Duminică, 3 noiembrie 2013, Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău a fost plină de lume, de drapele şi de lozinci. O sută de mii de persoane, venite din Capitală şi din toată republica, au participat la un miting grandios în susţinerea integrării europene a Republicii Moldova.
Această acţiune politică este răspunsul răspicat dat de guvernare opoziţiei comuniste care face propagandă pentru uniunea euroasiatică. Noi, zice cu alte cuvinte guvernarea, suntem tari: ne susţine poporul şi ne susţine Uniunea Europeană, suntem unicii care aducem în ţară banii pentru drumurile noi, pentru şcolile şi grădiniţele de copii renovate, pentru conductele de apă potabilă, canalizare şi gaze. şi noi vă oferim un viitor prosper în Uniunea Europeană. Noi, prin urmare, merităm încrederea poporului la alegerile parlamentare din 2014.
Este evident, partidele de la guvernare au avut mare nevoie de acest miting. Şi pentru că organizatorii ştiau perfect cât de marea e lehamitea moldovenilor pentru politică, nu s-au lăsat în nădejdea că aceştia vor alerga la miting din nestăvilite impulsuri lăuntrice. Şefii de partid de la Chişinău ştiau că oamenii noştri într-o duminică frumoasă de toamnă găsesc o mulţime de lucruri de făcut: de pus curechiul la murat, de plantat usturoiul, de dus
Citeşte mai mult...