Victor Druţă
Pe prietenii noştri italieni i-am invitat de Paşte la noi. Tocmai venise în vacanţă din Spania şi fiica noastră mai mică, studentă la arte. Am fi petrecut cu vin iberic si ne-am fi distrat cu ceea ce ar fi povestit fata mea despre spaniolii din Galiţia. Dar italienii ne-au refuzat. „Nu putem, mergem la mama, veniţi voi la noi.” „Va bene”, am zis eu.
Fiică-mea însă mi-a declarat că nu merge în ospeţie pentru că îi curge nasul. „Lasă că-ţi trece până mâine”. „Nu-mi mai trece!” „Ba îţi trece şi-ai să mergi, pentru că tu, cu Spania ta ai să fii în centrul atenţiei, şi-ai să aperi onoarea familiei făcând conversaţie!..” Nu vroia nici în ruptul capului, dar am insistat, că mă miram eu însumi de cât de rău pot fi cu biata fată răcită şi cu mamă-sa care o apăra. Până la urmă a fost pe-a mea. şi ne-am dus.
Am luat un coş cu flori şi vinul iberic, cum e tradiţia pe aici, să nu te duci în ospeţie cu mâna goală. Am intrat în casă, ne-am felicitat reciproc, auguri, auguri. Prietenul meu e jurnalist, soţia sa – profesoară universitară, mama ei, stăpâna casei,
Citeşte mai mult...
