților pentru infracțiunile de leziuni voluntare și amenințare doi frați, patroni ai unei mici firme: Diego Scalas, de 36 de ani, și Antonio Giuseppe Scalas, de 25, din Borgoricco (Padova).

A tras cu pistolul în bar: "Vreau banii ce mi se cuvin"

Pe 20 noiembrie a sosit sentința judecătorului din Padova Daniele Marchiori care a acceptat parțial cererea apărătorului din oficiu: a declarat că nu trebuie să se procedeze din cauza întârzierii plângerii pentru ce privește infracțiunea de leziuni (plângere depusă după expirarea termenului), în schimb l-a condamnat pe Diego Scala pentru amenințări.

"Raffaele Delle Chiaie a fost cel care a tras în români, pe via Capone"

Iată cum au decurs faptele: după ce muncitorul român a cerut din nou banii (trebuia sa primeasca încă 1.300 de euro), cei doi au fixat o
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG

DEC 06

Grevă în transporturi, şoferii italieni blochează Italia: "Să plece șoferii ...
Patru zile de grevă a sectorului autotransporturi au fost fixate de pe 9 pe 13 decembrie, o perioadă crucială, tocmai înaintea sărbătorilor de Crăciun.
Decizia a luat-o Unatrans, asociaț ia care reunește principalele sigle sindicale naționale ale trasportatorilor: Confartigianato Trasporti, Fai, Cna-Fita, Confatrasporto și Fiap L.
Un comunicat al Comitetului Executiv al Unatrans informează că “a ratificat decizia de a proclamaoprirea serviciilor de autotransport începând de la ora 00 de luni 9 decembrie până la ora 24 de vineri 13 decembrie luată de Președinția Unitrans la încheierea întâlnirii cu subsecretarul de stat (Rocco) Girlanda (de la ministerul Infrastructurii și Transporturilor) din data de 13 noiembrie 2013.

Motivele protestului sunt tăierea rambursării accizelor, incertitudinea absolută privind resursele destinate sectorului, cu referire în special la intervențiile pentru limitarea costului forței de muncă, absența de inițiative concrete pentru reprimarea fenomenului de cabotaj abuziv practicat de operatori externi”.
“Guvernul s-a dezinteresat complet în cursul acestor luni de chestiunile ridicate de autotransport, demonstrând în acest mod că nu a înțeles rolul fundamental al sectorului în mult dorita refacere economică”.
Un responsabil al organizației Confartigianato Trasporti Bergamo, Dario Mongodi, a declarat: “În loc să se penalizeze tot mai mult micii transportatori, veriga slabă a întregii filiere de
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG
Urmăriți de poliție, s-au ciocnit de un tir: doi morți
Românii care în dimineața de 18 noiembrie au cauzat un accident rutier pe porțiunea autostrăzii A1 Roma Napoli, în apropiere de Cassino, fugeau de poliție. În cursul nopțiicomiseseră un furt de cupru în zona Arezzo și încercau să fugă către Campania, urmăriți de Poliția rutieră.
Doi dintre ei, care încă nu au împlinit 30 de ani, rezidenți la Marcianise (Caserta), au murit în urma impactului cu un Tir. Un al treilea este în stare gravă și a fost transferat la Roma, iar al patrulea a fost rănit dar viața sa nu este în pericol.

La bordul mașinii, un Audi 6 cu numere românești, erau circa 200 de kilograme de cupru. Nu au oprit la Pontecorvo la un control al poliției rutiere. O patrulă a poliției rutiere îi urmărea. După ce a încercat să lovească mașina poliției și s-o arunce în afara carosabilului, șoferul român a încercat să treacă de pe banda a treia pe prima, pentru a opri apoi și a fugi.

Reggio Calabria, hoți români au atacat un carabinier

Mașina Audi s-a ciocnit cu un camion cauzând un carambol în care a fost implicat un al doilea camion și o a doua mașină. Toți ceilalți automobiliști
Citeşte mai mult...
Visit Website
Share on Google PlusTwitterFacebookLinkedInBufferFacebookCustom Sharing Tool
Evernote 
MARI
+TAG